Piele de ananas şi caşmir din soia? Poate părea o alăturare aparent suprarealistă de termeni, însă veganismul este unul dintre cele mai mari curente la scară mondială. De la Hollywood şi până la vecinul de la colţ, toată lumea vorbeşte despre stilul de viaţă vegan, care nu mai include doar alimentaţia, ci un întreg arsenal de produse de îngrijire personală, pentru locuinţă, carburant şi, evident, modă vestimentară.
Când am început studiul despre moda vegană, una dintre primele întrebări care a apărut a vizat sustenabilitatea. În lipsa ei, veganismul nu ar face decât să amplifice una dintre cele mai mari probleme ale industriei. Prin urmare, este moda vegană o soluție safe pentru mediu, pe termen lung?
Ecologic sau artificial?
Pentru că au înțeles cât de rău famată este utilizarea pieii naturale sau a blănii – grație protestelor mai mult sau mai puțin extremiste din partea PETA – pe multe site-uri a apărut, în descrierea pieselor, denumirea de „piele ecologică”, desemnând un produs realizat din 100% plastic. Vegan, dar nesustenabil, deci neavând niciun atribut ecologic. E o confuzie care a apărut de mult, de-a lungul anilor în care s-a vorbit despre înlocuirea pielii naturale, o confuzie care a pus, greșit, semnul de egalitate între „ecologic” și „artificial”. Atenție însă! Pielea ecologică este perfect naturală, tratată ecologic, iar pielea artificială este orice material, da, incluzând mușamaua, folosit pentru înlocuirea materiei prime de proveniență animală. Vegan înseamnă cruelty-free, adică ceva care nu atinge în vreun fel ființele acestui regn. Sustenabil înseamnă ecologic, adică având un impact cât mai mic asupra mediului. De aici întrebarea: este moda vegană sustenabilă?
Tom Ford
Industria fashion este în top 5 cele mai poluante din lume
În plus, din punctul de vedere al consumului de apă, ocupă chiar locul al doilea, întrucât pentru fabricarea unui singur tricou se folosesc 19.000 de litri. Astfel, statisticile îngrijorătoare și problemele de mediu la nivel global i-au determinat pe mulți designeri și retaileri să adopte o nouă atitudine și să gândească moda în termeni de sustenabilitate. Unul dintre primii și cei mai vocali designeri a fost Stella McCartney, care, de la o colecție la alta, găsește soluții tot mai favorabile mediului pentru colecțiile ei. De asemenea, chiar și în colaborările cu alte branduri, cum ar fi Adidas, McCartney rămâne fidelă principiilor sale (noul model de pantofi sport Stan Smith, spre exemplu, lansat recent, este și sustenabil, și vegan). Iar alături de ea în această misiune se află și Rag&Bone sau Mara Hoffman.
Versace
Fără blană pe podiumuri
Pentru o bună perioadă, cei de la PETA au fost mulțumiți cu înlocuirea materiei prime animale cu orice alt material artificial. Astfel, au aplaudat rând pe rând marile case de modă care au renunțat la blană și la piele. Armani, Calvin Klein, Vivienne Westwood, 3.1.Phillip Lim, Maison Margiela, Versace, Tommy Hilfiger, Prada, Chanel, Hugo Boss, Tom Ford sau Michael Kors sunt doar câteva nume mari care au spus adio produselor animale. În plus, Macy’s a anunțat anul trecut că până la finalul lui 2020 va opri complet vânzarea pieselor din blană, mișcare căreia s-au alăturat alte două mari lanțuri de magazine de lux, Bloomingdale’s și Selfridge’s, care a oprit comercializarea pieselor de marochinărie de proveniență exotică. Însă doar vegan nu este suficient.
Tom Ford
Un pariu vegan câştigător în industria modei?
Versace
Materialele inovative eco-friendly, cum ar fi frunzele de ananas sau resturile altor fructe, atrag din ce în ce mai mulți clienți. Chanel a lansat anul trecut o pălărie aurie din piele de ananas (Pinatex), care imita perfect textura și efectul vizual al celei naturale. Iar Kat von D, unul dintre cei mai cunoscuți tattoo artists ai lumii, a lansat recent o colecție de pantofi din piele de măr, obținută prin prelucrarea cojilor. Pentru legendarul cașmir a fost găsită o soluție vegană sustenabilă tot de proveniență vegetală, mai exact din boabele de soia, pentru care garantează KD New York, un brand de haine care se adresează dansului contemporan și practicilor yoga. Plasticul reciclat este o altă soluție la care apelează numele mari din industrie, Adidas fiind unul dintre brandurile care a lucrat cu deșeurile din oceane pentru lansarea unui model de pantofi sport pentru alergare. În principiu, orice poate fi reciclat sau transformat reprezintă o alternativă benefică. Poți găsi piese din bumbac reciclat la H&M, denim reciclat la Diesel sau piese obținute din folosirea resturilor de stocuri de materiale la Burberry.
Dacă îți dorești să afli mai multe despre tendința vegan fashion, numeroase platforme îți stau la dispoziție (intră pe livekindly.co), iar dacă vrei să cunoști mai multe branduri sau designeri implicați, urmărește săptămâna modei vegane, care ajunge anul acesta la cea de-a patra ediție.
The Grand Avenue: Ice, ice, baby!
Sezonul rece i-a trimis pe marii designeri spre o estetică glacială, reflectată prin tonurile de gri, perfect puse…
Zalando: Ce port de Sărbători?
Sezonul festiv a sosit! Găsește-ți inspirația împreună cu Zalando și adaugă acea strălucire ținutei tale perfecte, fie pentru…
C&A Xmas 2024: Strălucește alături de întreaga familie
Unul dintre cele mai așteptate momente ale anului este chiar sărbătoarea Crăciunului, care a inspirat cea mai recentă…
Alexia Eram și-a lansat colecția de haine. Cum a fost la evenimentul Margot Market
Unul dintre cei mai cunoscuți influenceri de la noi, Alexia Eram, și-a lansat prima colecție de haine, colecție…
Chestionarul Alist Designers boutique: Pălăria Dădârlat în câteva fraze
Seria Chestionarul Alist Designers boutique merge mai departe cu un brand care împlinește 128 de tradiție, pasiune și…
Chestionarul Alist Designers boutique: Maria Costake completează frazele noastre
Seria Chestionarul Alist Designers boutique continuă cu povestea Mariei Costake, brandul care a transformat pasiunea și talentul artistic…
Chestionarul Alist Designers boutique: PoeticAlb completează frazele noastre
Seria Chestionarul Alist Designers boutique continuă astăzi cu PoeticAlb, un brand cu o estetică diafană, sculptată în in,…
Chestionarul Alist Designers boutique: Provocative Concept completează frazele noastre
Seria Chestionarul Alist Designers boutique continuă cu Provocative Concept, un brand care a pornit dintr-o pasiune pură, pusă…
Chestionarul Alist Designers boutique: IUnique completează frazele noastre
Începem de astăzi seria Chestionarul Alist Designers boutique, ca să îi cunoaștem mai bine pe designerii pe care…
Garderoba funcțională: Ce înseamnă și cum o poți adopta
Poate că ai mai văzut sau auzit pe undeva sintagma asta „garderobă funcțională”, dar dacă nu ai apucat…