Dorian Boguță: „Proiectul «Filmul fără nume» s-a născut din cauza pandemiei. Sau datorită ei”

Cristi Puiu va fi profesor și regizor, iar actorii Dragoș Bucur și Dorian Boguță vor fi producătorii unui proiect inedit – un film creat în urma unui atelier de teatru. 

Interviu de Adriana Moscu

Un film fără nume? Doar temporar. Din 24 mai, regizorul Cristi Puiu lansează în București un proiect provocator pentru cei care se vor înscrie pe actoriedefilm.ro, ce vizează investigarea jocului actorului de film. 

Atelierul este realizat în colaborare cu Dragoș Bucur și Dorian Boguță, care ulterior vor deveni producătorii filmului. Acestora li se alătură, ca partener, Sergiu Cumatrenco Jr. și doi directori de imagine premiați, din Republica Moldova, Serghei Babară și Ivan Grincenco, care vin cu experiența și imaginea cinematografiei rusești.

Filmul va începe și va exista ca poveste narată atunci când Atelierul se va încheia. Pentru că, după cum precizează regizorul, el înseamnă figurile, vocile, istoria personală a fiecărui actor care a ajuns la finalul acestui parcurs, nu doar profesional, ci și de viață.

Conceptul îi aparține regizorului Cristi Puiu, cel care va fi prezent alături de cursanți timp de aproape 30 de zile. Atelierul se va desfășura în perioada 24 mai – 19 iunie, 5 zile pe săptămână, 12 ore pe zi.

Detalii din culise mi-a oferit unul dintre inițiatorii proeictului, actorul și regizorul Dorian Boguță, al cărui film de debut, Urma, a primit de curând 12 nominalizări la Premiile Gopo și poate fi urmărit în prezent pe canalul de streeaming Netflix.

Cum a luat naștere acest proiect?

Din cauza pandemiei. Sau datorită. În sensul că atunci când cursurile noastre de actorie, care durau câte șase luni, de la actoriedefilm.ro, au fost oprite, ne-am gândit ce am putea să facem. Ca de exemplu „shot”-uri de cursuri condensate în trei zile sau o săptămână, care puteau fi mult mai ușor de gestionat în caz că se anunțau măsurile drastice. Și am început să le pregătim. În paralel, eu și Dragoș ne-am propus să dezvoltăm un serial, este în lucru. Și bineînțeles că ne gândeam la mai mulți regizori. Dar, evident, și eu și Dragoș ne-am îndreptat spre Cristi Puiu, datorită lui am intrat amândoi în cinematografie, eu cu filmul Francesca, produs de el. Așa că i-am propus ideea, l-am întrebat și dacă vrea să dezvolte un curs mai întâi. A zis că dacă face acest curs, îl va face după modelul atelierelor create în Franța, anterior.

Deci, acest proiect al nostru, împreună, a pornit de la ideea de a salva școala de actorie, inițial.

Cum se deosebește de altele de acest fel și ce vor învăța cursanții atelierului?

Se deosebește în primul rând prin faptul că nu e ca altele de acest fel. E făcut și gândit de Cristi Puiu și nu are asemănare cu niciun altul. Este un workshop care e gândit, simțit, trăit de el, nu este inspirat din nimic. Și la final el se termină cu un film.

A existat un precedent – atelierul din Franța. Pe scurt, cum s-a materializat acolo? Ce ecou a avut? 

Ținând cont că el ne-a propus să facem același atelier ca cele ținute la Toulouse și Grenoble și aici, înseamnă că a avut succes. Știu că au fost foarte multe aprecieri, mai ales că au existat foarte mulți doritori la înscrierea celui de-al doilea grup în Franța.

Câți participanți veți accepta? Există o limită de locuri? Vor fi criterii de departajare?

Există o limită de locuri, nu vor fi mai mult de 14 oameni. Există, de asemenea, și o limită de vârstă, nu mai puțin de 18 ani. În rest, nu știu dacă și ce criterii de departajare ar fi. Cristi este cel care face selecția celor înscriși.

Filmul fără nume va avea, în final, un nume? Când și unde-l vom putea viziona?

Cel mai frumos la acest proiect este faptul că nu știm ce se întâmplă mâine. Totul se va naște pe parcurs și în prezent. Ceea ce îi dă un acel ceva extrem de proaspăt, organic, natural. Bineînțeles, noi, ca producători, încercăm să creăm structura, dar partea artistică va fi născută atunci, scenariul se va forma acolo. Filmul nu are nume, dar sigur va avea. O să știm când va veni momentul care va fi acela.

Iar ca parcurs al său, noi ne dorim ca el să fie văzut în cinema, la televiziune, să urmeze soarta unui film clasic.   

Care este rolul tău în cadrul proiectului?

Rolul meu este cel de producător. Dar, fiind un proiect care se naște pe parcurs, voi vedea dacă voi mai avea și alt rol.

Cum merge colaborarea cu Dragoș Bucur și Cristi Puiu? Având în vedere că ideea a fost a lui Puiu și știindu-i personalitatea, mai ies scântei? Dacă da, cum le aplanați? 

Și cu Dragoș și cu Puiu lucrez de foarte mulți ani. Deci, dacă lucrăm în continuare împreună, înseamnă că funcționăm. Iar dacă ies scântei, pentru noi asta înseamnă că e foc, că atrage atenția și are valoare. Și că va ajunge în sufletele oamenilor.

Dorian, filmul tău de debut, Urma,  a primit nu mai puțin de 12 nominalizări la Premiile Gopo. Practic, ți-ai luat revanșa după o premieră ratată din cauza pandemiei. Spune-mi ce reprezintă acest film pentru tine, unde îl vom mai putea vedea și dacă te oprești aici cu regia sau e doar începutul? 

Nu e nicio revanșă, că atunci când filmul a fost oprit din cauza pandemiei, nu a fost văzut de spectatori. Poate doar să spunem că, existând atât de multe nominalizări, oamenii vor fi curioși să îl vadă. Așa a fost să fie, asta e viața lui, mai specială. Eu nu regret nimic. Acum este pe Netflix și poate fi văzut acolo. Însă, aceste nominalizări sunt extrem de plăcute, pentru că ele sunt pentru toată echipa, pentru toți cei care m-au ajutat și fără de care nu aș fi ajuns niciodată în această zi.

Iar pentru mine, acest film reprezintă probabil eliberarea de o piatră pe care o purtam în adâncul sufletului. Filmul e ușor autobiografic, pleacă de la o dramă trăită de sora mea în urmă cu 25 de ani. Odată cu el, și eu am realizat că îmi place foarte mult să fac regie.

Cum te simți mai în largul tău? Ca regizor sau ca actor?

Depinde cât de larg e… Pentru că e nedefinit, cumva. În 2019, s-au lansat și Urma, filmul meu, și Zavera, filmul lui Andrei Gruzsniczki, cu mine în rolul principal, aproape în același timp. Când eram la Cairo, la festival cu Zavera,  Urma era la un festival în Germania, la Cottbus. Când au apărut cronicile, eu le-am căutat prima oară pe cele pentru Urma. Și asta spune multe… De profesie sunt actor, regizor în devenire, și îmi place enorm.

Cum ai trecut prin pandemie? Ce urmează pentru tine? 

Am trecut printr-o schimbare… Timpul acela a venit cu un sentiment de redescoperire a vieții, cu trasul unei frâne, cu timp de a medita, de a nu mă mai grăbi. Dar și de a înțelege cum, ușor-ușor, se instalează frica în noi. Ceea ce m-a înspăimântat. Am început să scriu atunci două scenarii de lung-metraje și m-am simțit cum se simte un om încarcerat. Și nu cred că cineva se simte bine în acest fel. Dar, în același timp, am încercat să scot ceea ce e mai bun din mine, un ritm normal de viață, atenția la detalii, dorința aceea de a-ți vedea prietenii. Probabil că oamenii s-au apropiat în pandemie, cel puțin, așa am simțit eu. Și sper din toată inima să nu se mai repete, deși… Și mai sper ca lumea să scape de frici. Asta e cel mai grav.

Foto: PR, arhiva personală