Cum arată casa în stil rustic-modern-reinterpretat a cuplului Mila Kunis-Ashton Kutcher

Mila Kunis și Ashton Kutcher au deschis ușa casei lor din Los Angeles publicației Architectural Digest și și-au prezentat noua reședință în toată splendoarea ei. Casa lor este amenajată în stilul rustic-modern și reflectă pe deplin gusturile proprietarilor, care și-au pus amprenta pe fiecare detaliu.
Cuplul de actori Mila Kunis și Ashton Kutcher au vrut să aibă o casă aparte, care să ducă cu gândul la un hambar vechi, reintrepretat în manieră modernă- Astfel, reședința celor doi este un cămin cu aer rustic, dar opulent, în același timp. Cei doi au vrut să aibă o casă primitoare în primul rând.
”Ne-am dorit o casă care să arate ca un hambar vechi de zeci de ani, care a fost convertit într-o casă”, a declarat Ashton Kutcher pentru Architectural Digest. Casa a fost construită de la zero, nu a fost cazul unei renovări din temelii, iar provocarea a fost cu atât mai mare. Să ridici o casă din temelii nu e un lucru ușor. Această casă putea să ne împlinească sau să ne destrame căsnicia”, adaugă Mila Kunis.
Cei doi își descriu locuința ca fiind primitoare, modernă și relevantă, iar viziunea proprietarilor a fost transpusă în realitate de o celebră firmă de arhitecți din Los Angeles.
Construcția și amenajările au durat cinci ani, iar rezultatul final cuprinde clădirea principală, o casă de oaspeți, piscină și pavilion pentru barbeque. La ridicarea clădirilor au fost folosiți bușteni reciclați, au fost ridicați pereți de sticlă și de beton care imită lemnul texturat.
Arhitectul care a condus lucrările a spus că Mila Kunis și Ashton Kutcher au fost implicați până la cele mai mici detalii, de la îmbinările structurilor de rezistență și până la grinzi, spre deosebire de alti clienți cu care a mai lucrat.
În plus, arhitectul adaugă ca cei doi au fost foarte interesați și de aspectul sustenabil al casei lor, care a fost dotată cu panouri solare, cele care asigură energia casei.
În ceea ce privește amenajările interioare, Kutcher și Kunis au apelat la decoratoarea Vicky Charles, a cărei muncă o admirau amândoi.
”Ne-a plăcut faptul că știe să îmbine ingenios materiale, imprimeuri, texturi, toata estetică ei e pe placul nostru”, a spus Mila Kunis.
Decoratorea a menționat că actorii au vrut să creeze o casă confortabilă pentru familia lor – mai ales pentru cei doi copii, Wyatt și Dimitri.
Am petrecut luni întregi căutând materiale și culori pentru a obține rezultatul perfect.
Foto: Architectural Digest