Trei săptămâni sau trei luni în Bali #travel

Roxana Mucenic, o prietenă Alist, ne dezvăluie câte ceva despre vacanța ei minunată în Bali. 

Mi-am dorit foarte tare sa petrec o parte din iarna undeva unde sa ma pot plimba in voie. Am cautat locuri verzi, am planificat Azores, insa am ajuns in Bali, cu un prieten cu care nu ma mai vazusem de cativa ani.

UBUD

Am ajuns in ajunul Craciunului, noaptea, am fost printre ultimii intrati in Bali fara carantina in Jakarta, m-a izbit umezeala, am luat pui picant prajit si berea locala, Bintang, lucru pe care l-am repetat de fiecare data cand ma mutam dintr-un loc in altul. Am facut un dus cald si am luat primul contact cu soparlitele care umbla liber pe pereti, mai speriate ele de noi decat invers, aproape toate baile fiind partial deschise, ceea ce iti asigura simultan vedere catre stele si vizite de la vietati diverse, mi-am facut rutina de seara, peste care nu trec de aproape 20 de ani indiferent de cat de obosita as fi si am incheiat un drum de peste treizeci de ore.

Dimineata am realizat ca totul este mai frumos decat ceea ce imi imaginasem sau vazusem, se auzea un parau curgand, in spatele piscinei se desfasura jungla, palmieri, copaci infloriti, plante exotice, liane, frunze mari si diverse straluceau sub un Soare ametitor, deasupra ei doar cerul bleu turcoaz impecabil, cu nori pufosi si albi, care isi schimbau constant forma.

Inteleg ca Ubud-ul era super aglomerat si viu, uneori insuportabil de aglomerat, mai ales central, acum e linistit, ploios si plin de scutere. Scuterul in Bali este o experienta in sine, un sentiment de libertate absoluta, pe care nu l-am resimtit nici pe barca, vantul care iti bate in fata sterge umiditatea, caldura, inabuseala, lentoarea, tonuri infinite de verde te inconjoara, mirosul ametitor de betisoare, fructe coapte si frangipani, iti inunda narile.

Nu am inteles mare lucru din primele zile in Ubud, doar un Verde coplesitor, violent, udat in fiecare zi de ploaie, in zeci forme, nuante si texturi, betisoare parfumate a caror aroma de miere, plante, ghimbir, flori, lapte si tamaie te urmareste constant, chiar si in locuri unde nu te astepti sa gasesti temple, ofrande oferite zilnic. Si expati care merg in locuri Instagramabile, hippies reformati in yogies, o lentoare a vietii care mi-a adus aminte de copilaria si de zilele de vara petrecute la tara, temple in fiecare casa, coffee shopuri de specialitate, Bintang, nasi goreng, fructe, vegan, smoothie-uri si healthy. Si ploaia zilnica, urmata de aparitia brusca a Soarelui, care inunda strazile si vegetatia cu lumina.

Am revenit in Ubud doua saptamani mai tarziu, cand am ramas singura si mi-am ales un homestay (cazare organizata in jurul unei locuinte de familie si condusa de aceasta), cu aceeasi priveliste ametitoare catre jungla. Relatia cu Insula Zeilor, dupa ce am ramas singura si pana in momentul unei intalniri neintamplatoare, a fost una sinuoasa, cu zile mai bune si zile mai rele, zile in care nu pricepeam de ce am ales sa raman si sa muncesc din Ubud si zile in care pluteam, motivul principal fiind natura. M-a ajutat sa stau cu o familie, sa inteleg mai bine obiceiuri si traditii, ce inseamna ofrandele, de ce viata merita traita lent, mi-a confirmat ca poti trai fara lucruri. Zambetul si rasul Arletei, fetita familiei unde am locuit o luna, erau motiv zilnic de bucurie.

Campuri de orez de un verde mai crud decat oricare altul, cascade, posibilitatea de a fi in mijlocul unui oras (desi Ubud-ul este mai degraba un sat, care a crescut repede si fortat, sub navala expatilor si a turistilor) si de a te pierde pe o alee necunoscuta, iar doua minute mai tarziu sa fii in mijlocul junglei, inconjurat de sunete si culori mai vii decat Photoshop-ul, cu cerul uneori acoperit de nori albi si pufosi ca vata pe bat, alteori gri paclos, dar linia orizontului intotdeauna intrerupta doar de palmieri, soparlele care traverseaza circula speriate peste tot, frangipani peste tot, cu aroma lor de banane cooapte, cocos, ananas, ghimbir, bomboane, condimente, care te izbesc toate deodata fara sa indentifici neaparat ce este, magie curata, direct Teleenciclopedia (emisiune preferata, imi luam notite) sau Planet Earth.

A fost greu sa intru in ritmul de munca, Ubud-ul parca de imbie sa stai, dar nu stat de lene, un stat la fel de voluptuos ca frunzisul care te inconjoara peste tot. Sa iti incepi ziua de munca dupa ce te-ai pierdut printre aleile Penestananului, o zona boema in definitia boemului, marginite de banane si papaya, cu zidurile caselor acoperite de florile si fructele de maracuja sau dupa ce ai facut o plimbare de dimineata prin campurile de orez, strajuite de arbori de cacao sau de cafea si palmieri, in care se balacesc in voie ratele, pe alei pavate de omniprezentul muschi, un strat subtire de verde imperial catifelat.

Trebuia sa plec din Bali pe 31 ianuarie, insa cu doua saptamani inainte am avut norocul sa o intalnesc pe Santi, nascuta si crescuta in Ubud, care sa imi arate firescul locului, cu warunguri (restaurante traditionale) unde se mananca ieftin, bun, proaspat si picant (poti sa comanzi chili maruntit cam peste tot), sa imi explice ca in bahasa, limba vorbita de balinezi, timpurile verbelor si genul sunt notiuni inexistente, detaliu extrem de important in a intelege ce e important si ce nu in cultura locala.

SANTI

Mi-e greu sa o descriu, insa intalnirea cu ea mi-a usurat viata. Pana la ea, yoga, meditatie, guru de dezvoltare personala, leagane si inimi deasupra lanurilor de orez, terapii prin sunet, prin tacere, purificari si detoxifieri, zen, spiritualitate, ai venit in Bali sa te regasesti, nu, am venit doar in vacanta. Balineza fiind, nu practica yoga, participa rar la ceremoniile traditionale, nu face nici un fel de healing. Practica muay thai, este vibranta si energica, iubeste Bali pentru Natura si pentru ca este acasa. Am calatorit impreuna in Nusa Penida, ea mi-a organizat calatoria, de la drumul catre Sanur, portul de plecare, hotel, sofer, restaurante, traseu, inclusiv iesirile seara. A fost una dintre cele mai relaxante experiente, mi-a placut sa las pe cineva sa se ocupe de tot, cred ca as putea deveni un fan al vacantelor customizate.

O gasiti la: All Seasons Bali Travel – https://allseasonsbalitravel.com/

Instagram @allseasonsbalitravel

La plaja, in Canggu, Uluwatu si Sanur

Am ajuns in Canggu dupa primele 4 zile petrecute in Ubud, am vazut probabil unul dintre cele mai frumoase apusuri la La Brisa Bali, dar zgomotul si mix-ul pestrit si posh de rusi, coreeni si localnici care aveau ca scop comun poza perfecta pentru Instagram, mi-a bruiat contemplarea. Canggu este plin de cafenele si restaurante, de galerii de arta si magazine de ceramica, surferi, guru, modele, coachi de orice, este tanar si nelinistit, bun pentru shopping si pentru party, in vremuri normale.

In Sanur am petrecut 4 zile, toate diferite si la distanta una de cealata. Aglomerat si traditional duminica dimineata, linistit si romantic in cursul saptamanii, hipnotic in fiecare circumstanta, apa ca oglinda in care Soarele se reflecta diferit de la ora la ora, frangipani pe marginea plajei, copaci cu coroana perfecta si frunze suculente si lucioase, barcile perscarilor si pescarii care intrau in apa imbracati ca sa se protejeze de alge, de soare. Am mancat street food (gado-gado facut intr-un mojar imens de piatra in fata mea, satay, lumpia si alte preparate al caror nume nu il cunosc, am mers pe mana lui Santi de fiecare data), am zacut pe nisip sub un copac cu o coroana imensa, care avea un leagan si o adunare de caini de fiecare data cand ajungeam, locul perfect sa stai si atat. Era asa de bine sa stai acolo, doar sa existi.

Citind mai multe despre Sanur, am realizat ca tot ce gaseam romantic si idilic, este greu si reprezinta mult mai mult decat o fereastra inapoi in timp. Cu 30 de dolari poti sustine necesarul de mancare al unei familii de 4 persoane timp de 2 saptamani. https://foodbank.co/

Uluwatu, o intindere de plaje spectaculoase si stanci modelate de valuri, cu privelisti coplesitoare, petreceri care inca se mai tineau duminica la Single Finn, multi surferi, apusuri magice, prea putine warunguri, vibe international, cafenele si locuri pentru breakfast all day imprumutate de la vecinii australieni, omniprezenti de altfel.

Un hibrid intre natura salbatica, cafenele, relaxare, party si restaurante.

SIDEMEN

Sidemen, fermecator si linistit, unde localnicii inca se ocupa si de cultivatul orezului si nu sunt sedusi de banii veniti relativ usor din turism, a fost vacanta in vacanta, locul unde as putea sa imi scriu memoriile, daca vreodata m-ar lovi inspiratia, Cepik Villa contribuind foarte mult la acest sentiment. Verdele este si mai Verde, te hipnotizeaza fara posibilitate de scapare, muntele Agung, un vulcan de 3031m, strajuieste si ocupa un sfert din cerul Sidemenului, plimbarile se transforma in aventuri in cateva minute pentru ca te afli in mijlocul junglei si a teraselor de orez, bucati nesfarsite de verde, sculptate de-a lungul secolelor pentru a hrani zona locala, temple care se ivesc unde nu te astepti, totul este de o frumusete ravasitoare. Oamenii iti zambesc si iti dau binete, copii se uita dupa tine curiosi, linistea este intrerupta exclusiv de sunetele naturii.

NUSA PENIDA

O insula aflata la 30 de minute distanta cu speedboat-ul de Bali. A fost un rollercoaster, doua zile intense de aventura. Plaje incredibile, valuri care se lovesc puternic de stanci sau de mal, apusuri dramatice, rasarituri spectaculoase. Mi-ar trebui talentul literar al lui Yukio Mishima sa pot descrie acest loc, in care m-am simit coplesita, ca niciodata inainte, de frumusete. Regal, magnific, desavarsire. Inteleg ca am avut norocul sa nu ma lovesc de turistii prepandemici, insa o alternativa pentru o experienta similara post-pandemie ar fi Sumba sau Flores.

 

AMED

Oamenii cu care te intersectezi sunt probabil una dintre cele mai interesante parti ale experientei Bali. Pentru ca sunt interesati sa cunoasca alti oameni, alte povesti, conversatia se leaga usor si fara multe introducere, functionand si reversul medaliei, se dezleaga la fel. In Uluwatu am cunoscut-o pe Amalya, antropolog devenit psihoterapeut, care acum experimenteaza terapii alternative. Ea este motivul pentru care am calatorit la Amed, o intindere de 14 km de sate, golfuri cu plaja alba sau neagra pe care stau aliniate una dupa alta barci de pescuit traditionale, campuri de orez, dealuri verzi cu un relief care m-a facut sa ma simt in Stapanul Inelelor, renumit pentru snorkeling si scufundari, unde eu am facut trekking.

De la Aquaterrace Amed, asezat pe o stanca deasupra Oceanului Indian, coboram direct pe o mica plaja cu nisip fin si negru, un leagan, barci traditionale de pescari, flori, un copac impresionant si un warung care functiona fara curent.

NYEPI sau Ziua Tacerii este cea mai importanta sarbatoare hindusa din Bali, o zi de liniste, post si meditatie. A doua zi se sarbatoreste Anul Nou. Din pacate anul acesta ceremoniile care preced sau urmeaza Zilei Tacerii au fost extrem de restranse, imi doresc sa traiesc acest moment unic cu alta ocazie, insa chiar si asa am reusit sa fiu martora unei bucatele din aceasta sarbatoare. Nimeni nu are voie sa iasa din casa, nu exista zgomot, nu exista lumini, nu se gateste, nu exista program TV sau internet, cu exceptia hotelurilor, aeroportuile si porturile sunt inchise.  Este o zi dedicata reflectiei, familiei, marcheaza un nou inceput. Si cerul a fost plin de stele ca niciodata in noaptea respectiva.

Sunt multe detalii pe care simt ca le-am omis. Bali a fost o experinta senzoriala complexa, un loc in care anotimpurile se interesecteaza, Soarele e de vara, verdele de primavara, fructele de toamna, miroase mai frumos decat Roma in mai (iasomie), care zambeste chiar daca ii este greu.

Text de Roxana Mucenic