Scarlett Johansson urmează un program de menținere conceput pentru atleții profesioniști

184393274_745831372665517_9131708852685913709_n

Cu fiecare rol de acțiune pe care îl interpretează, Scarlett Johansson (36 de ani) întră într-un program de antrenament bine determinat, pe care îl urmează cu sfințienie alături de instructor și de nutriționist.

Scarlett Johasson se antrenează alături de Eric Johnson, antrenorul care a spus că tratează fiecare program alături de actriță ca pregătirea pentru o competiție sportivă pentru atleții profesioniști. Astfel, vedeta face exerciții pliometrice, yoga, ridicări de greutăți de nivelul atleților care participă la Olimpiadă, dar și exerciții clasice de gimnastică. ”Nu îi atrenez doar corpul, ci și mintea”, a spus antrenorul.

De asemenea, pregătirea fizică nu constă numai în cea de la sala de sport, ci și în ceea ce privește regimul alimentar. Astfel, Scarlett Johansson, când vrea să fie în cea mai bună formă fizică, are un regim care constă din consumul de proteine, pe care le alternează cu carbohidrați și grăsimi și respectă o fereastră în care nu consumă nimic timp de 12 ore.

scarlett johansson

Când nu intră într-un program intensiv de antrenamente, regimul alimentar al lui Scarlett Johansson este unul bazat pe alimentația vegană, care constă din ovăz, fructe proaspete, legume, salate, proteine curate, toate consumate în cantități mici de mai multe ori pe zi.

scarlett johansson

La 1,62 m și 56 de kilograme, Scarlett Johnasson are o dietă concepută de nutriționist, menită să-i ofere suportul necesar pentru antrenamente fizice intense.

Micul-dejun constă dintr-o omletă din două ouă, ovăz și fructe de pădure.

Prânzul constă din salată de quinoa, carne de curcan, ceapă verde, suc de lămâie și ulei măsline.

Gustarea de după-amiază: măr, migdale.

Cina este bogată în proteine și constă din pește la abur cu varză, broccoli și ceapă.

Gustarea ei preferată este formată din brânză, alimentul fără de care Scarlett spune că nu poate să trăiască.

Foto: Hepta

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă