Shania Twain revine cu un nou album și organizează un turneu mondial

După o pauză muzicală de cinci ani, Shania Twain (57 de ani) revine cu un nou album și anunțp un nou turneu mondial, în America de Nord și în Europa, care va demara la primăvară.
Shania Twain, regina country-popz, reapare pe firmanent cu un aer fresh, încărcat de semnificația conform căreia nu trebuie să uite niciodată ca este o femeie puternică.
Shania Twain va lansa cel de-al șaselea ei album de studio, intitulat Queen of Me, care va fi disponibil din 3 februarie 2023, iar turneul mondial, care va avea 49 de concerte, va demara în luna aprilie a anului viitor. Alături de Shania Twain, pe scenă vor mai urca artiști country cunoscuți, precum Kelsea Ballerini, Lindsay Ell, Hailey Whitters, BRELAND, Robyn Ottolini, Priscilla Block sau Mickey Guyton.

”Sunt încântată să anunț noul meu album și un turneu. Zilele acestea mă simt foartebine în propria mea piele, iar acest album reflectă muzical aceste trăiri. Viața e scurtă și vreau să evoluez, să mă simt puternică, încrezătoare și să debordez de fericire. Vreau să transmit mesajul clar conform căruia ca femeie, trebuie să știu că sunt puternică și, prin cântecele mele, să vă reamintesc și vouăacest lucru. Aveți puterea în voi”, a transmis cântăreața pe Instagram.

”Vreau să celebrez acest nou capitol din viața mea în acest turneu! Sunt gata să pornesc din nou la drum și să cânt alături de voi, să dansăm și să ne distrăm la maximum! O să fie o mega-petrecere – fără inhibiții, fără condiționări, hai să ne dăm frâu liber!”, a mai spus artista.
În luna septembrie, Shania Twain a lansat primul ei single din ultimii cinci ani, intitulat ”Waking Up Dreaming”, cu un videoclip inspirat din anii 80. ”Waking Up Dreaming” a venit la două luni de lansarea documentarului biografic ”Not Just A Girl”- în care Shania Twain face confesiuni intime despre viața ei și vorbește despre eșecul mariajului ei cu producătorul muzical Robert “Mutt” Lange, care a părăsit-o pentru prietena ei cea mai bună, dar și despre teama că-și va pierde vocea din cauza problemelor de sănătate cu care s-a confruntat la un moment dat.
Foto: Hepta