O rochie iconică de-ale Prințesei Diana, scoasă la licitație

Una dintre cele mai admirate rochii care i-au aparținut Prințesei Diana, o piesă de catifea violet, va fi scoasă la licitație de casa Sotheby’s.
Admiratorii Prințesei Diana au ocazia să pună mâna pe una dintre cele mai apreciate rochii care i-au aparținut Prințesei Inimilor, o piesă de catifea violet, cu corset și fusta amplă, cu croială ”lalea”. Prințesa Diana a fost, pe lângă o figură marcantă a familiei regale britanice și o personalitate care și-a dedicat timpul cauzelor caritabile, și un adevărat reper de stil, iar aparițiile ei erau urmărite cu sufletul cu admirație de întreg globul.

O bună parte din garderoba Prințesei Diana a fost scoasă la diverse licitații de-a lungul timpului, după moartea ei din 1997, iar piesele care i-au aparținut mamei Prinților William și Harry au ajuns adevărate obiecte de cult printre colecționari, care vânează orice nouă apariție.

Piesa de față, care va fi scoasă la licitație de casa Sotheby’s din 21 ianuarie, a fost purtată de Prințesa Diana pentru un portret regal realizat în 1991. Atunci, Diana a pozat alături de Prințul Charles pentru o ședință foto în fața obiectivului reputatului fotograf Mario Testino.

Rochia de catifea violet poartă semnătura designerului Victor Edelstein, coutourier britanic, unul dintre preferații Prințesei. Edelstein a creat mai multe ținute de-a lungul timpului pentru Diana, iar rochia scoasă la licitație e realizată din catifea de mătase și este decorată cu nasturi aurii la spate.

Rochia de seară a făcut parte inițial din colecția de toamnă/iarnă 1989 a lui Victor Edelstein, dar detaliile ținutei arată că designerul a avut-o în minte pe Prințesa când a creat rochia. Acesta unul dintre lookurile istorice ale Prințesei, iar o pictură care o înfățișează pe aceasta purtând rochia este expusă la Royal Marsden Hospital Cancer Fund. De asemenea, o păpușă în forma Prințesei Diana îmbrăcată în această rochie a fost realizată în ediție limitată de Franklin Mint în 1998.

Licitația Sotheby’s în care va fi expusă rochia este intitulată The One și mai aduce în fața colecționarilor și alte piese rafinate și rare care le-au aparținut unor personalități ce s-au remarcat în diverse domenii. Începând cu 21 ianuarie, rochia va fi expusă în cadrul Sotheby’s Masters Week și va fi scoasă la licitație pe 27 ianuarie, la licitația live The One.
Foto: Hepta, Sotheby’s