Bryan Adams a realizat fotografiile pentru cea de-a 48-a ediție a calendarului Pirelli, brand ce aniversează 150 de de ani de existență.
Artistul canadian în vârstă de 62 de ani este și un cunoscut fotograf și a realizat imaginile pentru Calendarul Pirelli, cunoscut și drept The Cal, ediția 2022. Bryan Adams se află în prezent într-un hotel din Italia, unde este carantinat din cauză ca a fost depistat cu Covid pentru a doua oară într-o lună. Artistul a participat online la evenimentul organizat la Slatina cu ocazia lansării Calendarului Pirelli.
Bryan Adams este și un reputat fotograf, nu numai cântăreț, și semnează imaginile pentru ediția 2022 a calendarului Pirelli, intitulat On the Road. În cinstea lansării calendarului, Bryan Adams a compus și o piesă omonimă, care va fi inclusă pe următorul sau album.
După un an de pauză impusă de pandemie, Calendarul Pirelli revine cu ediția aniversară de 150 de ani. On the Road conține imagini captate de Bryan Adams în timpul derulării turneului său, cu tot ceea ce presupune acesta: emoțiile de dinaintea unui concert, pauzele de la repetiții și din timpul reprezentațiilor, călătoriile lungi dintre orașele în care se susțin concertele, dar și solitudinea camerelor de hotel. Toate acestea sunt redate prin lentila artistului însuși, care marchează și o premieră – prin faptul că autorul fotografiilor este totodată și protagonist. Pe lângă Bryan Adams, în cea de-a 48-a ediție a The Cal mai apar încă zece artiști celebri, fiecare aparținând unui gen muzical diferit: Cher, Grimes, Jennifer Hudson, Normani, Rita Ora, Bohan Phoenix, Iggy Pop, Saweetie, St. Vincent și Kali Uchis.
”Faptul că sunt eu însumi musician m-a așezat pe un teren egal cu vedetele fotografiate. A existat o înțelegere aproape instantanee când ne-am întâlnim, chiar dacă nu ne mai văzusem niciodată față în față până atunci – dar și eu, și ei, suntem muzicieni, asta a ajutat foarte mult” a povestit Bryan Adams într-un interviu acordat astă-vară, la care a participat și publicația noastră.
Brandul Pirelli a fost înfiintat în 1872 și a publicat până acum 48 de ediții ale celebrului său calendar, lansat în 1964, în care au figurat numeroase vedete și la care au contribuit cei mai apreciați fotografi, printre care Paolo Roversi, Annie Leibovitz, Steven Meisel, Helmut Newton și mulți alții.
Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa
Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…
John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani
Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…
Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români
Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…
Cine a câștigat MasterChef 2024?
Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…
Kate Moss, din nou singură
Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…
Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4
Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…
Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe
Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…
Alist Bazar. Noutățile săptămânii
Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…
Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump
Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….
Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur
Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…