Zita Moldovan: „De 30 de ani nu a existat partid politic care să aibă un program serios pentru comunitățile de romi”

Zita este actriță și feministă de etnie romă. În 2014, împreună cu actrița Mihaela Drăgan, au înființat trupa de teatru independent Giuvlipen – „feminism” în limba romani.

Interviu de Adriana Moscu

Giuvlipen este prima companie de teatru independent feminist rom din România. Spectacolele lor prezintă deschis subiecte pe care istoria, mentalitatea și constrângerile sociale sau politice le-au pus sub tăcere. Am discutat cu Zita despre statutul femeii rome într-o societate în care egalitatea de șanse nu presupune un start egal în viață și care alimentează prejudecățile vizavi de o cultură pe cât de veche și bogată, pe atât de discriminată și puțin înțeleasă.

Zita, ești născută în 1979. Asta înseamnă că suntem de-o vârstă. Îmi amintesc de copilăria mea din nebunii ani’90. Să crești ca fată în România acelor ani mi s-a părut destul de periculos. Cum a fost pentru tine?

Copilăria mea a fost foarte frumoasă din toate puctele de vedere. Cred că nu conștientizam pericolul pentru că nu prea mergeam neînsoțită nicăieri. Până în clasele gimnaziale mergeam cu bunica la școală (Râde.) Apoi, mergeam cu mama sau cu tata. Eram singură la părinți și eram destul de cocoloșită.

Tatăl meu este profesor de matematică și disciplina era literă de lege în casă. Dar era și cel mai bun prieten al meu. El voia neapărat să fac sport și m-a înscris la toate sporturile câte erau într-un orășel mic cum era Reghinul – gimnastică, atletism. Așa că în fiecare zi eram însoțită de unul dintre părinți.

Prieteni sau prietene nu prea aveam, toată ziua eram ocupată cu școala, apoi, după-amiază, cu temele pe care le făceam cu tata și seara – sport. Mă jucam mai mult cu verișoarele mele la sfârsitul săptămanii. Îmi plăcea foarte mult să cânt și să dansez când aveam timp liber. Le făceam spectacol, iar mama și tata erau spectatorii. Vecinii erau disperați 🙂 De atunci știam că vreau să fiu actriță, dar tata zicea să mă orientez către o meserie serioasă.

S-a schimbat ceva în mentalitatea colectivă cu privire la discriminare, în 30 de ani de libertate? Tu cum percepi?

Unele schimbări cred că au existat și vreau să cred că vor exista în continuare, pentru că mai avem mult să ne autoeducăm în privința discriminării. Și eu am învățat foarte multe în ăștia 30 de ani, pentru că erau multe lucruri pe care nu le știam despre neamul meu. Am aflat foarte târziu despre istoria dureroasă a romilor, despre sclavie și holocaust și mi-aș fi dorit ca aceste lucruri să le fi știut încă de la școală. Nici acum nu există vreun manual școlar în care să se vorbească despre asta.

Din punctul tău de vedere și din experiența personală, care este adevărul? Romii nu vor să se integreze sau autoritățile sunt incapabile s-o facă?

Asta cu romii care nu vor să se integreze este o mare absurditate și un mare neadevăr. Clasa politică din România, începând cu anii ’90, nu a avut nici un program serios prin care să se dorească îmbunătățirea vieții romilor din România. Asta cu integrarea mie, personal, nu îmi place. Mai degrabă ar trebui să ne întrebăm: unde să se integreze? Într-o societate unde discriminarea este la cote alarmante? Sau într-o societate în care politicienii își bat joc de tot ce ar trebui să îmbunătățească: sănătate, educație etc.?

Așa cum spuneam, de 30 de ani încoace nu a existat partid politic care să aibă un program serios și viabil pentru comunitățile de romi. Există o strategie de îmbunătățire a vieții romilor încă din 2001, dar care nu a fost bugetată. Ea există doar pe hârtie și atât.

De comunitățile de romi s-au folosit și se folosesc în continuare toate partidele politice, o dată la patru ani, atunci când li se cere votul.

Îmi amintesc, înapoi, în anii ’80, de vara în care ai mei au plecat două săptămâni la mare, în concediu, și au uitat să încuie ușa la apartament. Zi de zi, vecina de palier de etnie romă le-a păzit ușa de la intrare. La întoarcere, au găsit totul așa cum îl lăsaseră. În mare parte, și datorită ei. Pe strada bunicii conviețuiau în liniște și pace neamuri din ambele „tabere”, iar eu mă jucam zi-lumină cu fetițele vecinilor romi. Niciodată nu au existat conflicte între noi. Astăzi, fetița mea cea mică, în vârstă de 13 ani, are, la rândul ei, un prieten de etnie romă – este unul dintre cei mai buni prieteni ai ei, de altfel. 

De ce continuă aceste prejudecăți cu privire la cetățenii de etnie romă? Cine are interes să le întrețină? Tu cum îți explici?

Este foarte mișto experiența ta, dar mai important este cum vorbim despre aceste experiențe și ce învățăm din ele. Că dacă doar am avut un prieten bun în copilărie de etnie romă, dar în continuare spunem și gândim că țiganii fac, țiganii fură, țiganii sunt nespălați, înseamnă că experiența ne este anulată de aceată mentalitate. Din păcate, cu toții am trăit și trăim într o societate stricată. Nu avem educație antirasistă, la școală nu te învață nimeni că romii au fost 500 de ani sclavi pe teritoriul României. Suntem obișnuiți cu singtame de genul ,,Dacă nu ești cuminte te dau la țigani”. Am crescut și ne-am format cu toate aceste prejudecăți.

 

Cred că fiecare dintre noi ar trebui să se educe mai mult în acest sens și să înțeleagă că un comportament rasist nu face bine nimănui. Uite, de exemplu, ce s-a întâmplat acum, recent, la meciul de fotbal la care a arbitrat Colțescu. M-au enervat teribil toate discuțiile care dezbăteau dacă a fost sau nu rasism ce a făcut Colțescu. Clar a fost. Dar noi suntem atât de obișnuiți cu asemenea comportamente, încât marea majoritate a văzut în Colțescu o victimă. Trebuie să înțelegem că doar prin educație antirasistă putem depăși și îmbunătăți aceste comportamente.

Concret, ce ar trebui să se schimbe pentru egalitate de șanse în România? Și mai ales cum?

Atunci când vorbim despre șanse egale, ar trebui să vorbim și despre același start. Din păcate, nu pornim la drum de pe aceleași poziții. Și atunci cred că ar trebui găsite modalități de a echilibra, cumva, parcursul drumului nostru, până a vorbi despre aceleași șanse. Romii nu au avut același start cu majoritarii și de aici sunt decalajele pe care unii le consideră rea voință.

Cred că avem mult de lucru la măsurile reparatorii. Același lucru îl putem spune și când vorbim despre femei. Ele nu au avut aceleași drepturi de-a lungul istoriei ca bărbații, ba, mai mult, le-au fost încălcate drepturile. Nici acum situația nu este roz, violența împotriva femeilor este în creștere, femeile sunt discriminate la locul de muncă, femeile nu sunt reprezentate așa cum ar trebui în politică etc.

Numele tău, Zita, are o însemnătate?

Numele meu provine din limba maghiară. Dar mama mi-a povestit că, înainte să mă nasc, văzuse un film indian iar pe actriță o chema Zita.

Vorbește-mi despre familia ta. Cum te înțelegi cu ei? Te susțin în activitatea ta? Faci parte dintr-o familie conservatoare sau liberală? 

Provin dintr-o familie de romi unguri. La mine în familie se vorbea și încă se vorbește limba maghiară. Părinții mei au studiat în limba maghiară. Reghinul e parte din județul Mureș și acolo toți oamenii vorbesc limba maghiară.

Părinții mei m-au susținut foarte mult în toată activitatea mea, deși tata nu era tocmai fericit că am ales actoria. Nu credea că voi intra din prima și nu voia să pierd un an și să stau acasă.

Familia mea mai înseamnă și soțul meu. Ne-am căsătorit în 2018, după o relație de 10 ani. Pentru noi, nu era importantă acea hârtie, dar până la urmă, la insistențele soacrei mele, am făcut o nuntă atipică, un garden-party la care am invitat doar prietenii apropiați și ne-am  distrat foarte tare. Soțul meu mă sprijină în toate activitățile mele, deși, uneori, avem opinii diferite .

Cum ai ales să studiezi actoria și să devii actriță? 

Am ales actoria încă de când eram mică. Mama și tata erau cumva sceptici, am avut multe discuții pe tema asta. După ce am terminat liceul, am făcut o înțelegere cu tata. Mi-a zis că dacă voi da mai întâi examen la sociologie și voi intra, anul următor mă va susține să încerc și la actorie. Am făcut cum a zis el și am dat la Cluj, la universitatea Babeș -Bolyai, la Sociologie, secția asistență socială. Am intrat cu bursă.

Apoi, anul următor, am dat examen la actorie, tot la Cluj, dar fără să știe ei. După ce am intrat, i-am anunțat că voi renunta la prima facultate și au fost de acord.

Cum a apărut Giuvlipen, cum se deosebește de alte teatre, ce spectacole ați pus în scenă până acum?

Giuvlipen a lua ființă în anul 2015. De fapt, în 2014 a fost întâlnirea magică pe care am avut-o cu actrița Mihaela Drăgan. Atunci au început primele noastre discuții despre înființarea unui teatru feminist rom. Ne-am dat seama încă de la început, atât eu cât și Mihaela, că nu există o platformă teatrală pentru actorii romi unde ei să se exprime, să fie reprezentați și autoreprezentați. Încă de la înființare am produs anual câte două spectacole, ceea ce este foarte mult pentru un teatru independent și fără buget constant. Spectacolele Giuvlipen vorbesc despre subiecte incomode pentru unii.

Giuvlipen înseamnă feminism în limba romani și este prima companie de teatru independent feminist rom din România.

Temele spectacolelor noastre sunt diverse, dar au ceva în comun: discutăm deschis subiecte pe care uneori istoria, uneori mentalitatea și constrângerile sociale sau politice le-au pus sub tăcere.

Ce roluri ai interpretat până acum? Care îți e cel mai drag? Dar cel mai dificil?

Toate rolurile pe care le-am interpretat îmi sunt la fel de dragi. Toate spectacolele noastre sunt dificile, pentru că vorbesc despre noi, despre identitatea noastră, și atunci consumul de energie este mai mare.

Ce activități are Giuvlipen în pandemie?

Am încercat să ne adaptăm acestei pandemii, care sper să treacă cât mai repede, să ne putem reluat activitățile.

Până atunci, însă, împreună cu Mihaela Drăgan, am lansat o emisiune online pe pagina de Facebook Giuvlipen: Eu sunt actrița principală. Joi, 17 decembrie, a fost lansarea, iar primul episod a avut ca temă “Reprezentarea romilor în mass-media, teatru și film”.

Cum v-a afectat această situație de la început și până acum? Ce puteau face autoritățile mai bine?

Pe noi, ca teatru independent, ne-a afectat foarte mult această pandemie, pentru că nu am mai putut juca. Ca actor independent nu ești angajat și nu ai un venit constant – asta înseamnă că și din puct de vedere financiar am avut de suferit atât eu, cât și colegii mei.

Ești gazda unei emisiuni pe Național TV. Povestește-ne mai multe despre ea și ce se întâmplă în prezent. 

Da, am o emisiune la Național TV, se numește Din viața romilor. Am prezentat-o încă din anul 2005, dar în ultima perioadă au filmat mai mult colegii mei. Este singura emisiune pentru romi la un post privat de televiziune. Cred că ar trebui mai multe emisiuni de genul acesta, pentru a contracara reprezentările stereotipice despre romi prezentate în majoritatea emisiunilor din România.

Ai creat și o colecție de haine cu influențe tradiționale. Cum ți-a venit ideea, ce ne poți spune despre ea? Cât de important este portul tradițional în comunitățile rome? 

Designul vestimentar este o altă pasiune .Cu această pandemie am avut timp să mă ocup de noua colecție Loly (în limba romani înseamnă „culoare roșie”).

Ideea mi-a venit încă din anul 2016, când am lansat prima colecție Romany Dreams. Este nevoie de reprezentare și în acest domeniu, pentru că și aici simbolurile rome, din punct de vedere vestimentar, sunt interpretate de marile case de modă și nu numai într-o manieră senzaționalistă, fără că ei să știe sau măcar să-i intereseze cultura noastră.

Colecțiile mele prezintă într-o varianta nouă și reinterpretată portul tradițional prin simbolurile romilor. Culoarea roșie simbolizează puterea,viața, rezistența. Toate aceste elemente definesc romii, istoria și cultura lor.

O femeie romă pe care o admiri?

Admir mai multe femei de etnie romă. Nu aș putea să nominalizez una singură. Le admir pe colegele mele de la Giuvlipen, admir activistele rome care duc o luptă în fiecare zi, admir fetele rome care merg și lucrează în comunitațile de romi.

Cuvântul „țigan” are conotație peiorativă și, de altfel, niciun dialect al culturii rome nu-l conține. Totuși, unii membri ai comunității îl acceptă. Cum au apărut aceste diferențe de opinie? 

Cei pe care nu-i deranjează acest apelativ înseamnă că nu cunosc semnificația acestui cuvânt. La o simplă căutare pe Google, ar putea afla de ce nu este OK să-l folosească dar, așa cum am mai spus, ignoranța și faptul că nu vrem să ne educăm în acest sens creează necunoaștere și așa se formează discriminarea și rasismul. Iar faptul că unii dintre romii noștri folosesc această sintagmp este pentru că nici ei nu cunosc semnificația acestui cuvânt. Noi toți am fost crescuți într-o societate în care folosirea acestui cuvânt era acceptat și legitimat și încă mai este.

Ai un obicei tradițional preferat? 

Nu știu dacă am un obicei tradițional preferat, dar îmi place shahaimasul (varză cu carne, mâncare tradițională romă).

Care sunt proiectele pe care ți le dorești pentru 2021? 

Pentru 2021, îmi doresc să fim sănătosi cu toții. Apoi, cel mai important proiect pentru Giuvlipen este înființarea teatrul rom de stat. Este necesară apariția acestei instituții de cultură a romilor, care să vorbească despre noi, despre cultura și istoria noastră. Este important ca vocile actrițelor și actorilor romi să fie auzite și reprezentate. Suntem cea mai numeroasă minoritate din România (două milioane neoficial și 600.000 oficial, la recensământ).

Toate minoritățile au instituții de cultură teatre muzee. Singura minoritate care nu are aceste instituții este cea romă. Cred că a venit momentul să ocupăm spațiile culturale – avem dreptul la reprezentare și autoreprezentare.

Transmite un gând pentru cititoarele noastre în limba romă, pe care ai vrea să îl înțeleagă și asimileze despre comunitate, și apoi tradu-l.

Phenjale te aven zorale, but baht hai sastimos! Opre romnja! Le doresc surorilor mele rome multă putere, sănătate și noroc!

Fotografii din arhiva personală