EMAA – ”Viitorul așteaptă să mă țin de cuvânt”

emaa
EMAA este una dintre cele mai promițătoare tinere artiste din industria muzicală românească.

Colaborările ei cu Deliric & Silent Strike au pus-o pe harta fanilor hip-hop și a muzicilor nișate. Totodată, EMAA se bucură de susținerea radiourilor naționale & locale prin piese precum “Sufletul Imun”, “Zburătorul” sau colaborările “La timpul Ior” cu DJ Project, ori “Insula”, alături de The Motans. Însă colaborare ce a avut cel mai mare impact asupra carierei sale a fost “N-AUD”, unde EMAA a fost invitata celor de la Carla’s Dreams, iar piesa s-a bucurat de nouă săptămâni consecutive de no1 conform Media Forest. Pe lângă succesul din FM, “N-AUD” a strâns cumulat peste 45M vizualizări pe YouTube, iar pe Spotify are peste 3.5M de ascultări.

emaa

Cu o voce aparte și cu piese și versuri pe care le reții încă de la prima audiție, EMAA promite să țină primul loc în topuri. Recent, artista originară din Timiș a lansat EP-ul ”29”, în care povestește despre trecut, cu inima-n prezent și cu gândul la viitor, pe durata a cinci piese puternice scrise de ea însăși.

“<<29>> este un EP menit să descrie un parcurs trecut-prezent. Conține piese manifest (Supra-eu), scrise cu scopul de a reda puterea acolo unde pare de negăsit, apoi trece ușor prin melancolia față de un trecut gri, dar și prin detașarea față de acesta ( Ecou & 29), urmând ca ultimele 2 piese (Prima zi & Povestea nimănui) să închidă capitolul într-o manieră calmă, amprentată cu iubire, mai ales față de viitor, față de ce urmează. Este un EP special, construit alături de cei mai importanți oameni din viața mea, care nu au încetat în niciun moment sa mă inspire” ne spune EMAA despre noul ei material.

Iată ce ne declară EMAA despre noul ei material muzical, dar și despre trăirile ei interioare.

EMAA, ne poți aminti 1-2 versuri din piesele tale care să reflecte starea ta din prezent?

„Lasă, în mintea noastră, e tot timpul primăvară!” (Supra-Eu).

Care e starea în care interpretezi și compui cel mai bine? Când ești tristă, nostalgică sau când ești veselă și plină de bună dispoziție?

Cred că cel mai relevant este cât de puternic simt ceea ce cânt, indiferent de starea pe care o am, deși recunosc că îmi va face mereu plăcere să scriu despre „adâncuri” și tristeți subtile.

Încă de la prima audiție, vocea ta sa remarcă, toți îți rețin timbrul aparte – faci ceva anume să sune vocea ta în acest fel, cum te auzi tu pe tine?

Interesantă întrebare, haha! E tot o chestie legată de ceea ce se simte și îmi dau voie să nu „sun” perfect, așa că las felul în care mă adresez să îmi ghideze interpretarea. Cred că atunci mă simt și eu pe mine, cel mai frumos și mai adevărat.

emaa

Ai lansat recent EP-ul ”29”, care este și vârsta ta actuala. Spune-ne, te rugăm, un lucru trist din trecutul tău, unul vesel din prezent și unul îndrăzneț pentru viitor.

E trist tot ce s-a pierdut și am uitat că s-a pierdut, ca și când n-ar fi fost niciodată.

Prezentul mă iubește, iar eu îl iubesc înapoi, fără prea multe scenarii „pe minus”.

Viitorul așteaptă să mă țin de cuvânt, în legătură cu tot ce-am promis că am să fac, dar n-am făcut niciodată.

Care sunt lucrurile care îți lipsesc cel mai mult de acasă, din Lugoj?

Ai mei și natura, mai ales râul și cascadele, vara.

Ce are unic Bucureștiul?

Ritmul viu și diversitatea firii.

Cu ce nu te poți obișnui aici?

Cu traficul. Când m-am mutat, mergeam extrem de mult pe jos, voiam să absorb cât mai multe. Cred că dacă m-aș fi deplasat prea mult cu mașina, legătura mea romantică cu orașul ar fi fost grav distorsionată și înlocuită de bruiaj, nerăbdare.

Piesele tale si cele interpretate alături de nume mari din muzica românească fac milioane de vizionări pe YouTube. Care sunt cele mai frumoase, inedite amintiri din colaborările pe care le-ai avut cu Carla’s Dreams, The Motans și ceilalți?

Procesul creativ și apoi concertele. Am înțeles real, ce înseamnă să construiești un spațiu, în care să te poți conecta la propriu cu zeci de mii de oameni.

Cu cine ai mai vrea să ai colaborări muzicale?

E secret, pentru că toate se vor întâmpla până la urmă! Haha!

Ne poți spune care sunt cele mai ascultate piese din playlistul tău de pe Spotify, spre exemplu?

Nils Frahm – Says

King Krule – Easy

Mac Miller – Circles ( Album)

Un lucru la care te pricepi, dar de care nu știe (aproape) nimeni?

Să gătesc fără rețete și ceas…

Foto: PR

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă