Încă un divorț în Familia Regală Britanică

peter phillips autumn divort

peter phillips autumn divort

Încă un divorț în familia regală britanică – unul dintre nepoții Reginei Elizabeta a II-a s-a despărțit de soția lui, după 12 ani de căsnicie.  

Peter Phillips (43 de ani) este fiul din prima căsătorie a Prințesei Anne, unica fiică a Reginei Elisabeta a II-a și a Ducelui de Edinburgh, Philip.

Peter și Autumn Phillips (42 de ani) au anunțat în urmă cu un an intenția de a se despărți, iar acum s-a pronunțat divorțul. Cei doi vor împărți custodia fiicelor lor, Savannah, de 9 ani, și Isla, de 7 ani.

peter phillips autumn divort

Peter și Autumn le-au spus familiilor lor că despărțirea este una amiabilă și că a fost cea mai bună decizie pentru copiii lor și vor continua să aibă o relație de prietenie. Cei doi foști soți vor continua să locuiască în Gloucestershire, iar aspectele financiare au fost, de asemenea, tranșate în instanță.

isla savannah

Cele două fiice ale lui Peter și Autumn Phillips, Isla și Savannah

Despărțirea dintre Peter și Autumn a întristat-o pe Regină, care avea o relație apropiată cu soția nepotului ei cel mare.

peter phillips autumn divort

O sursă citată de presa britanică afirmă pentru publicația The Sun că ”Autumn este una dintre favoritele Reginei Elizabeta și că Majestatea Sa suferă din cauza divorțului. E ultimul lucru de care avea nevoie după toate necazurile care au apărut în ultimul timp, ai impresia că familia regală se destramă puțin câte puțin.”

Peter Phillips este fiul Prințesei Anne și al Capitanului Mark Phillips și nu are niciun titlu regal, dar ocupă locul 17 în ordinea succesiunii la tron; de asemenea, nu primește nici alocație din partea contribuabililor, deoarece nu deține un rol cheie în familia regală britanică. Acesta lucrează în prezent ca manager al unei companii de articole de sport.

Foto: Hepta

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă