Alexandru Abagiu, National Makeup Artist Lancôme, și hair stilistul Grațian Smedescu îți dau sfaturi de top în machiaj și coafură, pentru sezonul petrecerilor.
Dacă îți dorești un make-up pentru party, dar nu orice fel de machiaj, ci unul updatat la iarna 2022/2023, iată ce are de spus unul dintre cei mai căutați make-up artiști ai momentului, din țară, Alexandru Abagiu, National Makeup Artist Lancôme, salon Beauty District:
„În ceea ce privește machiajul ochilor cred că sărbătorile sunt exact momentul când fiecare femeie își dorește de fapt să arate cât se poate de bine iar aici primează cu siguranță lookurile care i se potrivesc și mai puțin cele în tendințe, însă putem vorbi, cu siguranță, despre adaptarea trendurilor internaționale în contextul lookurilor care l-au consacrat deja. Pentru iarna 2022/2023, vorbim despre un mood mult mai îndrăzneț și expresiv care se manifestă prin folosirea culorii într-o manieră unghiulară
dramatică care merge cumva către un look de super hero glamour. Un astfel de machiaj a putut fi observat la show-urile Versace sau Valentino unde tonuri de negru fumuriu sau color blocking în nuanțe de roz au fost aplicate pe întreaga pleoapă mobilă pentru a pune în valoare ochii modelelor.
Sau mă gândesc la varianta ultra sexy a unui machiaj smokey foarte misterios, în show-ul Saint Laurent, în nuanțe de albastru cobalt. Un alt accent de înfrumusețare pe care l-am observat deja de ceva timp din cerințele clientelor, în special în rândurile noii generații, sunt accesoriile aplicate la nivelul pleoapelor fie că este vorba de cristale sau paiete, care complimentează machiajul într-o manieră cool inspirată de show-ul Euforia, și care infuzează orice look cu puțină energie punk.
Cu siguranță nu vorbim despre auriu și argintiu în manieră clasic acceptată pentru sezonul rece, ci ne orientăm, mai degrabă, către ice queens unde tonuri de alb satinat sunt aplicate în colțul intern al ochilor sau, de ce nu, nuanțe de cupru/bronz aplicat într-o manieră transparentă pe pleoape cu ajutorul degetelor, pentru un aspect messy care nu ține neapărat cont de arhitectura pleoapei mobile.”
În ceea ce privește coafurile pentru petrecerile de la finalul anului, Grațian Smedescu, stilist și co-owner The Address Beauty Salon are următoarele sfaturi:
„Au revenit trendurile din anii 60-80 și aici am în minte beauty icons ca Tina Turner și Marilyn Monroe. De asemenea, vedem accente precum bretonul tip curtain bangs, bretonul perdea, tunsorile texturizate care încadrează chipul și cele cu o linie bine definită, în stilul Sassoon, volumul și culorile mai închise specifice perioadei rece. Mă gândesc la coafurile texturizate, ponytail, coafatul din perie cu extravolum, wavy realizat de profesioniști sau făcut acasă cu deja celebrul cordon de la halat. Cumva, ne întoarcem puțin în timp, cu nostalgie prin aceste trenduri. Bineînțeles depinde și de tematica party-ului, dar te poți juca cu aceste stiluri.
Un truc pentru părul fin: în general, pentru acest tip de păr, buclele nu prea rezistă. După ce te-ai spălat pe cap, înainte să îți usuci părul, folosește o spumă pentru volum, apoi îl usuci și coafezi. Pentru mai multă textură și extra volum, poți să adaugi un spray fixativ pentru volum. Dacă vrei un look extravagant, poți alege wet look, modelat și fixat cu un gel special conceput pentru acest styling, sau poți să adaugi glitter pe păr. O altă variantă de coafură în trend este un sleek ponytail, opțiunile sunt foarte vaste, mai ales dacă ai produsele corecte.
Nu uita de partea de îngrijire! Frigul deshidratează și afectează structura firului de păr, la fel și accesoriile pe care le purtăm. Așa că ai grijă de părul tău mai mult decât în restul anului, folosind măști hidratante, balsamuri și uleiuri în rutina de îngrijire.
Fii atentă și la apa care nu trebuie să fie fierbinte pentru că îți afectează atât părul, cât și scalpul, așa că folosește o temperatură potrivită. Pentru ca părul tău să fie în cea mai bună formă, ar fi bine să mergi cel puțin o dată pe lună la salon pentru un tratament profesional. Părul trebuie îngrijit indiferent de sezon, însă iarna este esențială mai multă atenție din partea ta.”
Foto: Hepta.
Bobul, cea mai populară tunsoare în 2025
Început de an, noi rezoluții și obișnuitul bob? De ce nu, pentru că 2025 marchează o mare revenire…
Wellness Trends 2025: 12 terapii de wellness pentru fiecare lună din an
Un lucru este sigur în industria de wellness, în 2025: există o variantă pentru orice nevoie, oricât de…
Îngrijirea pielii: cum să amâni apariția ridurilor?
Ridurile reprezintă un rezultat inevitabil al îmbătrânirii pielii, dar cu îngrijirea adecvată și produsele potrivite, le poți amâna…
10 cosmetice în care să investești la început de an
Alegerea produselor cosmetice poate fi o provocare. Dacă știi prea puține despre ele, atunci cum vei ști să…
Golden Globes Beauty: ce lookuri au ales câștigătoarele Globurilor de Aur
Globurile de Aur din acest an au transformat expresia beauty & brain în beauty & talent. Premiate pentru…
Top 5 Rezoluții de Beauty pentru 2025
Finalul anului a venit cu zile libere, iar începutul lui 2025 aduce multe obiective curajoase pentru viitor, inclusiv…
Coafuri de testat și purtat la petrecerile de Crăciun și la cinele în familie
Doar câteva zile ne mai despart până la Crăciun și odată cu această sărbătoare apare și dorința de…
De vorbă cu celebrul make-up artist Jordan Liberty despre culori, Sărbători și ce se poartă în 2025
Una dintre cele mai plăcute experiențe în jobul de beauty editor este întâlnirea față în față cu profesioniști…
Coafuri pentru petrecerile de Crăciun, recomandate de stilistul Vali Sava
Doar câteva zile ne mai despart până la Crăciun și odată cu această sărbătoare apare și dorința de…
16 idei de cadouri de Crăciun pentru femeia specială din viața ta
Oricine ai fi, ai toate motivele să rămâi mai mult pe această pagină pentru că aici sunt ideile…