A List Magazine ∙ November 1, 2022 ∙ 6 min read

Motivația din spatele deciziei de a deveni vegan sau de a adopta un plan de nutriție vegană poate fi diferită: sunt persoane care aleg acest tip de dietă din motive care țin de sustenabilitatea mediului sau etice, în timp ce alte persoane își stabilesc noi obiective legate de sănătate sau de pierdere în greutate.

Dacă vă gândiți să mergeți pe această cale, Susan Bowerman, Senior Director Educație și Instruire Nutrițională la nivel mondial în cadrul companiei Herbalife Nutrition atrage atenția că este important să faceți alegeri alimentare corecte pentru a vă satisface nevoile nutriționale, astfel încât să puteți beneficia de surse ale unor nutrienți cheie, cum ar fi proteinele, zincul și calciul.

Interesul pentru alimentele pe bază de plante și alternativele la carne, pentru dietele pe bază de plante în general, este din ce în ce mai răspândit. Brandul a făcut recent un sondaj global al obiceiurilor alimentare în rândul a 28.000 de respondenți din 30 de țări pentru a înțelege modul în care pandemia le-a influențat alimentația.

S-a constatat că:

  • 83% dintre respondenți au considerat că trebuie să își schimbe dieta, mulți dintre ei menționând sănătatea și pierderea în greutate drept principalele motive.
  • 43% dintre respondenți au declarat că au consumat mai puțină carne.
  • 51% au început să mănânce mai multe fructe și legume.
  • 46% au devenit mai deschiși la ideea de alimente pe bază de plante și opțiuni „fără carne”.

Dacă vă gândiți să adoptați pentru prima dată o dietă vegană, Susan Bowerman subliniază faptul că este important să înțelegeți avantajele și dezavantajele. La fel ca orice altă schimbare de dietă, aceasta poate avea beneficii și provocări.

Beneficiile unei diete vegane

Nu trebuie confundată cu dieta vegetariană, care exclude în principal carnea de animale; dieta vegană este mai restrictivă, excluzând nu numai carnea, ci și toate produsele de origine animală, inclusiv laptele, ouăle și mierea.

În ciuda eliminării tuturor acestor alimente, există o serie de beneficii potențiale ale unui plan vegan.

Dietele vegane au tendința de a furniza mai multe fibre alimentare, magneziu, acid folic, vitaminele C și E, fier și substanțe fitochimice decât o dietă omnivoră.

În comparație cu omnivorii, veganii au tendința de a consuma cantități considerabil mai mari de fructe, leguminoase și legume.

În comparație cu vegetarienii, veganii tind să aibă un nivel mai scăzut de colesterol total și LDL, precum și o tensiune arterială ușor mai scăzută.

Pe lângă un consum ridicat de fructe și legume, veganii au, de asemenea, tendința de a avea un consum ridicat de tofu și alte produse din soia, care reprezintă o sursă remarcabilă de proteine complete.

Datorită naturii dietei, veganii sunt mai atenți la ceea ce consumă. Este o practică recomandată nu doar persoanelor vegane. Pentru a profita de beneficiile pentru sănătate ale dietei, este important să vă concentrați pe crearea unei diete sănătoase și echilibrate, cu o abundență de alimente bogate în nutrienți.

Provocările unei diete vegane

Pe măsură ce dietele vegane devin din ce în ce mai populare, iar producătorii de alimente oferă mai multe opțiuni vegane, s-ar putea să vă lăsați influențați de o etichetă pe ambalaj cu mențiunea “vegan-friendly”. Doar pentru că un produs este prezentat ca fiind vegan, nu înseamnă neapărat că este sănătos. La urma urmei, chipsurile din cartofi și sucurile dietetice pot fi considerate vegane, dar oferă foarte puțin din punct de vedere nutrițional.

Deoarece dieta vegană este destul de restrictivă, obținerea tuturor nutrienților de care are nevoie organismul poate fi o provocare. Fără produse lactate, de exemplu, va trebui să vă asigurați că obțineți un aport adecvat de calciu și vitamina D. Frunzele verzi și tofu pot furniza calciu – la fel și alimentele îmbogățite cu calciu, cum ar fi băutura de soia sau sucul de portocale. Există multe băuturi îmbogățite cu vitamina D, precum și unele cereale pentru micul dejun. O altă sursă bună de vitamina D sunt ciupercile.

Proteinele animale sunt surse bune de fier, zinc și vitamina B12, așa că va trebui să găsiți surse alternative din acești nutrienți pentru a vă asigura că vă sunt satisfăcute toate nevoile nutriționale. Deoarece nu există surse vegetale sigure de vitamina B12, veganii obțin de obicei acest nutrient din alimente îmbogățite și/sau suplimente. Zincul, pe de altă parte, poate fi regăsit în ovăz, fasole, nuci, semințe și tofu – toate fiind surse bune.

Pentru a obține suficiente proteine în cadrul unei diete vegane este nevoie de o planificare atentă. Iar acest lucru este posibil, dacă alegeți dintr-o varietate de surse de proteine vegetale, cum ar fi fasolea, lintea, cerealele integrale (quinoa sau ovăz) și tofu.

Cum să obțineți o cantitate adecvată de proteine atunci când deveniți vegani

Proteinele alimentare sunt alcătuite din aminoacizi, pe care organismul îi folosește pentru a produce proteine importante. Dintre cei 21 de aminoacizi care se găsesc în alimente, nouă sunt considerați esențiali, deoarece organismul nu îi poate produce – aici intervine alimentația.

Proteinele de origine animală sunt proteine „complete”, deoarece conțin toți cei nouă aminoacizi esențiali. Sursele de proteină vegetală – cu excepția soiei – nu conțin toți acești aminoacizi esențiali, astfel încât sunt considerate proteine incomplete. Și este important ca organismul să primească o cantitate suficientă din acești nutrienți esențiali.

Chiar dacă majoritatea proteinelor vegetale sunt incomplete, există o soluție relativ ușoară. Deoarece diferitele surse de proteine vegetale au profiluri diferite de aminoacizi, consumul unei varietăți de alimente furnizează toate componentele esențiale de care are nevoie organismul. Atunci când consumați o gamă variată de proteine vegetale pe parcursul zilei, aveți mai multe șanse să vă satisfaceți nevoile.

De exemplu, aminoacidul esențial care tinde să lipsească din fasole, mazăre și linte este abundent în cerealele integrale. Și, în mod convenabil, fasolea conține ce nu conțin cerealele. Fasolea și cerealele nu trebuie să fie consumate în același timp, dar veți găsi adesea aceste „proteine complementare” împreună, în farfuria vegană, cum ar fi o combinație de orez cu fasole sau un bol de supă de linte cu pâine integrală.

Related Posts

Cele mai bune filme și seriale din 2024

Sunt filme și seriale care ne-au captat atenția, povești care ne-au cucerit și care ne-au impresionat prin subiectul…

Art Safari. Keep the Art Beat, o nouă ediție, din 7 martie 2025

Art Safari, cel mai amplu eveniment expozițional dedicat artei din România (dar și din Europa de Est), anunță…

Rezoluțiile de final de an: cum le duci la bun sfârșit

Un an nou, o nouă șansă de a o lua de la capăt. Finalul de an este mereu…

Despre traumă și restabilirea înțelepciunii corpului

Cât de mult se transformă traumele din trecut în obstacole în calea vitalității și a fericirii umane? Ne…

Timeless Trend: Crăciun cu nuanțe de roșu

Sezonul acesta de Crăciun, roșul revine în forță, dar nu așa cum te-ai aștepta! Dacă până acum era…

Oamenii care muncesc când toată lumea sărbătorește: Ștefan Olteanu, pompier

V-ați gândit vreodată că, în timp ce noi luăm zâmbitori avionul către destinația de Crăciun sau ciocnim paharul…

Dragostea nu este doar pentru cei tineri

Trăim într-o societate care ne vinde creme, proceduri estetice și diete ca să ne menținem tineri, dar care…

Alist Designers boutique te așteaptă inclusiv azi pentru cadourile last minute. Grăbește-te, suntem aici până la ora 18! 

După un an plin de provocări, mulți dintre noi am lăsat pe ultima sută de metri curățenia, cumpărăturile…

C de la … „Crăciun?” – Sărbătoarea între consumerism, tendințe și tradiție

Când mă gândesc la Crăciun, îmi vin în minte o grămadă de lucruri, mai ales dintre cele pe…

Home decor: Cei mai fancy brazi de Crăciun

Dacă încă nu ai apucat să decorezi bradul de Crăciun, cu siguranță ai observat deja că anul acesta…