La câteva luni, apare câte un serial-fenomen pe Netflix, despre care toată lumea vorbește. După Emily In Paris, care a suscitat mii de discuții pro și contra despe acuratețea cu care a fost redată atmosfera pariziană în film, iar garderoba eroinei a fost disecată și analizată până la ultima moleculă, și după ce The Queen’s Gambit a readus pasiunea pentru șah pe firmament, iată că o nouă producție se află în topul preferințelor publicului. Bridgerton este primul serial produs de celebra Shonda Rhimes pentru Netflix. Autoarea și-a mai pus semnătura pe producțiile de succes Grey’s Anatomy, Scandal și How To Get Away With Murder, iar serialul de epocă vine cu o abordare proaspătă și incitantă, așa cum promite fiecare producție semnată Shondaland. Bridgerton poate fi descris ca o combinație dintre ecranizările lui Jane Austen și Gossip Girl, aduce un suflu nou și cucerește audiența încă de la prima replică. De ce, aflați în cele de urmează.
Bridgerton a fost filmat în Marea Britanie, în Bath, locul în care Jane Austen și-a scris romanele, și este primul dintre cele opt proiecte pe care Shonda Rhimes le va produce pentru Netflix.
Serialul aduce cu atomsofera din Gossip Girl și din Downton Abbey și propune același tip de eroină creionată de Jane Austen în romanele sale– femei inteligente, cu caracter puternic, care gândesc înaintea erei lor și care se supun rigorilor societății, dar într-o manieră proprie, presărată cu perspicacitate și sarcasm, mascate de o delicatețe sugestivă. Acțiunea se petrece în era regenței, iar producătorii propun decoruri și costume somptuoase, care vin în completarea personalității personajelor, a intrigii bine țesute, compusă din drame familiale și de salon, întreținute de bârfele unei anumite Lady Whisteldown, cel mai influent personaj fără chip al filmului.
Bridgerton este inspirat de seria de volume omonimă scrisă de autoarea americana Julia Quinn. Acțiunea are lor între anii 1813 și 1827 și relatează povestea celor opt copii ai Vicontelui de Bridgerton – Anthony, Benedict, Colin, Daphne, Eloise, Francesca, Gregory și Hyacinth, iar primul sezon redă eforturile lui Daphne de a-și găsi o partidă bună cu care să se căsătorească. Inițial, misiunea lui Daphne pare floare la ureche, deoarece eroina este inteligentă, frumoasă, educată și apreciată în societate, dar fratele ei îi pune bețe în roate, deoarece acesta consideră că niciun bărbat nu e suficient de bun pentru ea și, astfel, pretendenții se evaporă rând pe rând. Disperată că rămâne nemăritată și pentru a-și repara imaginea de ”partidă ratată”, Daphne face o înțelegere cu fermecătorul Duce de Hastings, cel mai dorit burlac, și formează un cuplu de ochii lumii pentru ca Daphne să pară din nou atractivă în ochii celorlalți bărbați. Inutil de menționat că atracția dintre Daphne și Ducele de Hastings devine din ce în ce mai accentuată, la fel ca și dramele și intrigile care derivă de aici.
Distribuția serialului este una variată și își asumă anacronismul prin distribuirea actorilor de diverse rase în afară de eterna distribuție alba cu care ne-am obișnuit în producțiile de epocă, mai ales în privința personajelor principale. Vedem actori de culoare și de origine asiatică în rolurile principale, iar alegerea lui Regé-Jean Page în rolul Ducelui de Hastings este mai mult decât inspirată. Actorul originar din Zimbabwe a devenit deja un sex-simbol printre admiratoarele serialului și conduce în topul popularității.
Chiar dacă nu știm cine este în serial infama Lady Whistledown, vocea personajului invizibil este redată de celebra Julie Andrews.
Costumele din serial sunt un personaj în sine. Acestea au fost realizate de designerul Ellen Mirojnick, care a fost ajutată de 230 de artizani la crearea celor 7500 de piese prezentate în film. Ellen Mirojnick, câștigătoarea unui premiu Emmy pentru Behind the Candelabra, a preferat să creeze de la zero costumele personajelor, fără să recicleze alte ținute de epocă folosite și la alte producții. Fiecare ținută- de la accesorii la haine – este handmade și numai personajul principal, Daphne Bridgerton, a afișat peste 100 de rochii doar în primul sezon.
Foto: Netflix
Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa
Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…
John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani
Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…
Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români
Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…
Cine a câștigat MasterChef 2024?
Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…
Kate Moss, din nou singură
Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…
Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4
Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…
Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe
Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…
Alist Bazar. Noutățile săptămânii
Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…
Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump
Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….
Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur
Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…