O legendă urbană spune că, dacă n-ai ajuns încă la Festivalul Internațional de Film Transilvania, care este în plină desfășurare la Cluj-Napoca, mai ai încă timp să faci asta. Mai mult, ai toate șansele să prinzi cele mai efervescente zile din festival, presărate cu filme românești și străine, concerte și activări, care îți vor ține agenda ocupată până în 26 iunie.
Chiar dacă săptămâna abia a început, este important să știi de acum că vineri, 24 iunie, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, de la ora 20:15, are loc concertul Muse Quartet susținut de IQOS. Un concert care te invită să călătorești muzical prin cele mai cunoscute filme din cinematografia mondială și să retrăiești, alături de cei prezenți la festival, emoțiile pe care acestea ți le-au provocat atunci când le-ai văzut prima dată.
Piesele pregătite de Muse Quartet traversează cu ușurință genuri și epoci diferite prin care te-au purtat deja filme cunoscute în toată lumea. De la Skyfall din James Bond, la Tango de Roxanne dinMoulin Rouge sau la coloana sonoră a serialului Game of Thrones. Pirații din Caraibe, Amelie și La vita è bella sunt doar o parte dintre filmele ale căror coloane sonore completează playlist-ul menit să transforme seara de vineri într-o prefață a unui sfârșit de săptămână reușit.
Te-ai gândit vreodată cum ar fi să participi la scrierea unui scenariu colectiv, al cărui final nu-l cunoști? Știi doar începutul și continuarea scrisă de alți oameni, iar tu poți conduce firul narativ în ce direcție dorești. O poți reinventa, deturna, îmbunătăți. Află că poți face acest lucru la TIFF, pe toată durata festivalului, dacă mergi în spațiul special amenajat la Muzeul de Artă unde poți deveni parte din universul creativ propus de IQOS prin inițiativa Scenarii Colective.
Mesajul IQOS în cadrul acestei ediții subliniază importanța rolului fiecăruia dintre noi în parcursul celor cu care ne intersectăm și, mai ales, în comunitățile din care facem parte. Suntem povestitorii vieților noastre. Și parte din poveștile altora. Împreună rescriem viitorul. Cu IQOS. Un viitor pe care membrii comunității IQOS îl rescriu pentru a creiona unul mai bun, fără fum și fără întreruperi. Un viitor în care diferențele dintre noi ne apropie, nu ne distanțează, iar contribuția fiecăruia este parte esențială din demersul colectiv.
Partener pentru a cincea oară al Festivalului Internațional de Film Transilvania, un parteneriat care are la bază valori comune precum pasiunea pentru artă, creativitate și storytelling, colaborarea dintre brandul IQOS și TIFF înseamnă, totodată, susținerea industriei de film și a unei noi generații de artiști care duc mai departe filmul românesc prin programul 10 pentru Film.
Și dacă tot vorbim despre filmele românești de la TIFF, în partea a doua a festivalului, vei avea o mulțime de opțiuni din care să alegi. Incluse în categoria Zilelor Filmului Românesc, te vei putea bucura de 12 lungmetraje, dintre care 9 sunt filme de debut, și 18 noi scurtmetraje, unul mai interesant ca altul.
Dintre acestea, atenția noastră s-a oprit mai ales asupra peliculelor de mai jos. Însă lista este lungă, iar dacă timpul îți permite, de ce să nu le vezi pe toate?
Metronom – filmul de debut al regizorului Alex Belc, vine la TIFF după ce a fost prezentat oficial la Cannes și selecționat în secțiunea Un Certain Regard. Un film care transpune privitorul în contextul perioadei comuniste, în care doi adolescenți cunosc iubirea, dar și trădarea, iertarea și libertatea, teme care se întrepătrund într-un amestec definitoriu epocii.
Om Câine – un alt film de debut, de data aceasta, al regizorului Ștefan Constantinescu, explorează subiectul infidelității și al complexității relațiilor de dragoste. Plasat în plină pandemie, filmul îi are ca protogoniști pe Bogdan Dumitrache și Ofelia Popii.
Marocco – prezentat în premieră la San Sebastián și inclus, alături de Balaur, regizat de Octav Chelaru, în cursa pentru trofeul Transilvania, filmul regizat de Emanuel Pârvu este o dramă care vorbește despre vinovăție și responsabilitate. Dacă nu te-au convins cele de mai sus, află că din distribuţie fac parte Şerban Pavlu și Crina Semciuc, alături de Ana Indricău, Tudor Cucu-Dumitrescu, Emilia Popescu, Tania Filip, Vlad Brumaru, Mihaela Sîrbu, Mirela Gorea.
IQOS nu este lipsit de riscuri. Eliberează nicotină care provoacă dependență. IQOS este destinat adulților care altfel ar continua să fumeze sau să folosească produse cu nicotină.
Material susținut de IQOS.
Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa
Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…
John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani
Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…
Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români
Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…
Cine a câștigat MasterChef 2024?
Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…
Kate Moss, din nou singură
Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…
Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4
Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…
Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe
Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…
Alist Bazar. Noutățile săptămânii
Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…
Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump
Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….
Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur
Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…