Mariah Carey (50 de ani) urmează să-și lanseze biografia pe 29 septembrie, a cărei co-autoare este scriitoarea Michaela Angela Davis. Volumul întrunește deja aprecierile criticilor, datorită manierei obiective în care se prezintă diva. The Meaning of Mariah Carey o arată pe artistă așa cum nu o cunoaște nimeni, iar cântăreața se dezbracă de secrete. Iată câteva extrase din cartea care relevă amănunte necunoscute până acum din viața uneia dintre cele mai de succes artiste din lume.
Mariah Carey este fiica unui cuplu interrasial din New York. Părinții ei s-au despartit când aceasta era mică, iar viitoarea vedetă a schimbat mai multe locuințe pe parcursul copilăriei și a crescut în sărăcie.
Mariah povestește cum a fost neglijată de mama ei și supusă abuzurilor surorii ei mai mari, Alison, care îi oferea cocaină și care voia s-o prostitueze. Ba chiar a atacat-o cu o cană de ceai fierbinte la vârsta de doar 12 ani, iar Mariah a avut nevoie de spitalizare.
A fost tinta batjocurii colegilor de școala din cauza culorii pielii ei. Cântăreața își amintește cum a fost invitată la o petrecere doar ca să fie încuiată într-un dulap și să fie ținta insultelor colegelor ei albe.
Mariah Carey moștenește vocea remarcabilă de la mama ei, care, în ciuda tuturor defectelor, a încurajat-o să cânte. La 18 ani, ajunge în preajma boss-ului Sony Records, Tommy Mottola, care, după ce o ascultă cântând, îi oferă pe loc un contrcat. Cei doi se căsătoresc la scurt timp, dar artista spune că s-a simțit ca la închisoare în mariajul cu Mottola. Mariah își denumește ironic Sing Sing căminul conjugal impresionant din apropierea New Yorkului, care era păzit de o armată de bogyguarzi și înțesat de camere de supraveghere.
Când și-a exprimat dorința de a încheia căsătoria nefericită, Mariah povestește că soțul ei a amenințat-o cu un cuțit în fața mai multor invitați.
Artista reușește să se distragă de la abuzul emoțional al soțului ei cu mici escapade la un fast-food alături de câte un coleg de breaslă.
Idila înfiripată cu Derek Jeter, fost jucător de baseball și om de afaceri, îi dă curaj să-și continue demersul de a se desprinde definitiv de Tommy Mottola și își transpune sentimentele și emoțiile în muzică, iar povestea este documentată în melodia The Roof, de pe albumul Butterfly, lansat în 1997.
Mariah nu se sfiește să facă trimitere nici la rivalitatea dintre ea și Jennifer Lopez, pe care obișnuia s-o numească ”o altă artistă care are contract cu Sony” și căreia nu-i pomenește numele în mod direct în carte.
Foto: Hepta
Nominalizările la Oscar 2025, amânate din cauza incendiilor din California
Anunțul nominalizărilor la Gala Oscar 2025 au fost amânate pentru a doua oară în contextul provocat de incendiile…
Jessica Simpson divorțează după zece ani de mariaj
Plouă cu divorțuri la Hollywood. După ce Jessica Alba și soțul ei, Cash Warren, au anunțat că se…
Sari peste micul dejun ca să slăbești sau când ești pe fugă? Iată de ce este greșit!
Micul dejun este considerat una din cele mai importante mese ale zilei, dacă nu cea mai importantă, pentru…
Meghan Markle își amână lansarea cooking-show-ului ei de pe Netflix
Meghan Markle e nevoită să amâne lansarea cooking show-ului ei de pe Netflix, programat să înceapă pe 15…
Cele mai interesante destinații din 2025, potrivit New York Times
Anual, publicația New York Time s realizează un clasament al celor mai atractive destinații de pus pe lista…
Horoscopul săptămânii 13-19 ianuarie 2025
Astrologul Anca Stoica vine cu detalii despre fiecare zodie în parte. Iată ce ne rezervă astrele în perioada…
Gerard Butler revine pe marile ecrane în „Frăția Hoților 2: Pantera”
Vești bune pentru fanii lui Gerard Butler. Începutul de an îl aruncă pe celebrul actor în plină acțiune…
Lista de lectură – câte o carte pentru fiecare lună a anului 2025
O carte pe zi (ok, fie, una pe lună) ține plictiseala deoparte. N-o spun doar eu, ci și…
Interviu cu Irina Artenii & Cosmin Teodor Pană: „Subteran e un thriller care te ține cu sufletul la gură!”
Luna ianuarie începe la Netflix cu un serial original românesc care promite mult suspans și adrenalină – Subteran,…
Rihanna, pregătiri pentru Ziua Îndrăgostiților
Abia s-a încheiat campania de Sărbători în care Rihanna a apărut alături de copii ei, că artista a…