Pentru că fosta mea colega Irina Gologan mi-a adus mere foarte gustoase de la tatăl ei, din Neamț, am zis să fac tarta mea preferată, “tarte tatin”. Ce să mai, cea mai rețetă franțuzească, cu mere moldovenești. Pai nu poate să iasă decât foarte bună. Iată rețeta.
Rețeta foarte simplă am găsit-o chiar pe prospectul recipientului special pentru Tarte Tatin, cumpărat din București. Puteți să faceți însă tarta în orice altă “formă” de acest tip. Așadar, înainte de toate, faceți un aluat fraged. Fiecare după preferințe, cu sau fără ou, cu sau fără zahăr. Eu l-am făcut așa, de această dată: 300 gr făină, 150 gr unt bun, gras, tăiat cubulețe și lăsat un pic să se înmoaie, un vârf de cuțit de sare și 80 ml de apă (sau lapte călduț). Amestecați făina cu sarea, apoi puneți bucățelele de unt și începeți să le frământați cu buricele degetelor, până se contopesc total cu făina. Nu vă speriați că se fărâmițează, puneți repede apa sau laptele, câte puțin, până vi se leagă și puteți forma o minge. O lasați în frigider până e gata conținutul. Cum pregătim conținutul vedeți în pozele alăturate.
Merele se curăță de coajă și se taie în sferturi sau chiar în bucăți mai mici. Apoi, faceți caramelul în cratiță topind 170 gr de zahăr la care adaugați 50 grame de unt. În caramel așezați bucățile de măr cum se vede în foto, și mai puneți deasupra 30 gr de zahăr și 30 g de unt în bucățele. Așezați peste mere coca pe care ați scos-o de la frigider și ați întins-o în prealabil pe o foaie de copt.
Băgați 40 de minute la cuptorul încălzit în prealabil la 180 de grade. Dacă vă place mai rumenită, o mai lăsați. După ce scoateți din cuptor tarta o lăsați 1o minute să se răcească un pic și o răsturnați. Serviți cu smântână sau cu înghețată de vanilie. Poftă bună!
Trenduri exclusiviste de călătorie în 2025
Un simplu city break într-o metropolă europeană precum Barcelona sau Roma sau o vacanță la mare într-un resort…
Previziuni Feng Shui pentru 2025
Anul 2025 marchează o etapă importantă în viețile tuturor, fiind un an transformațional, cu influențe Feng Shui contrastante,…
Cele mai afrodisiace parfumuri
Preferințele în ceea ce privește parfumurile sunt subiective, dar există câteva arome asupra cărora experții parfumieri au ajuns…
Nu îți place Vunk? Ai locul asigurat la concertul lor din 14 februarie – Vunk Simfonic
Vunk lansează o provocare inedită pentru toți “anti-fanii” lor, cu ocazia concertului din 14 februarie de la Sala…
Prințul Louis, fotograf pentru mama lui, Prințesa Kate
Palatul Kensington a publicat o fotografie plină de însemnătate pentru Prințesa de Wales, Kate Middleton, în ajunul Zilei Mondiale…
Lily Collins, vedeta din Emily in Paris, a devenit mamă
Lily Collins (35 de ani), protagonista serialului de succes Emily in Paris (Netflix), a anunțat că a devenit…
Studiu al Clinicilor „Dr. Holhoș”, brandul nr. 1 în oftalmologie din România: Lucrul cu calculatorul, principalul motiv pentru care românii poartă ochelari
Mai mult de o treime (36%) dintre românii care poartă ochelari o fac timp de peste 10 ore…
Cristalele și energia lor: Cum să-ți alegi piatra potrivită pentru fiecare etapă a vieții
Cristalele fascinează omenirea din cele mai vechi timpuri, fiind folosite de civilizații antice pentru protecție, vindecare și conexiune…
Cori Grămescu, nutriționist și instructor de pilates: 10 alimente și obiceiuri la care trebuie să renunți dacă vrei să slăbești sănătos
Postul intermitent, postul cu apă, dieta cu conținut scăzut de carbohidrați, dieta keto, Rina și multe altele sunt diete…
Monica Alber, ilustrator și Graphic Designer – ”Cel mai bine creez când sunt în echilibru cu mine însămi”
Monica Alber este ilustrator și Graphic Designer, un artist care se lasă furat de procesul de creație și…