Cele mai bune filme cu Jessica Alba

În ultimii ani, Jessica Alba (40 de ani) s-a dedicat mai mult afacerilor decât filmelor, iar eforturile i-au fost răsplătite și a ajuns una dintre cele mai de succes întreprinzătoare. Recent, compania ei, Honest Beauty, care a atins o valoare de două miliarde de dolari, a fost listată la bursă. Totuși, iată câteva dintre cele mai bune filme în care a jucat Jessica Alba în decursul carierei ei actoricești și care pot fi revăzute cu acceași plăcere oricând.
Jessica Alba s-a afirmat în serialul Dark Angel, care a rulat între anii 2000 și 2003 și care i-a facilitat accesul către vedetele de primă mână de la Hollywood.
The Sleeping Dictionary
The Sleeping Dictionary (2003) este o dramă romantică cu accente erotice în care Jessica Alba joacă alături de Hugh Dancy. Filmul prezintă povestea unui englez trimis în Sarawak, Borneo, în anii ’30, pentru a face parte din guvernul colonial englez al teritoriului asiatic. Acolo, acesta o întâlnește pe frumoasa localnică interpretată de Alba, care are misiunea de a-l învăța pe personajul lui Dancy limba locului, Metodele frumoasei localnice presupun învățarea limbajului înter așternuturi, iar între cei doi se naște o relație de dragoste.
The Killer Inside Me
Jessica Alba joacă în thrillerul erotic alături de laureații cu Oscar Casey Affleck și Kate Hudson și este considerat unul dintre cele mai reușite filme ale ei. Aici, Alba joacă rolul unei prostituate, Joyce Lakeland, care intră într-o relație cu accente sadomasochiste cu șeriful sociopat al orașului în care locuiește.
Sin City
Un alt hit pentru Jessica Alba, care joaca în thriller-ul neo-noir alături de o distribuție impresionantă: Benicio del Toro, Brittany Murphy, Clive Owen, Mickey Rourke, Bruce Willis, Elijah Wood și mulți alții. Filmul este o adaptare cinematografică a romanului grafic semnat de Frank Miller și a fost nominalizat la Palme D‘Or, în cadrul festivalului de la Cannes, în 2005. Filmul spune o poveste captivantă cu mercenari, poliție, mafie și prostituție.
Meet Bill
Jessica Alba joacă în această comedie romantică alături de Aaron Eckhart, care are rolul unui bărbat obișnuit, Bill, ce devine mentorul unui adolescent. Jessica Alba este Lucy, o vânzătoare de lenjerie intimă, care se implică în relația de prietenie a lui Bill cu adolescentul, dar și în relația acestuia cu soția lui (Elizabeth Banks), pe care vrea s-o facă geloasă.
Never Been Kissed
Comedia romantică din 1999 în care rolul principal este interpretat de Drew Barrymore a fost un succes de casă. Jessica Alba are un rol secundar, cel unei liceene răutăcioase, care îi face zile fripte personajului interpretat de Barrymore. Filmul a fost cel care i-a adus Jessicăi Alba oportunitatea de a juca în serialul care a consacrat-o, Dark Angel.
Foto: Hepta