Care sunt cel mai bine îmbrăcate celebrități ale anului, ce vor fi premiate în cadrul Galei CFDA

Gala CFDA premiază personalitățile care s-au remarcat în ultimul an în domeniul fashion, de la designeri la celebrități din lumea artistică. Printre laureații de anul acesta se numără vedete precum Zendaya și Anya Taylor-Joy.
CFDA este o prestigioasă instituție americană ce oferă recunoașteri în domeniul modei. CFDA – Consiliul Designerilor de Modă din America, fondat în 1962 de publicistul Eleanor Lambert, este o asociație comercială non-profit pentru peste 450 de designeri americani de modă și accesorii. Organizația promovează designerii americani în economia globală și oferă premii celebrităților care s-au remarcat în domeniul fashion. Anul acesta, Gala CFDA va avea loc în data de 10 noiembrie la New York, la Seagram Building de pe Park Avenue, după ce anul trecut evenimentul s-a derulat online.
CFDA a anunțat deja care sunt nominalizații și câțiva dintre câștigătorii ediției 2021, iar printre aceștia se numără nume cunoscute din lumea artistică. Astfel, la categoria Fashion Icon, câștigătoare este Zendaya, actrița din Euphoria și Dune, care colaborează încă de la intrarea sa în lumea divertismentului cu cel mai apreciat stilist de la Hollywood, Law Roach.
La doar 25 de ani, Zendaya este cea mai tânără câștigătoare din istoria galei CFDA și calcă pe urmele Rihannei, ale lui Beyonce, Jennifer Lopez sau David Bowie ca fashion icon recunoscut.
O alta clientă de-ale lui Law Roach, actrița Anya Taylor-Joy, va primi trofeul Face of the Year Award, o categorie nou-introdusă în cadrul galei. Anya Taylor-Joy s-a remaract în ultimul ani cu aparițiile ei pline de glam și de rafinament ce amintesc de grația vechiului Hollywood. Actrița este imaginea Dior si Tiffany, alături de alte celebrități de calibru.
Printre casele de modă nominalizate aul acesta la Gala CFDA de anul acesta se numără:
Catherine Holstein – Khaite
Christopher John Rogers
Gabriela Hearst
Marc Jacobs
Peter Do
Daniel Lee – Bottega Veneta
Demna Gvasalia – Balenciaga
Miuccia Prada și Raf Simons – Prada
Pierpaolo Piccioli – Valentino
Simon Porte Jacquemus – Jacquemus etc.
Foto: Hepta