Eli Neicuț, influencer de fapte bune: „Nu ești prea mic. Adună-te cu oameni ca tine și îți va ieși!”

Eli vorbește, construiește și pune împreună oameni care vor să ajute cu oameni care au nevoie de ajutor. S-o cunoaștem pe Domnișoara “Capul Bunătăților”. 

Interviu de Adriana Moscu

Întocmai ca un medic, încerc, pe cât posibil, să nu mă implic emoțional în articolele pe care le prezint. În primul rând, pentru că nu ar fi deontologic și nu aș mai putea păstra imparțialitatea în scris. Cum un chirurg are nevoie de o mână brici, tot așa un jurnalist trebuie să analizeze situația despre care scrie clar, fără naunțe și implicații afective. Însă după ce am scris povestea lui Eli, am început să fac selecția de poze care însoțește interviul. Și am ajuns la imaginile în care este asaltată de copiii pe care îi ajută. Într-una, bucuria din ochii unui băiețel atunci când o revede e copleșitoare. Mereu mă întreb de ce ni se stinge bucuria din ochi atunci când creștem? Cum și când ne pierdem capacitatea de a fi într-atât de fericiți? În alta, copiii o trântesc, pur și simplu, pe Eli pe jos. O ascund sub îmbrățișările lor. Și atunci am început să plâng.

Eli nu obosește să facă bine încă de pe vremea când era o adolescentă. E încă tânără, are 27 de ani, și bucuria cu care se implică în fapte bune este crudă, brută, necizelată și nestudiată, similară cu a copiilor pe care îi ajută. Autentică. Tot ce sper e ca luminile din ochi și zâmbetul ăla molipsitor să nu o părăsească niciodată. Nici când va crește (și) mai mare. Măcar pe ea.

Eli, de unde moștenești această efervescentă creatoare? 

De la tata energia de face lucruri, de la mama carisma de a face lucrurile cu dulceață, iar sarea și piperul de la cea mai specială soră din lume. Ea mi-a și dat acest nume de alint, Eli.

 Ai un site – Eli vorbește. Nu mă pot abține să te întreb: te-ai inspirat din desenul animat Marta vorbește? 🙂 

Uite că e prima dată când aud de așa desen. Dacă aș fi avut copii, știam sigur, așa-i? Probabil sătul… ăăă, vreau să spun atent la veleitățile mele oratorice, prietenul meu a venit cu ideea! Am repetat de câteva ori prin acasă: „Eli Vorbește. Eli Vorbește. Hm, sună bine. Așa rămâne!”. Paradoxul este că de când cu acest canal de YouTube, Eli… vorbește mai puțin. Trebuie să mă adaptez la regulile online-ului: „Ai 30 secunde. Spune toată povestea, clar și inspirațional, te rog. Start!” Ah, și mă trezesc vorbind foarte des la persoana a treia despre mine. Asta și pentru că de fiecare când vorbesc despre comunitatea lui Eli, mă gândesc la un „noi” care se adună uniți de un scop comun. Fără comunitate, nu aș putea face nimic-nimic.

 Tot pe site te autointitulezi Influencer de fapte bune. Cum (de)vine asta, tu să ne spui?

 Ce înseamnă azi influencer, de fapt? Că atunci când un om în care crezi îți face o recomandare, capeți și tu încredere și folosești, urmărești și tu acel produs/serviciu. De ce nu ar fi la fel și cu faptele bune? Ba mai mult, aici se vede și mai ușor – cu cât este mai susținută o cauză, cu atât rezolvă mai eficient o problemă. 

A trecut vremea când ai noștri ne spuneau: „Faptele bune se fac în tăcere, nu te lăuda!”. Azi cred că este fix pe dos.

Sunt foarte mulți oameni care-mi scriu: „Am văzut la tine că nu e așa înspăimântător să donezi sânge, am mers și eu azi”, sau „M-am tuns și am donat și eu părul la asociația despre care ne-ai spus”. De asta cred că au succes și campaniile de fundraising de pe Facebook. Vezi că au donat prietenii tăi și dai și tu click. Și uite așa mai departe și tu devii un influencer. De Fapte Bune!

 M-a frapat poza care îmi apare când intru pe site-ul tău: o Eli cu patru brațe. Explică-ne. 🙂

La prima vedere, Eli Vorbește. Mult! După câteva scroll-uri, vezi ideea de comunitate, de împreună. Mi-e clar că menirea mea este să conectez oamenii care vor să ajute cu cei care au nevoie de ajutor!

Ești speaker, moderator și trainer. Coordonezi strategie de CSR. Promovezi social media for good. Vorbește-ne un pic despre fiecare dintre ipostaze. Plus, cum ai ajuns să faci atât de multe la 27 de ani?

Cred că am avut mereu ambiția copilului din provincie, care știe că vrea și poate mai mult. Așa că mă concentram să fac orice ca să prind o excursie, un proiect, o vizită cât mai departe de Turnu-Măgurele.

Taberele gratis la mare cu copii din toată țara, vizitele la Parlamentul Europei din Strasbourg, prieteni peste tot în lume, revistele școlii m-au făcut să plec la facultate la București cu un strop de încredere în mine și hotărâtă să fac asta si la facultate!

La Automatică și Calculatoare am condus un ONG pentru studenții din Politehnică de pe poziția de PR și acolo am învățat și partea de trainer și moderare. 

Partea CSR și Social Media for Good a venit ca unghiul de business a faptelor bune. Așa este felul în care reușesc să mă întrețin din ceea ce-mi place să fac, în timp ce aduc valoare companiilor care chiar vor să aibă un impact în societate. Firmele cu care colaborez fie au o direcție de CSR și știu exact care e cauza pe care vor să o susțină și eu doar vin cu ideile și implementarea, fie nu au mai făcut campanii de bine până acum, iar eu îi ajut să spargă gheața. 

Ai lucrat ca Business Analyst și Software Engineer în multinaționale. Apoi, în CV-ul tău apare jobul de Project Manager la Asociația Magic. Cum ai hotărât să virezi dinspre sfera tehnică, spre civism?

Păi, viața e prea scurtă să rămâi într-un domeniu care nu te împlinește, nu? Totuși, vorbim de locul în care stai cea mai mare parte din zi, din viață!

În lumea tehnică am învățat să gândesc organizat, să setez obiective și să iau în calcul riscurile. Pentru cinci ani, IT-ul a fost ceea ce m-a definit. Până când într-o zi nu a mai fost așa.

Când mă gândesc la misiune, la ce mă împlinește mă întreb așa: „Într-o zi când plouă afară, e frig sau am dormit cam prost, ce mă face totuși să mă dau jos din pat?”. Când răspunsul nu a mai fost „IT”, am căutat unul mai bun. Asta cu schimbatul lumii pare că mi se potrivește momentan! 

Și acum mă trezesc din somn să notez o idee nouă de vlog, un partener nou cu care aș putea să vorbesc. Niciodată nu am făcut asta pentru o linie nouă de cod în Java. 

 Ai fost și speaker la TEDx. Despre ce ai vorbit? 

Doamne, ce onoare a fost să văd că ce am eu de spus e considerat atât de important încât să fie prezentat pe o așa scenă: „De ce atâția oameni fac voluntariat, dacă e moca?” Eu am găsit două categorii de oameni – pe de-o parte, cei care de mici au avut nevoie să fie mai empatici, au avut o persoană în nevoie sau un exemplu de luptător alături, iar de cealaltă parte sunt cei care atunci când devin oameni mari descoperă nevoia de sens, de a lăsa ceva în urmă, de face ceva care să conteze. Și uite-așa binele e contagios și când te prinde, nu mai scapi!

Aici este întreagă prezentare:

 

Deții premiul de vloggerul responsabil al anului @CSR Media Awards 2020. Cum ai lansat vlogul? Cum te onorează și te motivează aceste recunoașteri?

 

Am lansat vlogul din aceeași nevoie de „mai mult” pe care o aveam și în liceu. Eu pot mai mult decât să merg în fiecare zi la același job, cu același metrou, iar în weekend să fac aceleași lucruri. De data asta, nemaiavând bariera orașului mic, m-am folosit de cea mai mare unealtă – internetul. Am căutat un loc în care să văd ce ONG-uri sunt prin București, cu ce se ocupă și cum aș putea ajuta cu ce știu eu. N-am găsit ușor ce voiam și m-am gândit că tocmai dificultatea asta îi și descurajează pe mulți să continue. Aveam un DSLR pe-acasă, un microfon și becul din sufragerie. Cu multe umbre și la propriu, și la figurat am postat primul episod, și-apoi al doilea.

Acum, am un perete întreg cu trofee și diplome, la care adaug mereu mesajele frumoase pe care primesc. Le fac un screenshot, le printez și mă uit la ele de câteva ori pe lună, când, ca pe totul omul, ma iau gândurile că sunt prea mică. Asta fac premiile. Îmi aduc aminte că nu sunt singură! Că pot! Că putem!

Eli nu doar vorbește, ci și construiește. Ai construit și o casă, iar alături ți-a stat, printre mulți alții, echipa Visuri la cheie. Povestește-ne despre acest proiect. 

Proiectul vieții mele. Mă rog. Am 27 de ani. De aici, doar în sus 🙂

Am spus către cei 700 de abonați de-atunci: „Oameni buni, eu de câteva luni încerc să ajut o familie cu haine, alimente. Treaba e mai serioasă, de atât – casa cade pe ei și nu merită asta! O mamă care a reușit să fugă de soțul agresiv și cei șase copii luminoși ai ei au nevoie de noi, iar eu o să fac tot ce ține de mine să-i văd într-o casă nouă”.

Nu-mi imaginam că oamenii vor răspunde în număr atât de mare încât o să mă facă să-mi las toată carieră de IT-istă deoparte. 

Și uite că pe principiul clasic „Cunosc pe cineva, care cunoaște pe cineva” am proiectat casa pro bono, am făcut rost de materiale pro bono și am strâns banii pentru mâna de lucru. Am adunat 1 231 de oameni care au donat aproape 50 000 de euro. 

Cam atât a costat să o ridicăm, să terminăm exteriorul. Când am ajuns la la interior, COVID a zis că prea ne grăbim. Pentru că donațiile s-au dus într-o altă direcție, cele câteva mii de euro pentru interior se lăsau așteptate. Aici i-am cunoscut pe cei de la Visuri la Cheie! Pe lângă că ne-au ajutat să dăm căsuța la cheie în două săptămâni, eu le sunt recunoscătoare că prin ei am reușit să ne spunem povestea în fața unui public foarte mare. Nu ești prea mic. Adună-te cu oameni ca tine și îți va ieși!

 Cât de greu îți e să convingi companiile și persoanele fizice să doneze, să se implice în cauze? Și chiar așa, de ce donează companiile bani? 

La început mi-a fost cel mai greu cu companiile, pentru că 1 000 urmăritori în era cifrelor, mă descuraja tare. Dar ce să vezi, cu 1000 de oameni am reușit să adunăm 50 000 de euro. După ce emisiunea a fost difuzată la PRO TV, au mai venit vreo 2 000 de oameni. Pff, acum să  ne vezi! Eu cred că, în general, atât companiile cât și oamenii donează pentru că văd un câștig. Oamenii ajută dacă văd o cauză care le inspiră încredere, emoție, speranță. Iar companiile care vor să fie cu adevărat sustenabile nu se mai gândesc.

Sincer, nici nu vreau să mă gândesc cum ar fi fost primele două luni de pandemie, fără cele 20 milioane de euro donate de companii.  

 Cum îți alegi cauzele pentru care lupți?

Aleg omul care luptă cot la cot cu mine. „Să se facă” versus „Să facem împreună” face toată diferența. Și când vezi că ajutorul tău e chiar o investiție în viitorul cuiva, prinzi curaj, încredere și continui și tot continui. Cu greu spun nu. Dar știu cât de greu te remotivezi când îți pierzi speranța că mai sunt oameni care apreciază efortul și nu renunță. 

Ce poveste te-a atins cel mai mult, dintre cele ale oamenilor pe care i-ai întâlnit și ajutat?

 

Vă povestesc despre cea mai recentă, Mari de la Help the People. 

O mămică dintre multele cu copii cu dizabilități, pentru care oricum statul nu face nimic. Dar să vedeți cum e când copilul trece de 18 ani și dizabilitățile nu dispar. Paula ei are acum un rost, un fel de job în care ea și prietenii ei fac din materialele donate tot felul de pernuțe și păpuși, cu modele moderne de pe Pinterest. Aș vrea să găsesc acum un specialist în marketing online să îi ajute să seteze mai atrăgator magazinul lor https://www.helpthepeople.ro/. Dacă de Crăciun vă gândiți la niște cadouri handmade cu sens, o sugestie e chiar aici.

 Cine și ce te inspiră cel mai mult și mai mult?

Cred că Diana. Sora mea. Un munte de putere și de zâmbete. Chiar dacă oamenii o privesc ciudat pentru că se exprimă puțin mai greu. 

Primii 18 ani din viață, am luat-o ca pe un dat – așa s-a născut, și trebuie să o iubesc, pentru că e sora mea și gata. Dar când am început însă să descopăr lumea, am văzut că ea este de fapt un exemplu pentru mulți de vârsta ei și nu numai. Precum doamna Mari de mai sus, atunci când te sâcâie o problemă și vezi că nimeni nu o să schimbe asta prea curând, pui mâna și faci tu. Ăsta ar fi visul meu. Să ajut ca oamenii ca ea să aibă un sens. Când nu mai știu de ce lupt, o sun, îmi zice o glumă, ne strâmbăm una la alta pe video call și o iau de la capăt! 

Mai că-mi face concurență și pe Youtube. Dacă Eli Vorbește, Diana Gătește:

 

Ce alte proiecte pui la cale? Eu știu despre cel puțin unul, DezOrientare în Carieră, pe care îl vei lansa în curând. Ce presupune el?

 

Pe lângă cauzele sociale pe care le susțin, vreau să fac ceva pentru educație. Mai exact, zona care răspunde la întrebarea: „La ce sunt bun? Ce meserie să-mi aleg în care să-mi placă și ce fac, dar să nu mor de foame?”. Poate dacă aș fi avut și eu un sprijin, nu aș mai fi fost atât timp programator. Sau poate da, dar fără sindromul impostorului că locul meu nu e acolo. Adun parteneriate în direcția asta și revin la voi numaidecât!

Obosești vreodată? Ce te remontează?

 

Ei, uneori Eli mai și tace. Ascultă. Reia ce a făcut bine. Omoară tot ce nu. Dar partea bună la social media este că orice ai face, rămâne un istoric. Așa că oricând am nevoie să văd de unde am plecat și câte am reușit, dau un click.

Mă gândesc adesea: dacă nu fac eu, oare va face altcineva? 

Ce te-a învățat pe tine voluntariatul?

Cred că voluntariatul nu-ți dă bani, dar experiența în sine de a putea schimba lumea cuiva… face toți banii! Râzi până te doare burta cu oamenii pe care îi cunoști aici, genul de prieteni pe care îi vrei aproape. Vezi cum devii mai bun în fața experiențelor reale, incomparabil cu o bibliotecă întreagă de cărți motivaționale. Pe scurt, simți cum faci lumea un picuț mai bună, și pe asta zău că nu știu câți bani să-ți cer. 

 Eli, ce faci cu timpul tău liber, dacă îl mai ai? 

Răspunsul ideal aici aș vrea să fie sportul, dar e mai greu. Uite, cânt. Cânt cu vocea și zdrăngăn din chitară. Nu o să mă vedeți prea curând la Vocea României, dar e de-ajuns cât să transmit emoția de care mă suspectează toată lumea.

Foto: Sorina Andreica; Vlad Chirea; arhiva personală