Monica Cismaru ∙ March 24, 2022 ∙ 2 min read
Regina Elizabeta a II-a a Marii Britanii va apărea pentru prima dată pe coperta publicației Vogue, ediția britanică, cu ocazia aniversării Jubileului de Platină, care marchează 70 de ani de când a urcat pe tron.

Fotografia care va fi folosită pe coperta numărului de aprilie este făcută în 1957 de Lord Snowden, fostul soț al Prințesei Margret, iar publicația va apărea pe piață la sfârșitul acestei luni.

În fotografie, suverana Elizabeta a II-a poartă coroana de stat George IV. Numărul de aprilie al publicației va apărea ca un tribut adus Majestătii Sale, în vârstă de 95 de ani. Aceasta nu este prima dată când un membru al familiei regale apare pe coperta revistei.

regina elizabeta a II-a

În 2016, Ducesa de Cambridge Kate Middleton a apărut pe copertă, cu ocazia centenarului publicației, iar în 2019, a fost rândul lui Meghan Markle să-și pună amprenta pe paginile revistei, jucând rol de redactor-șef pentru numărul dedicat femeilor care au schimbat lumea.

regina elizabeta a II-a

Anul Jubileului de Platină al Majestății Sale Regina Elizabeta va continua până în luna iunie, dată la care Regina își aniversează ziua de naștere – astfel, pe întreg teritoriul Marii Britanii, dar și în întreaga lume, în statele care aparțin Commonwealth, vor fi aprinse lumini, iar în centrul atenției se va afla Palatul Buckingham, ca simbol al felului în care Regina a luminat, la rândul său, întreaga viață asupra supușilor ei, menționează maestrul de ceremonii al aniversării.

Foto: Hepta

Related Posts

Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa

Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…

John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani

Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…

Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români

Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…

Cine a câștigat MasterChef 2024?

Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…

Kate Moss, din nou singură

Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…

Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4

Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…

Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe

Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…

Alist Bazar. Noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…

Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump

Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….

Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur

Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…