Nicoleta Nicolae ∙ September 9, 2022 ∙ 10 min read

A trecut de la translator, la om de radio, apoi la o carieră în lumea publicității, ajungând să își dedice ultimii 10 ani sănătății mintale. A iubit fiecare perioadă a vieții sale și a învățat din toate, iar cu acest bagaj a început apoi cea mai mare provocare- aceea de a educa oamenii, atât individual, cât și în afaceri. Loredana Popasav ne spune câte ceva despre leadership, dar ne ține la curent și cu trendurile importante în coaching în anul 2022

Care a fost traseul tău profesional, până acum?

Mi-am început traseul profesional la 18 ani, ca translator de limba engleză, dar primul job a fost în radio (Radio Contact). Erau anii 90 și radioul era rege. Au urmat câțiva ani de televiziune (MTV România), iar apoi, pentru aproape un deceniu, publicitatea mi-a fost carieră și pasiune, într-una din cele mai importante agenții de publicitate din lume – Publicis, ca și Group Account Director și New Business Director. 

În urmă cu 10 ani am avut de ales între a-mi continua activitatea într-o corporație sau a porni pe un drum propriu. Așa am decis sa fac o schimbare majoră și să las în urma cariera în media, marketing și publicitate și să îmi dedic timpul, resursele și energia oamenilor, sau, mai exact, sănătății mentale. 

Am continuat să lucrez cu corporații, dar din postura de Executive Coach. Într-un fel, aș putea spune că în loc să mai caut insight-uri pentru branduri, acum caut insight-uri în mintea umană.

Am iubit fiecare din meseriile pe care le-am avut și sunt norocoasă să fi avut satisfacții imense de pe urma fiecăreia. 

Ai încercat domenii dintre cele mai diverse. Privind în urmă, care au fost cele mai mari provocări de până acum? 

În anii 90, la începuturile carierei, marea provocare era să mă asigur că starurile rock ajung la timp la aeroport, într-o stare decentă, sau ca eu să ajung la buletinul de știri de dimineață la timp. Nu sunt o persoană matinală, așadar aceasta este o provocare pe termen lung.

Publicitatea a venit cu propriile ei provocări, cum să produci 10 campanii într-o săptămână, să filmezi 30 de pui care nu prea vor să facă ce le spui, să te asiguri că nu se înverzește șunca până la beauty shot, sau să convingi copiii să se joace cu o văcuță imaginară pe set. Cu imprimantele și computerele a fost mai ușor că stăteau aliniate și făceau ce li se cerea.

În acest moment, probabil cea mai mare provocare, în Centrul si Estul Europei este de a educa oamenii despre ce este și ce face un coach, pentru că marea majoritate a persoanelor cred în continuare că a te duce la un coach înseamnă că e ceva în neregulă cu tine, iar legătura cu performanța, claritatea și o stare de bine este încă ignorată sau invizibilă. 

Partea bună este că o dată ce încep să lucrez cu o persoană, oamenii văd rezultatele și vor să continue.

Care sunt părțile frumoase și cele nu atât de dorite? 

Am lucrat cu oameni minunați pe care îi păstrez în suflet cu drag și de la care am învățat enorm. Am avut satisfacții și am fost parte a unor proiecte foarte frumoase. Am crescut împreună cu industria și am fost mereu în situația pionierat, indiferent că a fost vorba despre radio, televiziune, publicitate, sau chiar coaching. 

Momentul în care o persoana vine abătută și cu sufletul greu, iar la plecare are spatele drept, zâmbește și privește viața cu optimism, claritate și perspectivă, e absolut minunat. Nici un premiu sau trofeu nu egalează această satisfacție.

Cât despre părțile nedorite, aș menționa rezistența unor persoane de a se implica, ceea ce înseamnă că nici rezultatele nu pot fi extraordinare.  Am învățat cu timpul că pot să ajut doar oamenii care vor să fie ajutați și nu are niciun sens să iau lucrurile personal. Mai în glumă, mai în serios, le spun clienților mei că eu sunt coach, nu vrăjitoare, ceea ce înseamnă că vom avea rezultate, doar dacă ei se implică și sunt angajați în acest proces. 

În același timp, ca orice antreprenor, mă lovesc uneori de situația neplăcută în care eu livrez serviciul și acest serviciu nu este plătit la timp.

Care sunt trendurile importante în coaching în anul 2022? 

Industria de Coaching a înregistrat o creștere semnificativă în acest an. Tot mai multe companii înțeleg importanța coachingului pentru oamenii lor și asta nu se mai referă doar la echipele de leadership. Colaborarea cu un coach se întâmplă acum la toate nivelele companiilor.

De asemenea, vedem o tot mai mare digitalizare a coachingului, iar perioada pandemiei a demonstrat că prezența fizică într-un spațiu anume nu e neapărat necesară. 

Tehnologia vine cu tot mai multe inovații care ne ajută, atât pe noi, cât și pe clienții noștri.

Cum diferă tipul de coaching pe care îl oferi tu de cel clasic?

Sunt atât de multe școli de coaching încât e destul de dificil să enumăr diferențele, așadar mai bine vă spun ce fac eu. 

Practica mea se bazează pe o înțelegere simplă asupra modului în care mintea umană funcționează. Sunt singurul coach român cu dublă certificare internațională în Cele 3 Principii ale Minții, Conștientei și Gândului, obținute la școli de prestigiu din UK si SUA, și singurul Supercoach român. Colegii și profesorii mei din Marea Britanie și Statele Unite folosesc această înțelegere în lucrul cu top 100 CEO, staruri de Hollywood, atleți de performanță, generali de armată sau chiar președinți de țări. Eu am o experiență similară, raportată la scară, în Centrul și Estul Europei.

Practic, înțelegerea pe care am dobândit-o mă ajută să am conversații semnificative cu oamenii cu care lucrez și să îi ascult pe oamenii cu care lucrez fără prejudecăți și fără o agendă proprie.

Cum s-au schimbat nevoile oamenilor de business în ultimii ani? 

În perioada recentă, oamenii de business sunt mult mai concentrați în a crea un scop pentru afacerea lor și nu doar în a livra profit. Procesul de recrutare, dezvoltare și retenție a talentelor a devenit mult mai solicitant, pe măsură ce talentele sunt tot mai greu de găsit.

De asemenea, oamenii de business se confruntă cu complexitatea digitalizării, iar în cazul companiilor tradiționale cu adoptarea digitalizării. 

La fel de important, liderii de azi se confruntă cu un nivel de complexitate nemaiîntâlnit până acum și caută permanent modalități de a naviga cât mai bine în aceste vremuri.

A influențat pandemia această stare?

Complexitatea, volatilitatea, ambiguitatea și incertitudinea nu au apărut în pandemie, poate au devenit doar mult mai evidente și nu mai pot fi ignorate.

Ceea ce aș putea menționa însă ca efect al pandemiei este recrutarea și retenția talentului. Oamenii au avut mai mult timp de reflecție în ceea ce privește prioritățile lor în viață, ce își doresc să facă și, mai ales, ce nu își mai doresc să facă. Astfel, procesul de recrutare și retenție a devenit mult mai dificil și mult mai complex. În același timp, companiile au înțeles necesitatea de dezvoltare a angajaților.

Un alt efect important al pandemiei este înțelegerea importanței sănătății mentale a angajaților și a legăturii strânse cu performanța în business. Liderii care ignoră acest aspect o fac pe riscul lor și al afacerii lor.

Ce înseamnă echilibrul în business? 

Din perspectiva mea, echilibrul este creșterea afacerii în timp ce avem grijă de planetă și de societate. Sau, altfel spus, un business în echilibru este acela care înregistrează creștere financiară, sau a creștere a profitului, într-un mod sustenabil pentru planetă și societate.

Dacă un business e focusat doar pe profit, în detrimentul societății sau al planetei, va fi tras la răspundere, mai devreme sau mai târziu, în această epocă de vizibilitate maximă, pierzând astfel mult mai mult decât a câștigat.

În același timp, dacă un business se focusează doar pe societate și planetă, ignorând creșterea financiară, se numește organizație caritabilă și nu afacere.  

Ce mai reprezintă leadership real în 2022?

Leadershipul nu e o invenție modernă sau o creație contemporană. Principiile leadershipului sunt aceleași ca în timpul regelui Arthur, doar contextul și subiectul se schimbă în timp.

Ceea ce e crucial, în opinia mea, pentru Leadership în 2022 este perspectiva, claritatea și speranța. Oamenii au nevoie de speranță în aceste zile și este în slujba leadershipului să ofere oamenilor un traseu pentru speranță.

Ce sfat le-ai da celor care intenționează să-și deschidă o afacere acum? 

Acum, sau în orice alt moment, aș spune că este extrem de important să fi pasionat și să iubești ce faci. De asemenea, aș recomanda oricui care vrea să își deschidă o afacere, să își facă temele și să nu ignore o cercetare temeinică a pieții. Asta înseamnă să se asigure de existența unui avantaj competitiv pentru afacerea lor și să vorbească cu oameni care le pun ideile la încercare, nu doar cu fani care sunt de acord cu ei. Adevărul este că marea majoritate a businessurilor noi eșuează, iar multe din aceste eșecuri ar putea fi evitate dacă oamenii și-ar face temele înainte de a începe. 

Vă dau un exemplu personal – între cariera în publicitate și cea de coach, am avut o altă inițiativă antreprenorială și anume o agenție de marketing digital. Ideea nu a fost una proastă, dar am făcut pasul prea târziu, iar piața era deja saturată de astfel de agenții, iar oferta mea nu mai aducea nimic nou sau care să facă o diferență importantă. Mai mult, dorința de a-mi dedica viața sănătății mentale era deja prezentă în mintea mea, iar inima mea nu mai era în marketing. Deloc surprinzător, rezultatele afacerii mele nu au fost deloc cele pe care le-am dorit, așadar acea afacere s-a închis la doar un an după ce a început.

Care sunt direcțiile pe care trebuie să se concentreze businessul?

Răspunsul la această întrebare depinde foarte mult de ce își doresc oamenii să facă și la fel de mult depinde de cât de buni sunt în ce vor să facă. Mediocritatea nu creează afaceri de succes pe termen lung.

 Îmi mențin însă opinia împărtășită deja și anume că este crucial să se asigure că există un echilibru între a face ceea ce se cuvine pentru a avea o afacere profitabilă și a face ce se cuvine pentru a proteja planeta și societatea.   

Nu în ultimul rând, le recomand să apeleze la serviciile unui coach. Îi va ajuta să câștige claritate și perspectivă asupra scopului și ambițiilor lor. 

Related Posts

Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa

Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…

John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani

Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…

Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români

Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…

Cine a câștigat MasterChef 2024?

Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…

Kate Moss, din nou singură

Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…

Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4

Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…

Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe

Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…

Alist Bazar. Noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…

Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump

Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….

Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur

Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…