Andreea Marin revine în această toamnă pe micul ecran. Vedeta a semnat un contract cu Televiziunea Română, iar din 12 octombrie va prezenta pe TVR 2 o nouă emisiune care se va numi „Nu există nu se poate!”.
„Televiziunea Naţională m-a chemat din nou… acasă! Acolo m-am construit ca om de televiziune, când am păşit în acest domeniu eram studentă la informatică şi habar nu aveam ce înseamnă munca la TV. Acolo, la TVR, se reclădeşte acum, cărămidă peste cărămidă, şi oamenii care au fost strâns legaţi de istoria televiziunii naţionale – din care ulterior au plecat mulţi dintre cei ce sunt acum în media în privat – sunt primii care pot pune umărul acum, mai mult ca oricând. Mi s-a propus să creez un nou format cu care să mă întorc acasă, la TVR”.
„M-am gândit foarte bine: ştiu că există nostalgia spectacolului în direct, în care şi eu mă simt cel mai bine, adrenalina transmisiunilor live mă face să dau tot ce-i mai bun, însă acum, în pandemia pe care o traversăm, a propune un format cu public mare nu e o idee prea bună. Aşa că am gândit un format inedit pentru mine, care să le aducă oamenilor valori similare cu cele pe care eu ştiu că le iubesc şi le asociază cu persoana mea, îmbogăţite cu noi valori potrivite acestor timpuri, cu emoţii care să îi îmbogăţească interior, care să îi motiveze, să îi inspire, exact ce avem nevoie în prezent”, a mai declarat ea.
„Nu există nu se poate!” este o vorbă a tatălui ei care a devenit motto-ul vieţii Andreei Marin, iar acum se transformă într-un proiect tv în care vedeta are mare încredere că va fi un succes.
Cele mai așteptate filme din 2025
Sunt filme pe care le așteptăm cu nerăbdare: remake-uri, continuări ale unor francize de succes sau povești pe…
Meseria, brățară de aur sau de tinichea?
Anii 1990 au marcat declinul școlilor de arte și meserii și au favorizat apariția „fabricilor de diplome” în…
Vremea probabilă cu Busu (Florin Busuioc) – PRO TV
Știu, înaintea tuturor, dacă ziua care se întinde în fața noastră va fi una frumoasă sau dacă ne…
Ianuarie 2025: ce filme noi vedem la cinema
Luna ianuarie începe cu o serie de blockbustere: Nosferatu, Babygirl, un nou film din seria Paddington și multe…
Hobby-uri: cum îți (re)descoperi pasiunile pierdute
Sunt ingineri, dar mereu au visat să picteze. Sunt manageri, însă și-au dorit să afle despre antropologie și…
Ianuarie 2025: ce filme și seriale vedem pe platformele de streaming
Sezoane noi din serialele preferate, titluri noi, drame pline de suspans: iată noutățile pe care pe poți vedea…
Cum stă treaba cu reinventarea?
Vine o vreme în viață când începe să miroasă a „vreau altceva, nu știu exact ce, dar îți…
Un om educat este un om puternic și valoros. Oameni din România care fac educație pentru mai mult bine
În fiecare număr îţi prezentăm oameni care fac din lume un loc mai bun, trag un semnal de…
Ce înseamnă să fii strateg de mesaj?
Iată 7 scurtături care te salvează când ai de promovat o idee. Ce înseamnă să fii strateg de…
Oamenii care muncesc când toată lumea sărbătorește: Dana Predescu, doctor
V-ați gândit vreodată că, în timp ce noi luăm zâmbitori avionul către destinația de Crăciun sau ciocnim paharul…