Candice Prohanca-Dragotă: „Pisicile au apărut în viața mea datorită omului de lângă mine”

Candice este, probabil, cea mai cunoscută iubitoare de pisici din social media din România. Am vorbit cu ea despre parcursul de la catedra de limba română la deținiera unei felise de British Shorthair și despre cum dragostea pentru pisici s-a transformat în studiu științific. 

Îmi doream de mult s-o invit să-mi povestească despre Universul ei felin. Când i-am propus, era una dintre acele zile lungi și complicate, dedicate profesiei spre care a virat de câțiva ani și care o pasionează în egală măsură: psihologia. A rezultat un interviu în care hobby-ul și meseria se completează la modul cel mai propriu cu putință, căci interlocutoarea mea este, în prezent, implicată în realizarea unei cercetări despre comportamentul psiho-social și interacțiunea cu animalele de companie. 

Doamnelor și domnilor, cu dragoste, de la Candice, despre British Shorthair, psihologie și, nu în ultimul rând, viața alături de jumătatea ei, alături de care trăiește o dragoste care durează din liceu. 

Ai terminat Facultatea de Litere, apoi pe cea de Psihologie și realizezi de mulți ani expoziții feline. Cum ți-ai descoperit toate aceste pasiuni și cum ai trecut de la una spre cealaltă? 

Aristotel spunea că omul e o ființă socială, menită să interacționeze cu semenii. De timpuriu, universul meu profesional s-a construit în jurul comunicării cu cei din jur. Am absolvit Facultatea de Litere – Universitatea București, am fost mulți ani profesor de limba și literatura română, literatură universală și teoria literaturii, iar acum am ocupația de psiholog. De-a lungul anilor, am avut atât o activitate didactică, cât și de specialist în comunicare și PR. Din perspectiva omului de comunicare, unul dintre cele mai de suflet proiecte este Salonul Internațional Felin SofistiCAT, care numără peste 30 de ediții. 

Ai predat ca profesoară – cum a fost acea perioadă? Ce ți-a plăcut cel mai mult din ea? Cu ce ai rămas din acei ani?

Una dintre cele mai frumoase etape din viața mea a fost cea de la catedră, iar meseria de psiholog vine ca o completare a acelei perioade de interacțiune cu adolescenții. Mi-am început cariera de profesor într-un timp în care nu erau foarte clar conturate în domeniul învățământului românesc ocupațiile de consilier educațional ori psiholog școlar, iar eu le-am abordat într-o oarecare măsură din perspectiva comunicării cu elevii mei. 

Cred că în acele timpuri am pus la germinat semințele ce au încolțit acum. Astfel, experiența de profesor și de om de comunicare mi-a netezit drumul spre meseria de psiholog și mi-a deschis calea către domeniul stimulării creativității și al dezvoltării personale. 

Unele dintre cele mai frumoase amintiri sunt legate de atelierele de creație, pe care le-am coordonat și de ora de dirigenție pe care o făceam o dată pe lună, numită „Ora secretelor”, unde erau aduse în prim plan emoțiile.

În ultimii ani, interesele tale au fost îndreptate către explorarea domeniului psihologiei. Spune-ne mai multe despre această pasiune. 

Drumul către meseria de psiholog l-am privit ca pe un traseu inițiatic, asemănător unui bildungsroman. Am pornit în această călătorie a cunoașterii de sine, inițial pentru a afla răspunsul unor întrebări care mă frământau din încă din copilărie. Motivațiile alegerii profesiei de psiholog sunt variate de la o persoană la alta, în funcție de aspirații, nevoi sau personalitatea fiecăruia. Unii oameni au avut o copilărie greu încercată, marcată de traume fizice sau psihice, de rana abandonului, a rușinii ori a complexului vinovăției. Alții au fost nevoiți să renunțe la părți din propria identitate pentru a putea supraviețui sau a fi acceptați ori s-au conformat presiunii celor din jur, au studiat și au practicat meseriile alese de părinți în locul lor. Uneori, poate au jucat chiar roluri pe care adulții din familie le-au stabilit cu scopul de a-și justifica propriile erori. Alteori, și-au construit povești convenabile despre copilărie, despre familie și despre viață, care să fie similare cu cele din ale celor jur, considerate ideale și râvnite. Cred că cei mai mulți dintre cei ce aleg facultatea de psihologie sunt motivați fie de dorința de a-și ajuta semenii din poziția de psihologi sau terapeuți, fie din curiozitatea ori din nevoia de a-și lămuri propriile întrebări existențiale. Motivația mea se încadrează în ambele criterii.

Ai scris și o carte pentru copii. Cum ți-a venit ideea?

În anul 2010 am participat la un proiect umanitar. Unul dintre locurile unde s-a desfășurat proiectul a fost Centrul pentru copii instituționalizați de la Mogoșoaia. Am avut ca scop al întâlnirilor dezvoltarea creativității și a empatiei.

La început, dorința mea a fost să dezvolt creativitatea copiilor prin metode imaginative. Prima metodă folosită a fost tehnica narațiunii, știut fiind faptul că poveștile ocupă un loc central în viața fiecărui om. Primele valori sunt împărtășite copiilor prin povești. Prin urmare, am creat povești special pentru acei copii. Apoi, i-am pus să-și imagineze scenarii noi, alte situații epice sau alt final și le-am cultivat bucuria de a se implica alături de mine în actul creator. În luna septembrie a aceluiași an, am scris o carte de povești pentru copii, intitulată Povestiri din grădina cu pisici, care a fost primită cu mare bucurie de către cititori, fiind socotită una dintre cele mai îndrăgite cărți de literatură pentru copii a anului 2010. 

În prezent te ocupi de o cercetare despre comportamentul psiho-social și interacțiunea cu animalele de companie. Despre ce este vorba, mai exact? 

Sunt implicată într-o cercetare intitulată Efectele interacțiunii cu animalele de companie asupra dezvoltării psihosociale a copiilor, bazată pe studii științifice, care susține faptul că deținerea unui animal de companie oferă copiilor posibilitatea de a-și asuma responsabilitatea pentru o altă ființă, mijlocind totodată dezvoltarea afectivității, a sensibilității și a empatiei.

Prin interacțiunea cu animalele de companie copiii au oportunitatea de a învăța, de a exersa și de a fi motivați să aibă grijă de cineva. Îngrijirea animalelor facilitează dezvoltarea atașamentului de tip securizant și contribuie la evoluția morală și prosocială a copiilor, deoarece pot apărea idei privitoare la drepturile animalelor, bioetică, bunătate, corectitudine. 

Animalele de companie sunt percepute ca factori de progres pe parcursul dezvoltării emoționale atât de către copil, cât și de către familie, datorită rolului de facilitatori în îndeplinirea unor obiective importante de dezvoltare, cum ar fi: dobândirea unor abilități sociale adecvate, învățarea modului de a fi responsabili și autonomi precum și dezvoltarea unor calități umaniste importante ca empatia, compasiunea și comportamentul prosocial. 

Interacțiunea cu animalul de companie facilitează evoluția personalității copiilor și răspunde nevoii acestora de a-și dezvolta imaginea și stima de sine. Prin asistarea copiilor în satisfacerea cerințelor din dinamica dezvoltării, animalul de companie poate avea un rol vital în asigurarea unei evoluții sănătoase și bine adaptate a copiilor către adolescență și, ulterior, către vârsta adultă. 

Cum au apărut pisicile în viața ta? Povestește-mi despre începuturi

Pisicile au apărut în viața mea datorită omului de lângă mine. Adrian, soțul meu, a iubit de mic pisicile. L-am cunoscut în liceul de filologie-istorie Zoia Kosmodemianskaia (acum Școala Centrală), unde am fost colegi. Când l-am întâlnit, avea un motan roșcat numit Arpagic, după o poezie de a Anei Blandiana. 

Cred că Adrian a învățat de la pisici arta subtilă a manipulării și persuasiunii. Astfel, printr-o tactică abilă, a știut să mă facă să iubesc pisicile. 

La început m-a convins să-l luăm pe Matisse – un pisoi primit în dar de la profesorul meu de literatură comparată din facultate.

A urmat Missy – o pisică British Shorthair blue –, prima din stirpea ei din România. Văzusem în străinătate o reclamă TV la o mâncare de pisici, în care apărea o pisică gri albăstrui cu ochii de chihlimbar, de care m-am îndrăgostit pe loc. A fost ca-n basmul Povestea lui Harap-Alb: i-am zis lui Adrian că dacă mai vrea vreo pisică, atunci neapărat așa trebuie să arate. Cum nu exista rasa British Shorthair în România, Missy a fost adusă din Ungaria, după lungi peripeții. A trăit 18 ani alături de noi. I-am dedicat o poezie:

Missy 

Pisica mea e o pictură

În ton suav și diafan,

Cu umbre fine de gravură 

Și irizări de porțelan.

Toată e din lână moale

Toarsă fin. Un ghem din caier…

Unduirile-i din șale

Arabescuri nasc în aer!

Ca o nălucă-întunecată

Pășește lin și sincopat.

Făptura-i gravă și cochetă 

Din jar si scrum s-a întrupat. 

De scrum e blana-i albăstrie

Cu tonuri gri de ametist.

De jar sunt ochii ce scânteie, 

Parcă-i pictată de-un artist!

De soțul tău, Adrian Dragotă, te leagă nu doar o foarte lungă și frumoasă poveste de iubire, ci și aceeași pasiune – pisicile –, așa cum ai povestit mai sus. Care este, în caul vostru, secretul unei relații atât de frumoase și multivalente? 

Suntem împreună de foarte mulți ani și am considerat mereu că în primul rând trebuie să fim o echipă puternică. Ne știm din adolescență, ne-am căsătorit din studenție; am crescut și ne-am dezvoltat ca adulți împreună. 

SofistiCAT este creația amândurora, iar împreună ne completăm. Eu sunt partea dinamică, energică, comunicativă, motorul care pune în mișcare lucrurile, iar Adrian aduce forța, cumpătarea și echilibrul. El chiar a dus pasiunea pentru pisici și mai departe, devenind primul arbitru felin român, acreditat de Federația Felină Internațională FIFe. Este un arbitru iubit, apreciat și deseori invitat la expozițiile internaționale feline FIFe.

Ești președintele Asociației Feline SofistiCAT. Ce ne poți spune despre activitatea Asociației?

În anul 2005 am înființat Asociația Felină SofistiCAT, iar evenimentul ce astăzi poartă numele de Salonul Internațional Felin SofistiCAT este una dintre cele mai frumoase și mai îndrăgite expoziții din Europa. Datorită numărului mare de pisici participante, nivelul competițional este ridicat iar certificatele obținute sunt valoroase. 

SofistiCAT este un club al iubitorilor de pisici, dar totodată al unor oameni care se respectă, sunt prieteni unii cu alții, știu să piardă onorabil în competiții, să se ajute între ei și să se distreze la petrecerile organizate de club.

Ce presupune să ai o felisă? 

Prietenii noștri erau impresionați de aspectul pisicii lui Missy. Așa se face că i-am căutat un motan și am întemeiat o felisă de British shorthair. Să ai o felisă înseamnă să-ți asumi responsabilitatea selectării și perpetuării unor exemplare sănătoase și în conformitate cu standardele raselor de pisici. De asemenea, înseamnă să respecți regulile impuse de către Federația Felină Internațională și Federația Felinologică Română Felis România. 

De ce este atât de specială rasa British Shorthair și ce trebuie să știe un viitor proprietar al unei astfel de pisici? 

I-a fost dat pisicii britanice cu păr scurt (British Shorthair) să fie socotită drept cea mai veche rasă recunoscută din lume. 

Legenda spune că aceste frumoase feline ar fi urmaşele directe ale pisicilor domestice din Roma antică, aduse în Britania de către Cezar şi legiunile sale.

Din negura istoriei antice, se spune că romanii, după ce au luat în stăpânire teritoriile britanice şi au început să practice agricultură, au adus un număr mare de pisici, care să păzească recoltele de rozătoare. Pisicile aduse de către romani s-au împerecheat cu exemplarele feline sălbatice autohtone, rezultând astfel o nouă specie: robustă şi puternică, capabilă să îndure climă potrivnică din Britania.

La început, pisicile britanice au fost apreciate pentru calităţile lor fizice: rezistenţă la efort şi agilitatea deosebită, fiind renumite pentru abilităţile lor vânătoreşti. De-a lungul anilor, însă, pisicile britanice au reuşit să câştige dragostea oamenilor datorită caracterului lor loial, calm şi echilibrat. La sfârşitul secolului al XIX-lea, scriitorul engelz Lewis Carroll descrie pisica de Cheshire, din povestea Alice în ţara minunilor, ca având exact aspectul unui British Shorthair tigrat clasic. 

În anul 1871 a avut loc la Crystal Palace, în Londra, prima expoziție internațională de pisici, organizată sub îndrumarea celebrului susținător al drepturilor animalelor, Harrison Weir, jurnalist, naturalist, ilustrator și poet. Acesta a fost primul care a formulat ideea de a stabili un set de standarde după care să fie evaluate „pisicile domestice și de lux”. Harrison a început să selecţioneze cele mai frumoase exemplare de pisici britanice de rasă comună. Acestea au fost denumite British Shorthair pentru a le deosebi de exemplarele feline aduse din alte ţări, cum ar fi orientalele şi pisicile cu blană lungă (Angora).

Expoziția felină de la Crystal Palace a însemnat nașterea organizației mondiale feline Cat Fancy. Printre pisicile participante s-au numărat pisici Siameze aduse pentru prima oară în Anglia, pisici Manx, pisici Persane și Angora, British Shorthair și chiar o pisică sălbatică scoțiană, deținută de ducele de Sutherland.

Cel mai important titlu al expoziţiei a fost acordat de către arbitri unei femele British Shorthair cu blană albastră, aflată la venerabila vârstă de 14 ani. De atunci, rasa a devenit cea mai populară dintre toate cele prezentate la expozițiile feline de la Crystal Palace. 

După cel de-al doilea război mondial, unii crescători englezi, atraşi de ideea îmbunătăţirii aspectului fizic al pisicilor britanice, le-au încrucişat cu pisici persane. În consecinţă, exemplarele British Shorthair au apărut într-o bogată varietate coloristică, iar formele lor au căpătat rotunjimi mai accentuate.

Pisica British Shorthair este o pisică de talie mare. Greutatea medie a unui exemplar este de 7 kg: masculii ating aproximativ 7-10 kg, iar femelele 4-6 kg. Corpul este foarte bine proporţionat, din toate punctele de vedere: masiv, compact, robust, formele rotunjite duc cu gândul la nişte „ursuleţi de pluș”, cum mai sunt şi supranumiţi.

Una dintre cele mai caracteristice trăsături ale pisicilor British Shorthair este expresia facială „surâzătoare”.  Pare că „zâmbeşte” tot timpul, fapt care stârneşte adesea uimirea şi totodată admiraţia celor care o văd pentru prima dată. Capul este perfect rotund, gâtul scurt şi gros, pieptul lat, umerii solizi. Labele au muşchi puternici, sunt groase şi scurte, iar coada este scurtă, groasă și se termină cu un vârf rotunjit. Urechile trebuie să fie mici și amplasate la distanţă. Obrajii sunt proeminenţi şi frumos reliefați, nasul este scurt şi drept, iar bărbia ferm definită. Ochii mari şi rotunzi, distanţaţi, evidenţiază un caracter puternic dar, în acelaşi timp, calm şi echilibrat. 

Pufoasă, dar nu moale, blana scurtă a acestor feline îşi păstrează caracteristicile originare – este deasă şi pluşată, asigurând pisicii protecţie împotriva climatului rece şi umed din Marea Britanie. 

Culoarea cea mai cunoscută a blănii pisicilor British Shorthair este albastru. Cu timpul, au apărut şi alte varietăţi coloristice: argintiu, roşu, crem, alb-negru, bicolor, tricolor. Ultimele culori recunoscute sunt ciocolatiu, lila, fawn și cinnamon. 

Altă varietate nou apărută este British Shorthair silver tipped – pisicile au subpărul blănii de un alb-argintiu, iar vârfurile blănii colorate într-o altă nuanţă (negru, albastru etc.), adică, mai precis, blana lor se aseamănă cu cea a Chinchillei. Ultima varietate apărută este însă British Colorpoint, a cărei blană şi model se aseamănă cu cea a Siamezelor.

Un pui de British Shorthair, deşi este foarte robust şi creşte repede în greutate, se dezvoltă complet fizic şi psihic abia între 3-5 ani. Datorită faptului că se maturizează atât de greu, pisicile British Shorthair îşi păstrează forma fizică excelentă timp îndelungat, iar speranţa de viaţă este semnificativ mai mare decât în cazul altor pisici – se ridică până la uluitoarea vârstă de 20 de ani.

Pisica britanică te cucereşte din prima secundă cu privirea sa caldă şi pătrunzătoare. De obicei, este calmă ca un lord engelz, deloc agresivă, însă nici pe departe apatică. Este jucăuşă şi participativă, nefiind însă deloc distructivă. Mândră şi independentă, British-ul este o pisică curajoasă, loială și inteligentă. Are obiceiul să-şi urmeze tăcută stăpânul dintr-o cameră în alta ca un căţeluş, până ce acesta se va aşeza undeva, iar ea îşi va găsi locul alături de el. 

Înzestrate cu o răbdare fără limite, pisicile British Shorthair se înţeleg foarte bine cu copiii, dar şi cu alte animale de companie. Sunt jucăuşe, dar nu insistente şi nici nu pot fi ţinute cu forţa în braţe. Nu distrug lucrurile din casă şi se adaptează repede la orice fel de condiţii (inclusiv la viaţa de apartament).

Pisica British Shorthair miaună destul de rar şi discret, doar atunci când doreşte neapărat ceva şi atunci când găseşte momentul oportun pentru a se exprima (îi este foame, simte vreo primejdie sau vrea să i se dea atenţie). Nu pare să fie deranjată de străinii care îi vizitează locuinţa, atât timp cât aceştia o admiră de la distanţă şi nu încearcă să o atingă fără voia ei. Deci nu se va refugia sub pat dacă în casă îşi face apariţia un necunoscut, ci se va comporta ca de obicei, tratând persoana nou venită fie cu simpatie, fie cu răceală şi indiferenţă (dar niciodată cu ostilitate). Varietăţile British argintii (silver tabby, silver shaded şi chinchilla) sunt mai temperamentale şi mai agitate, în timp ce varietăţile coloristice diluate, cum ar fi albastru şi crem, au un temperament mai calm. Reprezentantele rasei sunt recunoscute pentru gradul ridicat de inteligenţă, precum şi pentru capacitatea deosebită de a înmagazina informaţii, având o memorie excelentă. Odată ce au învăţat să deschidă o anumită uşă, nu vor uita niciodată metoda respectivă. De asemenea, această pisica este tipicară şi se va adapta imediat la regulile zilnice ale casei.

Pisicile britanice sunt foarte docile. De-a lungul anilor, multe exemplare British Shorthair au apărut atât în filme la Hollywood, cât şi în reclame difuzate pe micile ecrane. Deşi pisicile British sunt foarte ataşate de stăpânii lor, ele ştiu să păstreze distanţa atunci când simt că este cazul. Adesea, au o atitudine aristocratică și rezervată, ceea ce trădează temperamentul lor tipic britanic.

Ce înseamnă ca o pisică să aibă pedigree? 

Animalele care provin de la crescători au un certificat de origine, denumit „pedigree”, care le atestă genealogia. Pedigree-ul este corespondentul certificatului de naștere uman și diferă doar prin faptul că pe lângă părinți, sunt menționate încă patru generații de strămoși. Pe lângă nume, sunt menționate și titlurile obținute de fiecare exemplar în parte în cazul expozițiilor feline. În pedigree sunt notate numele pisicii, sexul, data de naștere și numărul microchipului. Fiecărui exemplar felin i se implantează subcutanat un microchip ce conține un număr unic de identificare, similar CNP-ului uman, care are ca scop identificarea ulterioară a pisicii, deoarece diferențele fizionomice nu sunt atât de evidente ca în cazul oamenilor.

De ce să luăm o pisică de rasă doar dintr-o felisă autorizată?

De cele mai multe ori, pisicile care provin de la persoanele neautorizate nu sunt crescute în condiții optime și nici nu au părinți testați genetic. Din păcate, puii proveniți din astfel de locuri au un sistem imunitar fragil, iar unele afecțiuni pot fi letale, transformând într-o tragedie ceea ce ar fi trebuit să fie un moment de fericire pentru familie.

Ce se întâmplă la un concurs internațional dedicat animalelor de companie? 

Toate pisicile sunt frumoase, însă, de-a lungul timpului, unii oameni au dorit să aibă pisici mai deosebite, care la rândul lor să facă pui cărora să le transmită anumite trăsături distincte. Astfel, au apărut rasele de pisici, pentru care s-au întocmit ulterior standarde și au fost organizate expoziții competiționale feline.

 Hobby-urile definesc activitățile pe care le facem din pasiune. Este firesc să ne facă plăcere să petrecem timpul liber cu cei care împărtășesc aceleași pasiuni ca noi. Totodată, e un bun prilej de a ne întâlni cu prietenii pisicari ori de a ne face noi cunoștințe. 

În pandemie, numărul celor care și-au luat un animal de companie a crescut exponențial. Dar de ce, dintre toate, să alegem ca animal de companie o pisică? 

Perioada de izolare/carantină cauzată de pandemia generată de virusul COVID-19 a influențat achiziția sau adopția unui animal de companie. Din punct de vedere statistic, 16% dintre proprietarii de pisici au declarat că și-au luat un animal de companie în timpul stării de urgență.

Ce presupune să avem grijă de pisica noastră astfel încât să trăiască cât mai mult? 

Cele mai importante aspecte de care trebuie să ținem cont sunt nutriția și igiena. Hrana pisicii adulte trebuie să ţină cont de anumiți parametrii: vârstă, stil de viață, trăsături specifice. Problemele care afectează pielea și blana, precum și tulburările gastrice, intestinale și ale tractului urinar sunt printre cele mai răspândite motive pentru care proprietarii își aduc pisicile la medicul veterinar. 

E important să menținem un echilibru între hrana uscată și cea umedă. Hrana umedă oferă hidratare și un nivel mai mare de proteine de origine animală. Astfel, îi putem asigura pisicii menținerea sănătății tractului urinar dar și o varietate mare de gusturi, texturi și arome (pastă, carne în sos, conservă în gelatină).

Trebuie să acordăm atenție și modului în care alegem nisipul pentru litiera pisicii în egală măsură cu atenția cu care le alegem hrana. Ca și în cazul mâncării, pisicile sunt foarte pretențioase în privința litierei. Astfel, se vor abține să o folosească dacă nu le place tipul de nisip pe care l-am ales sau dacă nu este curățată la timp. 

Decizia pisicii de a se abține să folosească litiera produce neplăceri pentru că acest lucru determină pisica să-și aleagă alte locuri din casă pe care să le folosească drept „litieră” și totodată abținerea poate conduce la apariția unor infecții urinare, generatoare de incontinență.

Prin urmare, când alegem un anumit tip de nisip pentru litieră trebuie să avem grijă să fie fabricat dintr-un ingredient natural, care să nu genereze praf, deoarece praful va irita atât ochii cât și mucoasele nazale ale pisicii atunci când aceasta folosește litiera. Un alt aspect important de care trebuie să ținem cont atunci când alegem un nisip pentru litieră este capacitatea acestuia de a neutraliza mirosurile neplăcute, deoarece aceste mirosuri vor deranja pisica în egală măsura în care ne vor deranja și pe noi.

Se spune că pisicile sunt mai puțin loiale decât câinii. Este adevărat?

Acest „se spune” presupune o ipoteză despre care nu știm dacă este adevărată sau nu. Nimeni nu a confirmat sau infirmat vreodată validitatea acesteia. Nu s-a confirmat științific gradul mai scăzut de loialitate al comportamentul felin în raport cu cel canin, iar pe oameni nu-i interesează prea mult acest aspect, ci starea de bine pe care o degajă interacțiunea cu o pisică. Astfel, se poate presupune că oamenii se gândesc mai mult la efectele benefice ale torsului pisicii (o ipoteză la fel de empirică ca și lipsa de loialitate a pisicii).

La final îți adresez întrebarea cea mai importantă: ce înseamnă pisicile pentru tine? 

Nu mi-aș mai putea imagina viața fără să fiu înconjurată de pisici. Iubesc felinele în primul rând pentru emoția estetică. O pisică trebuie să fie frumoasă și atât. Nu trebuie „să facă frumos” și nici să ne iubească necondiționat.

În al doilea rând, consider că pisicile ne pot colora frumos viața. Conform studiilor din psihologie, animalele pot fi un substitut uman în anumite momente când ne lipsesc copiii, părinții sau frații.

În ultimul rând, dar nicidecum cel din urmă, cum îmi place să zic: Sofisticat CATneting people. Datorită acestui hobby am cunoscut oameni minunați cu care petrecut momente importante și de care mă leagă o frumoasă prietenie.

Fotografii din arhiva personală.