Moët & Chandon a adus la Budapesta spectacolul internațional “Effervescence” în acest sezon al sărbătorilor de iarnă. În nou-renovata și impresionanta clădire a Operei de Stat ungare, cel mai cunoscut brand de șampanie din lume a invitat vedete locale, dar și străine pentru a le prezenta o noutate – seria de evenimente Effervescence Moët & Chandon la Budapesta.
Pentru al doilea an consecutiv, seria Moët & Chandon’s Effervescence și-a încântat invitații cu un spectacol de lumini și i-a transpus într-o atmosferă de neuitat prin serate udate cu șampanie. După Sydney, New York, Tokyo, Paris și Londra, evenimentul Effervescence a avut loc de data aceasta la Budapesta, Ungaria, unde au luat parte invitați din toate colțurile lumii, lideri de opinie și membri ai Moët Society din Europa Centrală și de Est. Moët Society este o comunitate selectă, formată din influenceri unici în viziune și lifestyle, dar care au un lucru în comun: toți împărtășesc aceleași valori promovate de Moët & Chandon – grandoare, generozitate și eleganță.
Cu ocazia seratei O noapte la Operă, invitații au luat parte la o cină organizată chiar pe scena operei.
De sute de ani, Moët & Chandon este omniprezent la seratele intime, speciale precum cea desfășurată pe data de 5 decembrie la Budapesta. Mai întâi, casele regale ale Europei au fost cucerite de stilul unic al șampaniei. Încă de la începutul anilor 1900, șampania a fost servită la Casa Albă și la evenimentele Familiei Regale Britanice, încă din anii 70. Moët & Chandon a fost dintotdeauna șampania servită pentru o atmosferă efervescentă și pentru celebrare.
De asemenea, a definit viața glamouroasă a New York-ului și a inspirat întreaga lume. Una dintre cele mai cunoscute șampanii din lume a fost fondată în 1743 de olandezul Claude Moët și a cunoscut faima internațională prin descendentul său, Jean-Rémy Moët, care a visat să împărtășească minunăția șampaniei în întreaga lume.
Un moment special al fiecărui eveniment festiv organizat de Moët & Chandon, parte a conglomeratului de lux Louis Vuitton Moët Hennessy (LVMH Group), este cel al implicării într-o cauză nobilă.
Măreția casei este transmisă prin tradiție, iar casa Moët & Chandon invită participanții la evenimentele Effervescence din întreaga lume să ridice paharul în cinstea inițiativelor caritabile. Acest gest de generozitate a devenit o tradiție în întreaga lume încă de la ediția din 2009 și este un simbol al responsabilității sociale și a implicării în comunitățile locale și de mediu de care dă dovadă Casa.
Sustenabilitatea este extrem de importantă pentru Moët & Chandon, lucru ce se reflectă atât în cultivarea viței de vie cât și în producția de șampanie. Casa a făcut pași importanți în a reduce amprenta de carbon, inclusiv prin investiții în surse de energie. Casa reciclează 99% din deșeurile generate în timpul producției și folosește aproape 100% electricitate eco. Pe lângă acest lucru, își ajută partenerii și furnizorii să obțină certificate de cultivare sustenabilă a viței de vie prin organizarea de traininguri pentru producătorii de vin. Alături de principiile și activitățile Casei, la evenimentul Effervescence de la Budapesta, cel mai cunoscut cercetător climatic din Ungaria, Diána Ürge-Vorsatz a primit recunoaștere și sprijin.
”De secole, Moët & Chandon a fost simbolul celebrărilor. Scopul evenimentelor Effervescence este să transforme în momente extraordinare sezonul sărbătorilor, cu spectacole de muzică încântătoare, aranjamente de șampanie spectaculoase și activități incitante. Nu cred că puteam găsi un cadru mai potrivit decât Opera din Budapesta. Faptul că evenimentul Effervescnece a fost organizat la Budapesta, după 20 de alte orașe din întreaga lume este un semnal clar că Ungaria își întărește poziția pe harta Moët & Chandon. Acest eveniment a fost un vis devenit realitate pentru mine, a fost o experiență incredibilă să-l văd cum prinde viața și este o onoare să celebrez acest lucru alături de invitați din 15 țări din Europa Centrală și de Est”, a spus Nóra Szegedi, Brand Manager Central Europe, Moët Hennessy.
Buchetul comun al excepționalelor serate Effervescence este Moët & Chandon Brut Impérial, șampania preferată de întreaga lume, cea mai consumată, a cărei aromă fructată și bogată cucerește pe oricine. Moët & Chandon Brut Impérial este un element iconic al casei de peste 150 de ani și a fost alături de Casă de-a lungul timpului. O altă caracteristică specială a seratei Effervescence de la Budapesta a fost prezentarea Moët & Chandon a șampaniei a băuturilor albe și rosé Grand Vintage 2015 pentru prima dată în regiunea Europei Centrale. Fiecare Grand Vintage este un cupaj unic, ediție limitată, o experiență unică în viață.
Evenimentul a fost organizat de Moët & Chandon and Fine Brands Company (FBC), distribuitorul oficial local al brandurilor Moët Hennessy, într-una dintre cele mai prestigioase locații ale capitalei.
Despre MOËT & CHANDON
Fondată în 1743, Moët & Chandon a contribuit la popularizarea șampaniei în întreaga lume în ultimele secole. Selecția Casei oferă sortimente unice de șampanie potrivite pentru toate ocaziile și gusturile. De la iconicul Moët Impérial și până la colecția Grand Vintage, de la extrovertul Moët Rosé Impérial la inovativul Moët Ice Impérial, fiecare sampanie este caracterizata printr-un gust bogat, fructat, prin arome seducatoare, de o maturitate elegantă. Încă de când a fost fondat, brandul Moët & Chandon a reprezentat alegerea tuturor pentru celebrarea momentelor importante, intime și a contribuit la întipărirea în memorie a clipelor unice din viață.
Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa
Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…
John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani
Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…
Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români
Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…
Cine a câștigat MasterChef 2024?
Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…
Kate Moss, din nou singură
Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…
Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4
Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…
Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe
Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…
Alist Bazar. Noutățile săptămânii
Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…
Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump
Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….
Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur
Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…