A List Magazine ∙ January 16, 2021 ∙ 1 min read

Chef Adrian Hădean recomandă o rețetă delicioasă și ușoară care are ca ingredient principal- conopida. Iată cum o puteți prepara!

Avem conopidă. Cum procedăm? Piața e plină la vremea asta, conopida e relativ ieftină, prafuri se găsesc în mai toate bucătăriile, cuptorul nu-i chiar o unealtă ieșită din comun.

Mai întâi speli conopida și o desfaci în florete (nici nu știu dacă-i corect termenul, dar înțelegi ce spun). Nu te obosi să o ștergi de apă, apa ajută. Amestecă într-un bol o linguriță de sare grunjoasă, puțin piper măcinat, puțin garam masala și un praf de curry care-ți place. Presară praful peste floretele de conopidă tăiate-n lamele groase de un centimetru, pe ambele părți. Așază conopida pe o foaie de copt într-o tavă, împreună cu un morcov tăiat în lamele groase de 3-4 milimetri. Pe aceeași foaie de copt poți să pui o ceapă mare tăiată-n patru și desfăcută în așa fel încât să nu ai mai mult de 2-3 foi de ceapă lipite una de cealaltă. Peste ceapă presară doar sare grunjoasă.

Stropește-le pe toate cu ulei de măsline extravirgin și pune tava-n cuptorul încălzit la 180 de grade Celsius. În 25 de minute, poate 30, toate-s coapte-rumenite exact cât trebuie. Ce mai pui pe farfurie? O cremă de cartofi cu pătrunjel, poate câteva păstăi de mazăre mange tout opărite trei minute sau două fire de sparanghel, trei rondele de ridiche, câteva felii de roșie fără semințe, câteva frunze de busuioc sau de coriandru proaspăt.

Citeste mai multe retete AICI!

 

Related Posts

Oamenii care muncesc când toată lumea sărbătorește: Simona Păun, pilot

V-ați gândit vreodată că, în timp ce noi luăm zâmbitori avionul către destinația de Crăciun sau ciocnim paharul…

Bucurie de Crăciun: obiceiuri din țară

Patru femei care și-au petrecut copilăria în diverse regiuni românești povestesc despre tradiții și obiceiuri de iarnă, din…

Horoscopul săptămânii 23-29 decembrie 2024

Astrologul Anca Stoica vine cu detalii despre ce ne-au pregătit astrele în ultima săptămână a acestui an. Iată…

La ce să te aștepți de la al doilea sezon Squid Game (Netflix)?

Fenomenul coreean Squid Game a avut premiera în 2021 și s-a transformat rapid într-unul dintre cele mai populare…

Deserturi cu istorie, din București – o călătorie dulce

În plină modă a New York rolls și a pannetone-ului cu maia, dospit la rece, la Fundația Calea…

Brunch Festiv: Top 6 locuri din București unde să mergi de Crăciun

Sezonul rece vine cu promisiunea unor întâlniri lungi și simpatice cu prietenii și familia. Și ce duminică ar…

O nouă destinație de lux s-a deschis în inima Bucegilor

Recent, o nouă locație premium și-a deschis porțile în inima munților Bucegi, venind în întâmpinarea celor care caută…

Cadourile de Sărbători: „tentativele de conectare” de care are nevoie relația ta de cuplu

Îți surprinzi partenerul cu un cadou la care te-ai gândit mult? Îi ignori micile gesturi de atenție cu…

10 hituri, miliarde de streamuri cu artiștii care au scris istorie la UNTOLD

Platformele de streaming au înlocuit în mare parte vânzările de discuri și certificările de platină, pe măsură ce…

Șerbet de clementine. Rețetă by Adrian Hădean

Dacă te-ar întreba cineva ce miros are iarna, care ar fi răspunsul tău? Primul nostru gând a fost…