Brit Awards 2023: Cele mai frumoase apariții de la această ediție

Premiile muzicale britanice au fost decernate seara trecută în cadrul mult așteptatei gale Brit Awards 2023. Cu această ocazie, am făcut o trecere în revistă a celor mai bune apariții, pe care ți le prezentăm acum, pentru a te inspira pentru lookurile tale viitoare.
Londra a găzduit seara trecută Brit Awards 2023, unde starurile industriei muzicale au stărlucit din nou. A fost un moment excepțional pentru atât pentru câștigători, cât și pentru cei care au stat cu sufletul la gură să își revadă artiștii favoriți. Pentru noi a fost un nou prilej să observăm tendințele internaționale în materie de vestimentație la evenimentele prețioase. Astfel, ne-am și ales outfiturile preferate, pe care ți le prezentăm acum, pentru a te inspira în viitoarele alegeri.

Începem cu marele câștigător al serii, Harry Styles, care a purtat o ținută Nina Ricci compusă dintr-un sacou din catifea cu revere satinate și dintr-o pereche de pantaloni evazați, 70s. Ansamblul a fost completat de o floare supradimensionată purtată pe post de choker, care a dat un aer dramatic și glam întregului ansamblu. Și pentur că suntem în era liberății, un astfel de look poate fi purtat la fel de bine și de către o femeie, cu o pereche de stiletto! Rămânem în zona ținutelor sobre cu Ellie Goulding, care a optat pentru un corset realizat după un mulaj realist al bustului uman, cu o pereche de pantaloni extra long, perfecți pentru silueta ei. Camille Razat a ales o rochie arhitecturală, cu volane supradimensionate, în timp ce Maya Jama a mizat pe farmecul unei rochii ce i-a evidențiat silueta atletică. Montana Brown a surprins prin alegerea de a-și expune sarcina printr-o piesă deconstruită neagră, foarte bine și armonios aleasă pentru statura ei.

Printre lookurile de top se află și cel purtat de Jodie Turner Smith, care a strălucit la propriu într-o rochie lungă asimetrică dintr-o textură metalică. Ținuta este inspirată din moda anilor ’70, sursă la care a apelat și frumoasa Vick Hope pentru apariția sa. Mollie King a purtat o piesă spectaculoasă din paiete, cate a transformat-o într-o zeiță a viitorului pe covorul roșu al Brit Awards 2023.
Foto: hepta.ro