Când spunem Love Is Fun but… Complicated, gândul ne duce poate la relaţii romantice şi la dificultăţile pe care le întâmpinăm la acest capitol. Dar noi construim relaţii într-o mulţime de aspecte din viaţa noastră. Vorbim despre relaţii şi în momentul în care aducem în discuţie viaţa profesională, creşterea unui copil sau dezvoltarea personală. Noul sezon Love Is Fun but… Complicated a dat startul unor teme de discuţie care se îndreaptă spre toate tipurile de relaţii, iar Atena Boca – fondatoarea grupului şi a comunităţii LaPrimulBebe – le-a inspirat pe Psiholog Diana Lupu şi Dr. Psiholog Raluca Anton să vorbească despre importanţa comunităţii în viaţa unui om.
Atena Boca ne spune: „În această comunitate, am construit acel mediu în care oamenii se simt liberi și în siguranță să se sprijine unul pe altul fără să aștepte nimic în schimb”. Și, fie că vorbim despre relațiile de cuplu, profesionale sau cele din interiorul unei comunități cu interese comune, să înțelegem de ce funcționează o comunicare eficientă și care este rolul acesteia în viața fiecăruia este esențial pentru sănătatea noastră emoțională.
COMUNITATEA CA NEVOIE DE SIGURANŢĂ PRIN SUPORT ŞI CUNOAŞTERE
Diana: Spunem „oamenii sunt ființe sociale” iar de-a lungul timpului, comunitatea a jucat un rol esențial în viața fiecărui om. Iar atunci când spun esențial, mă refer la faptul că a îndeplinit nevoi de bază ale omului: siguranță, apartenență și cunoaștere. Nucleul unei comunități pornește de la valori și credințe comune, acestea îi interconectează pe oameni și le crește sentimentul de siguranță din cadrul comunității. Atunci când oamenii se simt siguri într-un grup cu care se identifică, apare și dorința de cunoaștere, curajul de a explora și de a se expune cu vulnerabilitățile, experiențele și cunoștințele lor. Astfel că siguranța trezește în fiecare dintre noi dorința de a fi acolo pentru celălalt fără a aștepta nimic în schimb.
Raluca: Viața fiecăruia dintre noi este un roman și fiecare reprezentăm mai multe roluri în aceste povești de viață. La fel ca în fiecare astfel de poveste, ancorarea socială și înțelegerea contextului social sunt elemente esențiale în a înțelege ce li se întâmplă personajelor. Practic, dacă am reuși să privim cu un ochi al minții întreaga noastră poveste, ne-am da seama că totul arată ca o pânză de păianjen cu fire invizibile și am realiza că, de fapt, repetăm aceleași tipare, același mecanisme. Însă, așa cum spunea Diana, comunitatea ne oferă nu doar siguranță, ci și cunoaștere, și v-aș invita aici să faceți o analiză a modului în care vă raportați la fiecare om din jurul vostru, care sunt relațiile semnificative pe care le aveți, cum vă influențează acestea în deciziile esențiale, în ce contexte simțiți sprijin în relația cu cei din jur și care sunt relațiile unde ar merita aduse îmbunătățiri.
COMUNITATEA CA LOC DE CREŞTERE PERSONALĂ ÎN ROLURILE PE CARE LE AVEM
Diana: Un alt aspect pe care merită să îl aducem în discuție, și care completează conceptul de comunitate, este creșterea și dezvoltarea personală Priviți dezvoltarea personală ca un proces continuu, care aduce schimbări în fața cărora este important să învățăm să ne adaptăm. Membrii comunității au un rol bine stabilit, deoarece prin accesul la experiențele lor de viață ne putem autoregla emoțional și putem dobândi sentimentul de normal: conștientizarea faptului că nu suntem singuri în experiențele de viață ne oferă perspective diferite și ne ajută să găsim soluții la care nu ne-am fi gândit.
Raluca: Grija și preocuparea unul față de celălalt sunt lucruri pe care le avem în noi înșine și care, dacă le accesăm, pot produce bunăstare în viața fiecăruia dintre noi. De ce? Pentru că lumea interioară a fiecăruia este simțită și înțeleasă și de către cei din jurul nostru, cei alături de care ne consumăm suferințele și momentele de bucurie. E greu de crezut că un om poate fi sănătos în absența relațiilor. E greu de imaginat că am putea crește emoțional fără a avea relații de sprijin în jurul nostru. Creșterea vine în cadrul relațiilor, dar așa cum spuneam și mai sus, având deschiderea și curiozitatea înspre propria persoană pentru a înțelege cum funcționăm în interiorul acestor relații, care ne sunt nevoile, cum ni le solicităm, ce facem atunci când nu ne sunt îndeplinite. Dacă ar fi să mergem mai departe cu exercițiul de mai sus, e timpul pentru o analiză mai profundă cu privire la nevoile pe care le avem în aceste relații. De ce suntem acolo? Ce se întâmplă acolo și ne ajută? Ce am vrea să fie diferit? Cum transmitem aceste nevoi și cum primim răspunsuri?
CUM SE SCHIMBĂ OAMENII ÎN COMUNITATE
Diana: Trăim într-o societate care ne împinge spre individualism, iar asta nu face decât să ne conducă pe drumul nefericirii. În majoritatea contextelor sociale, vulnerabilitățile noastre rămân ascunse, în timp ce părțile noastre bune sunt cele expuse. Aproape toată lumea s-a obișnuit să apeleze la astfel de strategii. Rațional, fiecare dintre noi știm că are un soi de luptă interioară, dar chiar credem asta? Ei bine, comunitatea ne oferă șansa de a ne privi exact așa cum suntem și de a ne accepta în ciuda temerilor noastre. Toate aceste lucruri sunt posibile datorită sentimentului de reciprocitate. Cred că cea mai semnificativă schimbare este conexiunea care conduce spre reciprocitate, spre acest „sunt aici pentru tine și te înțeleg” căci aici este punctul în care ne putem vedea atât pe noi cât și pe cel de lângă.
Raluca: Și uite cum natural am ajuns la discuția despre CUM ajungem să producem schimbare în relație cu noi înșine, dar în interiorul comunității. Iar acest „sunt aici pentru tine și te înțeleg” reprezintă baza siguranței și platforma necesară pentru a produce schimbare. Pentru fiecare dintre noi este extrem de dificil să producem schimbare dacă nu ne simțim în siguranță în relațiile noastre. În plus, dincolo de a reuși să facem noi acest lucru pentru cei din jur pentru a le facilita creșterea, ar fi esențial să reușim să le și spunem că avem și noi nevoie de aceste lucruri fără să așteptăm ca ei să vină natural înspre noi în acest mod. Și minunat ar fi să reușim să extragem eficiența acestui demers din cadrul unei comunități și să îl producem și în ceea ce ne privește pe noi înșine. Să putem să ne spunem nouă înșine acest „sunt aici pentru (mine) tine și (mă) te înțeleg”.
Siguranța, blândețea, compasiunea au la bază înțelegerea dinamicilor relaționale și modul în care noi ne raportăm la comunitate, dar și felul în care comunitatea se raportează la noi. Acceptarea acestor povești de viață urmează înțelegerii și abia apoi se poate produce schimbarea. Iar schimbarea nu apare dacă nu le avem pe primele două (înțelegere și acceptare) și dacă nu învățăm, în comunitate, să cerem, să ne aratăm vulnerabilitatea și să ne dăm seama că cine o folosește este pentru că asta arată o vulnerabilitate a acelei persoane. Sănătatea emoțională e dependentă de comunitate și comunitatea e dependentă de relații sănătoase. Haideți să ne fim alături în acest proces!
Raluca Anton este psihoterapeut specialist format în știinta relațiilor. Astfel, munca pe care o desfășoară zilnic este pentru a construi relații și comunități mai sănătoase din punct de vedere relațional. Pe Raluca o puteți urmări în fiecare miercuri de la 21:30 la Love is Fun, but Complicated pe Facebook-ul A List Magazine.
Diana Lupu – @psiholog_dianalupu – psiholog și psihoterapeut relațional. Interesul pentru menținerea unui echilibru relațional sănătos se regăsește în activitatea profesională, dar și în transmiterea mesajelor către comunități de tineri, părinți și cupluri. Diana spune Love Is Fun but… COMPLICATED, alături de Raluca Anton.
Foto: Unsplash
Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa
Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…
John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani
Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…
Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români
Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…
Cine a câștigat MasterChef 2024?
Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…
Kate Moss, din nou singură
Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…
Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4
Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…
Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe
Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…
Alist Bazar. Noutățile săptămânii
Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…
Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump
Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….
Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur
Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…