A List Magazine ∙ February 14, 2023 ∙ 2 min read

În acest weekend, unul dintre cei mai iubiți actori din România, Bebe Cotimanis, ajunge la Cluj. Sâmbătă, de la ora 19:00, la Cercul Militar din Cluj Napoca, el va juca piesa de teatru ”Cafeneaua Domnului Ministru”, alături de actrițele Iulia Dumitru și Paula Chirilă. Acest sfârșit de săptămână va marca și cea de-a 68-a aniversare a acestuia.

”Cafeneaua Domnului Ministru” este o caricatură a prostiei, tupeului, absurdității și falsului celor care constituie în marjoritate clasa politică românească. Comedia este, conform scriitorului Horia Gârbea, autorului textului dramatic, una dintre ”puținele comedii macabre ale dramaturgiei românești, cu situații și replici de umor negru, grotesc și absurd”. Piesa de teatru arată o legătură periculoasă, perversă, amară, dulce și comică între un ministru, o șefă de cabinet, o patroană de bordel și o cafea… explozivă. 

Teatrul este pentru mine cea mai frumoasă formă de viață!”, spune Bebe Cotimanis. Actorul mărturisește că este încântat să-și aniverseze ziua de naștere înconjurat de prieteni și spectatori, și va petrece într-un loc drag sufletului său, în casa unuia dintre cei mai mari coregrafi din țarp, Mario Grosu.  

Dincolo de teatru, actorul și partenera lui de viață și de scenă, actrița Iulia Dumitru, au înființat încă de acum patru ani Școala de Actorie ”Cotimanis Art Academy”, în Pitești. În cadrul acesteia se fac spectacole de teatru independent și cursuri pentru tinerii dornici să-și dezvolte abilități de comunicare, dar și pentru viitorilor studenți ai unei facultăți de profil. „Școala noastră are un succes nebun! Sunt copii atât de minunați, încât am ajuns să furăm meserie de la ei. Ne-am descoperit, Iulia și eu, metoda de predare. Copilul trebuie lăsat așa cum este și să avem grijă să nu-l „modificăm”, pentru că el intrând în școală, în grădiniță, este modificat încă din prima zi. Da? Noi încercăm să mângăiem îngerul nu să-l copilim, să-i smulgem aripile, sau mai nu știu eu ce. Sunt niște bucurii!”, spune Bebe Cotimanis.

Related Posts

Cele mai așteptate filme din 2025

Sunt filme pe care le așteptăm cu nerăbdare: remake-uri, continuări ale unor francize de succes sau povești pe…

Meseria, brățară de aur sau de tinichea?

Anii 1990 au marcat declinul școlilor de arte și meserii și au favorizat apariția „fabricilor de diplome” în…

Vremea probabilă cu Busu (Florin Busuioc) – PRO TV

Știu, înaintea tuturor, dacă ziua care se întinde în fața noastră va fi una frumoasă sau dacă ne…

Ianuarie 2025: ce filme noi vedem la cinema

Luna ianuarie începe cu o serie de blockbustere: Nosferatu, Babygirl, un nou film din seria Paddington și multe…

Hobby-uri: cum îți (re)descoperi pasiunile pierdute

Sunt ingineri, dar mereu au visat să picteze. Sunt manageri, însă și-au dorit să afle despre antropologie și…

Ianuarie 2025: ce filme și seriale vedem pe platformele de streaming

Sezoane noi din serialele preferate, titluri noi, drame pline de suspans: iată noutățile pe care pe poți vedea…

Cum stă treaba cu reinventarea?

Vine o vreme în viață când începe să miroasă a „vreau altceva, nu știu exact ce, dar îți…

Un om educat este un om puternic și valoros. Oameni din România care fac educație pentru mai mult bine

În fiecare număr îţi prezentăm oameni care fac din lume un loc mai bun, trag un semnal de…

Ce înseamnă să fii strateg de mesaj?

Iată 7 scurtături care te salvează când ai de promovat o idee. Ce înseamnă să fii strateg de…

Oamenii care muncesc când toată lumea sărbătorește: Dana Predescu, doctor

V-ați gândit vreodată că, în timp ce noi luăm zâmbitori avionul către destinația de Crăciun sau ciocnim paharul…