Cum alegem şi cum folosim produsele cu factor de protecţie solară?

Untitled collage - 2022-05-31T122424.550

Crema cu factor de protecție solară este un produs esențial în rutina de îngrijire, indiferent de anotimp. Expunerea necontrolată la radiațiile ultraviolete poate avea consecinţe ireversibile asupra pielii. Iată ce sfaturi ne dă Ioana Andreescu, medic dermatolog.

Aplicând constant produse cu ecran solar vom reduce semnificativ riscul de apariție a cancerelor cutanate, vom preveni îmbătrânirea cutanată prematură, vom limita apariția arsurilor solare, a petelor pigmentare precum și deshidratarea pielii ca urmare a expunerii prelungite la radiațiile UV.

Pentru a limita repercursiunile ultravioletelor asupra pielii este important să fim consecvenţi în aplicarea cremelor cu factor de protecție solară 30 sau 50. Acestea se aplică cu cel putin 20 de minute înainte de expunerea la ultraviolete în cantitate de 2 mg/cm2 și se reaplică la fiecare două ore de expunere.

Produsele cu factor de protecție solară folosesc două tipuri de filtre UV: minerale (fizice sau anorganice) și chimice (organice) pentru a limita acțiunea radiațiilor asupra pielii. Sunt produse care conțin exclusiv filtre minerale sau exclusiv filtre chimice și produse care le conțin pe ambele.

Filtrele minerale sunt reprezentate de oxidul de zinc și dioxidul de titan. Produsele cu filtre minerale sunt în general bine tolerate, inclusiv de un ten sensibil sau un ten cu rozacee. Au o textură mai densă, uneori se întind mai greu pe ten și pot lăsa urme albe.

Filtrele chimice cel mai frecvent utilizate sunt oxibenzona, avobenzona, octisalat, octocrilen, homosalat, tinosorb M, tinosorb S etc. Pot agrava uneori anumite afecțiuni dermatologice având potențial iritativ. Au o textură mai fluidă, se întind ușor pe ten și pot irita ochii.

Industria dermato-cosmetică este în continuă dezvoltare şi apar constant produse noi sau formule îmbunătăţite cu ecran solar, astfel că alegerea produsului de fotoprotecţie poate fi ghidată de nevoile tenului.

Dacă ai un ten predispus la acnee poţi alege formule noncomedogenice care conțin exclusiv filtre minerale sau exclusiv filtre chimice sau care le conțin pe ambele. Există formule care pe l ngă filtrele anti UV conţin substanţe active precum acidul salicilic sau niacinamide.

Dacă ai un ten sensibil sau rozacee filtrele minerale sunt cea mai bună opţiune. Caută în lista de ingrediente oxidul de zinc și dioxidul de titan. Formulele cu pigment te pot ajuta să camuflezi roseaţa.

Dacă ai melasma sau un ten care se pigmentează cu usurinţă alege un produs cu ecran solar cu protecţie atât anti UVB, UVA cât şi pentru lumina albastră, rezistent la apă. Caută produse cu oxid de fier. Poţi folosi formule bazate exclusiv pe filtre minerale sau care conţin atât filtre minerale cât şi filtre chimice.

Dacă rutina ta de îngrijire are scop antiaging poţi alege formule care con in niacinamide, peptide. Ia în considerare aplicarea unui ser cu vitamina C înaintea cremei de fotoprotecţie pentru a potenţa efectul acesteia.

Produsul cu ecran solar potrivit este cel care te va face să te simți confortabil și pe care îl vei aplica cu plăcere în mod regulat astfel încât să limitezi riscurile expunerii la radiaţiile UV.

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă