A venit momentul în care pornești spre o nouă etapă și faci primii pași spre cariera dorită? Ești însă speriat de faptul că ai putea da greși din dorința de a face totul perfect? Tot ce trebuie să faci este să iei lucrurile treptat, să te concentrezi asupra acestora și să le șlefuiești până vei obține cea mai bună varianta a acestora.
Un pas important spre job-ul la care ai visa teste redactarea unui CV impecabil. Prima impresie este de cele mai multe ori definitorie, astfel că tratarea superficial a acestei etape reprezintă o greșeală uriașă.
După cum deja știm, CV sau Curriculum Vitae reprezintă cel mai important document de marketing personal. Astfel, nu trebuie să uităm niciodată că scopul acestuia este de a demonstra faptul că deținem toate abilitățile necesare pentru job-ul la care aplicăm. Cu alte cuvinte îți pui la vânzare abilitățile și talentele
Foarte mulți dintre noi întâmpinăm însă probleme în momentul în care vrem să redactăm un CV, lovindu-ne de o întrebare pe cât de simplă, pe atât de complicate – Cum scrii însă un CV?! Există câțiva pași simpli care, odată respectați nu au cum să dea greși:
- Date de identificare:
Este obligatoriu să specifici datele de contact în totalitate. Ar fi păcat ca angajatorul să fie interesat de aptitudinile tale și să nu te poată contacta.
- Experienta profesionala:
Specifică experiența profesională, începând cu cea mai recentă activitate în care ai fost implicat, iar în cazul în care nu ai mai lucrat, dar ai făcut voluntariat sau ai urmat programe de internship, menționează cu încredere acest aspect.
- Studii:
Este necesar ca studiile să fie menționate în același mod, în ordine cronologică descrescătoare. Poți să menționezi cursurile principale pe care le-ai urmat, dar și să incluzi specializări, atestate, dar și nivelul de cunoștințe în operarea de calculator sau de limbi straine.
- Hobby-uri.
Angajatorii apreciază activitățile diversificate mai mult decât ai putea crede, deoarece un hobby poate spune multe despre un om.
Există, de asemenea, și câteva secrete pentru un CV perfect:
- Fii concis– „puțin si bun”! Poate de multe ori este dificil, deoarece ți-ai dori să povestești cât mai mult despre tine pentru a atrage atenția angajatorului, însă trebuie să comprimi esențialul în cât mai puține cuvinte pentru a nu plictisi.
- Fii sincer! Nu exagera pentru că acest lucru este foarte ușor de observat și, chiar daca nu ai suficientă experiență, faptul că îți dorești să înveți reprezintă un mare avantaj.
- Foloseste cuvinte, iar cea mai buna sursa a acestor cuvinte cheie este chiar descrierea job-ului vizat.
Mulți tineri aflați la început de drum se confruntă cu probleme legate de redactarea CV-ului, făcând dintr-un lucru atât de simplu, ceva cu adevărat dificil.
Platforma Bun în Carieră pune la dispoziție teste vocaționale, ședințe de consiliere și mentorat din dorința de a îi ajuta pe tineri să se cunoască pe ei înșiși, să descopere ce pasiuni au și ce i-ar face să se simtă cu adevărat împliniți, astfel descoperind care este meseria potrivită pentru ei.
Specialiștii Bun în Carieră vor realiza toate demersurile pentru a te putea ajuta să decizi ce este potrivit pentru tine și îți vor da încrederea de sine necesară pentru a face primul pas spre cariera ta.
Detalii pe https://bunincariera.ro/ – pentru cei care vor să se descopere pe ei înșiși și să pornească în drumul spre cariera potrivită!
Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa
Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…
John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani
Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…
Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români
Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…
Cine a câștigat MasterChef 2024?
Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…
Kate Moss, din nou singură
Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…
Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4
Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…
Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe
Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…
Alist Bazar. Noutățile săptămânii
Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…
Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump
Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….
Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur
Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…