A List Magazine a mutat zilele acestea distracția la Cluj, locul în care am petrecut alături de invitații noștri la cea de-a doua petrecere a revistei– White Party. Invitații s-au conformat dress-code-ului și o mare de alb a inundat ballroom-ul de la Radisson Blu Hotel din Cluj-Napoca, din Parcul Central.
Ținute care mai de care mai ingenioase, accesorizate cu pofta de distracție au marcat cea de-a doua petrecere consecutivă A List Magazine.
Ce să facem, recunoaștem, ne place să ne distrăm alături de apropiații revistei! Și de aceasta dată, invitații au răspuns în număr mare chemării noastre la all-white party și am petrecut ca-n vremurile bune timp de câteva ore, în care care muzica bună, antrenantă, băuturile fine și mâncare asemenea au completat o atmosferă de vis de la Radisson Blu.
Andi Moisescu a fost, ca de obicei, un DJ impecabil și a strâns lumea pe ringul de dans cu muzica sa, chiar dacă era dupa-amiază; dar tonul a fost dat de Andreea Esca, cea care a făcut un număr de dans de excepție cu Pavel Bartoș, deghizat în Ramon, personajul filmului pe care urmează să-l lanseze.
Alături de ei, pe ring, au intrat și Alexia Eram, care a făcut pereche cu fostul ei profesor de dans, Mihai Petre, dar și Corina Caragea, care a dansat cu regizorul Jesús del Cerro.
Tonul fiind dat, petrecrea a continuat și parcă nimeni n-ar mai fi plecat acasă. Sa fie aerul de Cluj de vină? Nu știm, cert e că ne-a plăcut să petrecem o după-amiază antrenantă alături de invitații care ne-au fost alături- vedete, personalități social media(Amalia Enache, Emil Rengle, Paula Herlo, Codin Maticiuc, Sânziana Negru, Mihaela Bilic etc) și alți colaboratori ai revistei și le mulțumim sponsorilor care ne-au ajutat să punem la punct încă un eveniment reușit!
Radisson Blu Hotel, Kaufland Romania, Doppelherz, Teilor, Sobranie.
Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa
Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…
John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani
Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…
Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români
Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…
Cine a câștigat MasterChef 2024?
Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…
Kate Moss, din nou singură
Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…
Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4
Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…
Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe
Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…
Alist Bazar. Noutățile săptămânii
Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…
Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump
Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….
Cum a fost la lansarea A List Magazine ediția de iarnă 2024/2025 (VIDEO)
Royal Attitude. Acesta a fost dress-code-ul petrecerii de lansare a celui mai recent număr A List Magazine, ediția de…