A List Magazine ∙ August 15, 2021 ∙ 1 min read

Conform unor surse citate de Daily Star, actrița în vârstă de 52 de ani și colegul de breaslă, în vârstă de 54 de ani, cunoscuți pentru rolurile lui Rachel Green și Ross Geller, par mai apropiați ca niciodată.

În timpul Reuniunii Friends, cei doi au recunoscut că au fost îndrăgostiți unul de celălalt, dar că niciodată nu au format un cuplu, pentru că nu au fost singuri în aceeași perioadă.

“Au început să își scrie, iar luna trecută David a zburat de la New York să o vadă pe Jen în LA”, a continuat sursa pentru publicația mai sus citată.

O sursă a declarat pentru Closer că cei doi s-au întâlnit în secret de încă de la cea de-a 25-a aniversare a serialului.

„După reuniune, a devenit clar că rememorarea trecutului a stârnit sentimente pentru amândoi și că acea chimie care ar fi trebuit să nu mai existe era încă acolo”, a relatat un martor.

Dar, spre dezamăgirea fanilor, un reprezentant al actorului a clarificat situația, dezvăluind pentru publicația The Sun UK că zvonurile conform cărora David și Jennifer ar forma un cuplu „nu sunt adevărate”. În timpul episodului special Friends, cei doi au vorbit despre relația lor, mărturisind că în trecut au avut sentimente unul pentru celălalt, însă că nu au format niciodată un cuplu.

În ultima perioadă, Jennifer Aniston a fost văzută în mai multe rânduri în compania fostului soț al lui Halle Berry, Gabriel Aubry.

Related Posts

Timeless Trend: Crăciun cu nuanțe de roșu

Sezonul acesta de Crăciun, roșul revine în forță, dar nu așa cum te-ai aștepta! Dacă până acum era…

Oamenii care muncesc când toată lumea sărbătorește: Ștefan Olteanu, pompier

V-ați gândit vreodată că, în timp ce noi luăm zâmbitori avionul către destinația de Crăciun sau ciocnim paharul…

Dragostea nu este doar pentru cei tineri

Trăim într-o societate care ne vinde creme, proceduri estetice și diete ca să ne menținem tineri, dar care…

Alist Designers boutique te așteaptă inclusiv azi pentru cadourile last minute. Grăbește-te, suntem aici până la ora 18! 

După un an plin de provocări, mulți dintre noi am lăsat pe ultima sută de metri curățenia, cumpărăturile…

C de la … „Crăciun?” – Sărbătoarea între consumerism, tendințe și tradiție

Când mă gândesc la Crăciun, îmi vin în minte o grămadă de lucruri, mai ales dintre cele pe…

Home decor: Cei mai fancy brazi de Crăciun

Dacă încă nu ai apucat să decorezi bradul de Crăciun, cu siguranță ai observat deja că anul acesta…

Oamenii care muncesc când toată lumea sărbătorește: Simona Păun, pilot

V-ați gândit vreodată că, în timp ce noi luăm zâmbitori avionul către destinația de Crăciun sau ciocnim paharul…

Bucurie de Crăciun: obiceiuri din țară

Patru femei care și-au petrecut copilăria în diverse regiuni românești povestesc despre tradiții și obiceiuri de iarnă, din…

Horoscopul săptămânii 23-29 decembrie 2024

Astrologul Anca Stoica vine cu detalii despre ce ne-au pregătit astrele în ultima săptămână a acestui an. Iată…

La ce să te aștepți de la al doilea sezon Squid Game (Netflix)?

Fenomenul coreean Squid Game a avut premiera în 2021 și s-a transformat rapid într-unul dintre cele mai populare…