Parte din patrimoniul UNESCO, dieta mediteraneană are câteva reguli de care trebuie să ții cont ca să funcționeze și nu este vorba doar de categoriile de alimente.
Rutina veche de secole a oamenilor din zona mediteraneană, care constă într-o scurtă banală plimbare după masă este, de fapt, unul dintre secretele acestei diete. Cele mai bune rezultate le obții mergând cel puțin două minute, la plimbare, imediat după ce te-ai ridicat de la masă.
Obișnuința de a merge în zona centrală a orașelor mici sau, pur și simplu, la capătul străzii pentru a sta la povești cu vecinii aduce mai multe beneficii decât dacă rămâi pe canapea să lenevești.
Mersul ar putea fi și unul din motivele suplimentare pentru care dieta mediteraneană reduce riscul de diabet, colesterol ridicat, boli de inimă, accident vascular cerebral, întărește oasele, stimulează sănătatea creierului, prevenind demența și depresia și ajută la slăbitul sănătos, așa cum arată mai multe studii.
Recent, la lista de beneficii a mersului pe jos imediat după masă s-a adăugat scăderea glicemiei.
Potrivit unui studiu recent publicat în revista Sports Medicine și citat de CNN, o plimbare scurtă, cuprinsă între 2 și 5 minute, poate fi de folos în scăderea glicemiei. A sta în picioare după masă poate ajuta, de asemenea, dar nu la fel de mult ca mersul, a spus coautorul studiului Aidan Buffey, doctorand la departamentul de educație fizică și științe ale sportului de la Universitatea din Limerick din Irlanda.
„Reprizele intermitente de mers și stat în picioare pe tot parcursul zilei și după mese au redus glucoza în medie cu 9,51%, în comparație cu repaosul după masă. Iar mersul intermitent cu intensitate mai ridicată pe tot parcursul zilei a înregistrat o reducere mai mare a glucozei, de 17,01%, în comparație cu repaosul”, a declarat Buffey pentru CNN.
În ce constă dieta mediteraneană?
Care anume sunt principalele alimente pe care le recomandă? Iată ce poți pune pe lista ta de cumpărături, iar dacă sunt din grădină sau din surse bio, cu atât mai bine: legume, zarzavaturi, fructe, leguminoase, fructe uscate și oleaginoase, semințe, cereale integrale, ulei de măsline în cantități moderate (ca sursă principala de grăsimi), consum moderat de carne, de preferință albă, de peşte și de ouă, consum zilnic de lactate și brânzeturi ușoare, moderat dacă au multe grăsimi în conținut, ierburi aromatice și condimente în loc de sare, consum cât mai redus de zahăr și dulciuri, consum moderat de vin în timpul mesei (1 pahar).
Cât mai rar sau doar ocazional, include în mesele tale carnea și preparatele din carne roșie.
Evită sucurile carbogazoase, produsele cu conținut mare de zahăr și făină rafinată, grăsimile hidrogenate și alimentele prelucrate industrial.
Și produsele alimentare marcate “low fat” sau “light” trebuie scoase din lista ta de alimente, precum și alte produse procesate.
Foto: pexels.com, Hepta.
Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa
Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…
John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani
Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…
Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români
Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…
Cine a câștigat MasterChef 2024?
Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…
Kate Moss, din nou singură
Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…
Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4
Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…
Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe
Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…
Alist Bazar. Noutățile săptămânii
Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…
Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump
Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….
Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur
Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…