Naomi Campbell pozează pe coperta Vogue, ediția britanică, alături de fiica ei, care s-a născut în urmă cu 9 luni. Celebrul model își arată fetița pentru prima dată și subliniază că micuța nu a fost adoptată, dar păstrează misterul asupra felului în care aceasta a venit pe lume.
Naomi Campbell și-a facut intrarea în lumea modei la vârsta de 16 ani, chiar în paginile revistei Vogue, iar 35 de ani mai târziu, apare din nou pe coperta publicației alături de fiica ei, născută în luna mai 2021.
Naomi Campbell nu a detaliat despre felul în care fetița ei a venit pe lume, dar menționează că micuța nu a fost adoptată. ”E copilul meu”, spune Naomi, care lasă misterul să persiste. Cel mai probabil, fetița s-a născut cu ajutorul unei mame surogat, pentru că Naomi Campbell nu a fost gravidă, iar sarcinile la vârsta ei sunt foarte rare și aproape imposibile din punct de vedere medical.
Modelul britanic a anunțat venirea pe lume a fiicei ei pe Instagram, în urmă cu 9 luni, când a publicat o fotografie-detaliu cu bebelușul, iar acum o arată în toată splendoarea.
Redactorul-șef a ediției britanice Vogue, Edward Enninful, anunță cu mândrie noul număr al revistei, care va apărea pe piață pe 22 februarie. ”Una dintre cele două vedete de pe coperta numărului de martie British Vogue și-a făcut debutul pe prima pagină a revistei în urmă cu aproape 35 de ani. Cealaltă? Ei bine, este mai nouă în domeniu. Naomi – supermodel, superfemeie – este una dintre cele mai vechi prietene de-ale mele și a fost o mare bucurie pentru mine s-o văd cum trece într-o nouă etapă a vieții ei și cum face față noilor provocări încă de astă primăvară – aceea de a fi supermamă. Citiți întreaga poveste în noul număr”.
”Nu este adoptată, e copilul meu. Pot să număr pe degetele de la o mână persoanele care au știut că urmează să am un copil. Este cea mai mare binecuvântare pe care mi-o puteam imagina, este cel mai bun lucru pe care l-am făcut vreodată”, spune Naomi Campbell.
Modelul a mai povestit în paginile revistei despre felul în care își percepe cariera din modă acum, la 51 de ani, și recunoaște că ”n-o mai țin nervii” așa de mult ca înainte. ”Încă mă bucur să fac modelling, dar îmi mănâncă nervii. Am 51 de ani și defilez alături de fete de 18! E minunant să lucrez alături de fete tinere la vârsta mea, dar trebuie să recunosc că la unele dintre show-uri îmi venea să le zic ”Hai, fetelor, adunați-vă! De ce vă mișcați atât de încet?!” În mod clar pe vremea mea era mai distractiv. Zâmbeam, ne manifestam personalitatea”, a mai spus Naomi.
Foto: Hepta, Vogue
Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa
Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…
John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani
Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…
Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români
Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…
Cine a câștigat MasterChef 2024?
Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…
Kate Moss, din nou singură
Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…
Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4
Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…
Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe
Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…
Alist Bazar. Noutățile săptămânii
Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…
Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump
Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….
Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur
Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…