Maria Bata, ardeleanca pentru care visul american a devenit realitate

Născută la Târgu Mureș, actrița Maria Bata a descoperit pasiunea pentru scenă în timp ce era studentă la ASE. Iar, după terminarea studiilor, a urmat tot felul de cursuri de actorie atât în țară, cât și la Madrid, Mexico City și Los Angeles. Așa a ajuns să joace în producții americane alături de Steven Seagal, Vinnie Jones, Josh Barnett, Howard Dell și Eddie Murphy.

Ce a însemnat pentru tine drumul de la Facultatea de Management la cariera de actriță profesionistă? 

Cochetam cu visul de a fi actriță „când o să fiu mare” încă din copilărie, însă nu pot să zic că era o dorință care mă obseda permanent. Dar, copil fiind, îmi plăcea să spun poezii, să dansez în fața rudelor sau chiar a persoanelor necunoscute, mă simțeam în largul meu la festivitățile și serbările de la grădiniță sau clasele primare. Îmi amintesc de o scenetă/mic spectacol de teatru „Fata moșului și fata babei”, în care am interpretat unul dintre personajele negative și am primit foarte multe felicitări.  

La vârsta de 15 ani am văzut filmul „La Vita e Bella” și am fost foarte impresionată. Urmărind acel film, am trecut prin toate emoțiile posibile: am râs, am plâns, am fost furioasă, plină de speranță… Mi-am dorit să pot avea și eu într-o bună zi un așa impact asupra oamenilor și să fiu în „pielea” atâtor tipologii umane și situații de viață prin personajele mele. Am avut atunci un moment de claritate și am știut că vreau să devin actriță. 

Deși am luat în considerare să urmez o facultate de actorie după liceu, am ales să fiu mai pragmatică și să mă îndrept spre Facultatea de Management din cadrul ASE, în București, care suna foarte cool și părea cu mai multe oportunități de carieră, „mai de viitor”, vorba mamei. Cu toate acestea, dorința de a explora partea mea artistică a rămas destul puternică în mine. Ajunsă în București, din dorința de a avea o mai mare libertate financiară și flexibilitate, am început să mă înscriu la agenții de modele și de casting. Ca ulterior să particip la audiții și să obțin job-uri în reclame și campanii foto publicitare, în timpul liber dintre orele de curs. Cum am primit încurajări din partea persoanelor cu care am colaborat, m-am decis ca, după terminarea facultății, să dau admitere și la Teatru, examen pentru care m-am pregătit cu actorul Alin Panc. Trei ani mai târziu eram absolventa Universității Spiru Haret, secția Artele Spectacolului (Actorie). 

Am urmat și cursuri suplimentare de actorie oferite de Florin Șerban și Mandragora Movies. Cei din urmă mi-au oferit oportunitatea de a face parte dintr-un film regizat de Bobby Păunescu care a fost selecționat pentru prestigiosul Festival de Film Sundance. Am călătorit pentru prima oară în America în 2015 pentru premiera mondială a filmului „Palatul Pionierilor”, în care am avut rol principal. Experiența pe care am trăit-o în cadrul festivalului mi-a crescut și mai mult curiozitatea și dorința de a începe o carieră în Statele Unite ale Americii. Astfel am început să mă gândesc și să fac un plan de acțiune care să mă ducă la  îndeplinirea lui. 

În 2017 mi-a fost aprobată viza de artist și m-am mutat în Los Angeles.  Îmi amintesc că era de Ziua Recunoștinței (Thanksgiving) si chiar simțeam pe deplin semnificația acestei sărbători.

Ce te-a determinat să nu renunți în perioadele dificile?

Recunosc, am avut destul de multe momente de frustrare în care m-am gândit să renunț, dar ceva din mine m-a făcut să… nu o fac! Probabil încăpățânarea și determinarea mea de Capricorn și, bineînțeles, sentimentul de împlinire pe care-l simt când sunt pe platoul de filmare.  Ah, și câteva sesiuni de terapie și meditație nu strică! 😉 

Cum te-ai decis să pleci în America?

Los Angeles e ca o „Mecca” pentru orice actor și demult visam să încerc să mă mut acolo, însă nu am avut curaj, cred. Pot spune că experiența pe care am avut-o în cadrul festivalului Sundance mi-a dat acest impuls și apoi, bineînțeles, perioada de 3 luni petrecută în Los Angeles. Nu cunoșteam aproape pe nimeni acolo. Doar pe câțiva producători de film, pe care i-am întâlnit la festival și am rămas în contact cu ei. Și care m-au introdus altor persoane din industrie. Mi-am mai făcut câțiva prieteni în cele 3 luni petrecute în California, după premiera de la Sundance, printre care unii români, fotograful Edward Aninaru, modelul Gabriela Oltean, actrițele Adina Galupa și Teodora Cristea. Oricum eram la stadiul de „cum ar fi dacă”, „poate ar trebui să încerc”, nu știam dacă am șanse să obțin viza, era un proces destul de lung și complicat. Deci „visul de a locui și de a deveni actriță în America” era destul de departe. 

Însă a apărut oportunitatea de a merge să lucrez ca model și actriță în Mexico City, în octombrie 2015. Iar Mexicul fiind aproape de L.A. (3h jumătate de zbor), lucrul acesta mi-a permis să vizitez și să explorez mai mult Los Angeles-ul, să-mi fac mai multe cunoștinte în lumea filmului și de acolo au început oportunitățile de posibile colaborări (desigur, în cazul în care aș fi obținut viza de muncă, cu profesia de artist, în Statele Unite ale Americii).  Am simțit că dacă nu încerc în acel moment, nu am s-o mai fac niciodată. Nu mi-am dorit să trăiesc cu gândul „cum ar fi fost dacă”, iar gândul acesta să se transforme ulterior în regret. Și de atunci, decizia mea a devenit una clară și am fost pregătită.

1. Cum a fost prima perioadă pentru tine acolo? În primele luni în America, după Sundance?

Cele 3 luni în Los Angeles au fost superbe! Un vis devenit realitate. Nu-mi venea să cred că vedeam cu ochii mei toate lucrurile pe care le văzusem până atunci doar în filmele americane sau la știri: Hollywood Hills/Sign, Walk of Fame, Santa Monica, Venice Beach, Palm Springs, faimoasele priveliști din California! Au trecut foarte repede și frumos, mai ales că o aveam alături și pe prietena mea, actrița Adina Stetcu, cu care am și locuit împreună aproape toată perioada de timp și căreia vreau să îi mulțumesc și să îi spun că mă bucur tare că e în viața mea. Cumva trăiam în tandem acest vis, mergeam la ore de actorie, evenimente, premiere și festivaluri de film și amândouă speram că, într-o zi, poate ne întoarcem și o să avem posibilitatea să lucrăm aici. 

Cele 3 luni au fost ca un miraj, e diferență mare între a merge în vacanță și a locui în locul respectiv, încercând să faci lucrurile să se întâmple, să te adaptezi și să accepți diferențele culturale, să îți plătești facturile, să îți faci prieteni etc. 

Când te-ai mutat din Mexico City în L.A?

După ce am obținut viza de muncă în domeniul artistic, în noiembrie 2017, m-am mutat în Los Angeles. A fost un proces foarte stresant, lung, dar care până la urmă a meritat efortul. Mulțumesc tuturor persoanelor cu care am colaborat până în prezent în proiecte de film, reclame, clipuri muzicale, pentru că datorită ajutorului lor am reușit să îmi „construiesc” un portofoliu destul de vast, care m-a ajutat să semnez un contract cu o agenție foarte bună, CESD Talent Agency, la nici două luni de la obținerea vizei. 

Primele proiecte au fost reclame pentru branduri de mașini (Cadillac, Lexus) foarte renumite în toată lumea, pentru o bancă foarte cunoscută din America (Wells Fargo), având șansa să lucrez cu directorul de imagine Linus Sandgren, care a câștigat premiul Oscar la categoria „Cea mai bună imagine“ pentru filmul „La La Land“. 

Cum te-ai adaptat noului stil de viață?

A fosto perioadă foarte interesantă, de creștere și dezvoltare nu doar profesională, ci și personală… Practic, am luat totul de la zero: de la stil de viață, mentalitate, interacțiune umană, carieră. 

Dar au fost și momente în care m-am simțit singură. Momente de incertitudine – dacă am luat decizia corectă… Dacă am să pot face față concurenței de aici și să am constant proiecte, să cresc profesional și personal. Decizia a fost cu atât mai greu de luat, pentru că în România treceam atunci printr-o perioadă destul de înfloritoare. Eram în foarte multe reclame pe posturile TV, lucrasem la un film cu Steven Seagal, „Palatul Pionierilor” era în cinema, tocmai terminasem de filmat un lungmetraj cu Florin Piersic Jr., Paul Ipate și Cătălina Grama. Acum, mulțumesc lui Dumnezeu, nu am niciun regret referitor la pasul făcut. 

Ce ți s-a părut cel mai dificil, după ce te-ai mutat?

Să trăiesc cu dorul de oamenii dragi de acasă. Și, chiar dacă eram foarte entuziasmată de tot ce descopeream în jurul meu, diferența culturală a avut un impact destul de mare asupra mea. Cel mai greu mi-a fost, în general, să devin mai detașată emoțional și să nu iau lucrurile prea personal, să nu am prea multe așteptări, pentru că riscam să fiu dezamăgită. Atât viața socială, cât și cea profesională din industria filmului în Los Angeles se pot desfășura la un nivel destul de superficial, față de cum suntem noi obișnuiți. Cred că mi-a luat aproape trei ani  până ce am simțit că pot prinde ,‚rădăcini” aici și pot numi Los Angeles-ul „a doua casă”.

Ți se face dor de România? Ce îți lipsește cel mai mult?

Cel mai mult mi-au lipsit, desigur, familia și prietenii. Cea mai mare diferență culturală este modul în care se interacționează. În L.A., oamenii se conectează foarte ușor, dar nu foarte profund. Dacă aș crede toți oamenii care mi-au spus „te iubesc”, de când m-am mutat aici, aș fi probabil cel mai iubit om de pe pământ. (“I love you” e un fel de “I like you”). Mi-a luat ceva până să mă obișnuiesc cu faptul că aici lumea spune lucruri mari și frumoase cu foarte mare ușurință, însă acțiunile nu sunt în concordanță de multe ori. Dar există o frumusețe și în această cultură prietenoasă, pentru că poate să te facă mai deschis către oameni și experiențe noi. Un lucru minunat despre America și în special L.A. este faptul că există atât de multe persoane din culturi diferite, talentate și creative, iar acest lucru mă inspiră să devin o persoană și un artist mai bun, complex. E de admirat ambiția și capacitatea lor de concentrare pentru împlinirea visurilor și că oamenii au tot felul de profesii, neavând vreun sentiment de inferioritate… Atât timp cât lucrează, asta contează cel mai mult.

Amuzant este faptul că poți să întâlnești celebrități în locuri neașteptate, pe Brad Pitt în supermarket sau Jennifer Lopez într-o parcare. Ritmul de viață este mult mai rapid, costul vieții este ridicat, o caffe latte poate să te coste 10$ sau o cursă cu Uber 100$, doar ca să ajungi dintr-o parte într-alta a orașului. Toată lumea în L.A. are mașină pentru că orașul este foarte mare și transportul public nu este foarte bine dezvoltat (eu cred că sunt singura care nu conduc, deși am permis de California, tot amân acest lucru).

Un alt aspect diferit este Centrul LA-ului (Downtown LA), foarte plin de contraste în comparație cu cel al orașelor de la noi, care de obicei sunt o atracție turistică.  Aici poate fi chiar periculos. Se întâmplă foarte multe crime și acte de violență, iar situația persoanelor fără locuință este ieșită de sub control, există străzi întregi pline de corturi cu oameni ai străzii, instalate pe trotuare.

Dar vreau să revin cu o notă pozitivă pentru actorii care își doresc la un moment dat să „își încerce norocul la Hollywood”. Chiar dacă este e o piață foarte competitivă, există și multe oportunități. Aproape toată lumea este conectată într-un fel sau altul cu lumea filmului. Este ca un stil de viață profesional imersiv, cu multe festivaluri de film, premiere, sesiuni de întrebări și workshopuri de actorie cu actori și regizori renumiți. 

Ce te-a impresionat cel mai mult în America și nu te așteptai să trăiești?

Să am oportunitatea să colaborez și să fiu invitată la diverse evenimente, petreceri private alături de actori, regizori din filmele mele preferate, într-un timp relativ scurt de la mutarea mea aici.

Cum este stilul american de lucru în producțiile de film, comparativ cu cel românesc?

Există un anumit standard de comportament profesional impus de marile studiouri și sindicate (uniunile pentru artiști), de exemplu, sunt foarte atenți să nu depășească timpul stabilit pentru ziua de filmare, să se respecte orarul meselor/pauzelor. Dar nivelul de profesionalism și calitatea muncii sunt similare cu cele din România. În țara noastră avem foarte mulți oameni talentați din industria filmului, de care trebuie să fim mândri. Recunosc că în LA există două aspecte care sunt mult mai avansate decât în alte țări: tehnologia și ambiția de a realiza ceva măreț și de impact.

Cum decurge pentru actor la început de drum procesul până la obținerea unui rol acolo? Ce calități contează cel mai mult?

Procesul de obținere a unui rol este destul de asemănător cu cel de la noi, însă bineînțeles concurența e acerbă și multe din aceste castinguri pentru roluri sunt găsite de către agenți și manageri. Dar poți să aplici și singur pentru proiecte, pe diverse platforme de castinguri. Dacă ești selectat pentru audiție, primul pas este să trimiți o înregistrare video, cunoscută sub numele de „self-tape”, mai ales acum, după pandemie, e cam necesar să-ți încropești acasă un mic studio de înregistrare. Apoi, dacă te plac, ești chemat să dai o probă în persoană, ai un callback (întâlnirea și castingul cu regizorul/producătorul). Dacă ești norocos, ajungi pe o lista scurtă și depinde de proiect, poți fi invitat la mai multe întâlniri pentru a lucra alte scene, pentru a-ți fi testată chimia cu alți actori din distribuție sau poți fi sunat direct de către agent să te felicite pentru rolul obținut. Dar chiar dacă nu ai reușit să iei jobul respectiv, faptul că ai fost ales să dai proba de casting, din „marea” de actori (uneori și pentru o reclamă sunt zeci de mii de aplicații), este un lucru de care ar trebui să fii mândru și recunoscător. Fiecare mică „victorie” trebuie sărbătorită, nu-i așa?

În general, la debutul carierei de actor, pasiunea, dedicarea, adaptabilitatea și flexibilitatea, curajul, încrederea în sine, capacitatea de învățare și dezvoltare, perseverența, capacitatea de a gestiona respingerile, abilitățile de comunicare și interacțiune pot fi decisive în procesul de a fi ales pentru un rol. Și, în plus, mai ales aici, networking-ul, conexiunile pe care le deții în lumea filmului de la Hollywood pot face o diferență majoră.

La câte castinguri ai participat și ce ți s-a părut cel mai dificil în această etapă? statul de emigrant, cu tot ce înseamnă mentalitate diferită, limbă, accent etc te-a țncurcat sau ți-a deschis drumul către mai multe tipologii de roluri?

Pot spune că merg constant la castinguri, în medie de 2-3 pe săptămână, dar au fost și perioade când poate n-am avut nimic într-o lună. Cele mai multe au fost pentru reclame și campanii foto, dar am avut audiții și pentru film. Cel mai dificil în această etapă este să fii chemat la o audiție, să te duci încrezător, cu speranțe și apoi să gestionezi eșecul și dezamăgirea dacă nu ai luat rolul. Pentru că, hai să fim sinceri, acestea fac parte din realitatea profesiei de actor, oricât de mult ai munci. Și e un aspect asupra căruia nu ai control. Și cred că acestea sunt principalele motive care te pot demotiva și te fac să renunți la nici jumătatea drumului.

Într-adevăr faptul că am un accent european mă limitează în rolurile pe care le primesc, însă lucrez la diminuarea lui, într-un ritm ardelenesc, trebuie să recunosc.   Oricum, se simte o deschidere a industriei către  accente în ultima perioadă și asta mă bucură. Cel mai important e să faci totul cât mai asumat. Până și accentul și cultura din care faci parte trebuie să le „îmbrățișezi” și să le folosești că pe un „ceva” special al tău, e ceea ce te face unic și poate, la un moment dat, va fi asul din mânecă care îți va aduce rolul la care visezi. 

Cum a fost să lucrezi pe platouri alături de mulți actori celebri?

Am fost foarte entuziasmată și emoționată să lucrez alături de actori celebri precum Eddie Murphy, Laurence Fishburne, Sandra Oh, Steven Seagal și Byron Mann. Am avut ocazia să le observ felul cum își abordau rolul și mai ales comportamentul lor față de ceilalți membri ai echipei: foarte profesioniști, relaxați, glumeți și fără nicio atitudine de superioritate.

Aș vrea să menționez, în mod special, experiența pe set pe care am avut-o cu  Laurence Fishburne, care m-a făcut să mă simt la același nivel profesional cu el.  M-a tratat cu mult respect, încurajare și s-a asigurat că aveam tot ce era necesar pentru a mă simți confortabil în scena pe care urma s-o filmăm.

Cu cine ți-ar plăcea cel mai mult să lucrezi, ca actor/ actriță sau regizor?

Mi-ar plăcea să am oportunitatea de a colabora și a o avea colegă de platou pe Jessica Chastain. După părerea mea e una dintre cele mai bune actrițe ale momentului, e foarte implicată în rolurile pe care le joacă, lucrează super în detaliu în construirea și nuanțarea personajelor pe care le interpretează. Am avut ocazia să o văd într-un Q&A despre noul ei serial  “George & Tammy” și am fost impresionată de prezența ei caldă, modestia și deschiderea pe care a arătat-o.

Ce sfaturi ai da cuiva care își dorește să parcurgă acest drum?

Sfatul meu ar fi să-ți urmezi pasiunea și să nu permiți nimănui să te oprească. Gândește-te la tine ca la un sportiv, rămâi „antrenat”. Dacă nu ești pe platou, oamenii ar trebui să te găsească în clasele de actorie.

Dacă planifici să vii în SUA și vrei să fii actor, e necesar să lucrezi la accentul tău  sau să ți-l asumi complet și să îl folosești ca parte din caracterul tău unic. De asemenea, cel mai bine e să ai un plan de „acțiune”. Și anume să te informezi și să lucrezi la statutul tău de imigrare (procesul de obținere a vizei de artist e unul complex), să te asiguri că ai suficienți bani pentru cel puțin 6 luni și să ai o rețea de susținere: oameni care locuiesc în LA sau oameni care cunosc oameni care locuiesc aici.

Ultimul, dar poate cel mai important sfat: învață cum să-ți gestionezi dezamăgirile. Lucrurile nu se întâmplă  întotdeauna așa cum ne-am așteptat/ne dorim. Noi, în această profesie, primim atât de multe “Nu-uri” și respingeri, dar fac parte din cariera de actor și din viață. Așa că trebuie să găsim modalități de a controla aceste decepții pentru a deveni mai puternici și a reuși să continuăm acest drum.

Dacă ar fi să o iei de la capăt, ce lucruri nu ai mai face? Și ce decizii nu ai mai lua?

Sincer acum, nu prea am regrete legate de deciziile luate în viața mea. Dar dacă aș putea s-o iau de la capăt, poate/cred nu m-aș mai încăpățâna să termin o facultate doar de gura lumii și aș căuta cât mai multe oportunități și resurse (atât în țară, cât și în străinătate) să mă dezvolt în actorie, ca să fiu cât mai pregătită pentru momentul mutării și începerii unei cariere la Hollywood. Ah, și probabil mi-aș face curaj să aplic pentru viza de muncă în State puțin mai devreme.

În ce filme urmează să te vedem în perioada următoare?

Voi avea o mică apariție în filmul Beverly Hills Cop: Axel Foley, alături de Eddie Murphy si un rol episodic în mini-seria „The Sterling Affairs”, regizată de  Kevin Bray (care a mai lucrat la „The Morning show”, „Suits”, „Snowfall”, „The Patient”, „Heroes”), unde i-am avut parteneri de scena pe Laurence Fishburne și Kelly Aucoin.

Anul trecut, în cadrul festivalului TIFF, a avut loc premiera lungmetrajului lui Florin Piersic Jr. „Nimic depre dragoste”, unde am avut un rol principal, alături de Florin, Paul Ipate și Cătălina Grama. Sperăm că vom vedea filmul în curând în cinematografele din România. 

Unde îți petreci vacanțele și ce îți place să faci în timpul liber?

Yay! Am ajuns și la topicul meu preferat: vacanțe! Vacanța de vară mi-o petrec de obicei în România, cu familia și prietenii de acolo. În ultimii ani am călătorit mai mult în Mexic, Hawaii și New York, unde locuiește sora mea.

Timpul liber mi-l petrec mai des în natură,  pe plajele din Santa Monica, Venice Beach, Malibu, care sunt doar la 15-30 minute de casa mea. Încerc să mă deconectez cel puțin o dată pe lună și să explorez California, în special zona deșertului din Palm Springs, Joshua Tree și alte destinații la 2-3 ore distanță de Los Angeles, ideale pentru o escapadă rapidă, precum San Diego, Santa Barbara sau alte orașele din zona Napa Valley, renumite mai ales pentru podgorii și degustarea vinurilor. Îmi place să merg la concerte, evenimente de film, expoziții de artă. În LA în fiecare zi se întâmplă ceva interesant, doar timp și bani să ai. 

Ce drumuri profesionale sau personale te aduc în România?

Ca în fiecare an, voi veni vara aceasta în România pentru a petrece vacanța alături de mama mea și pentru a sărbători ziua ei de naștere.  Încerc să marchez evenimente importante alături de familie și prieteni. Vin des pentru nunți sau aniversări. Anul acesta ar fi și întâlnirea de 20 de ani de la absolvirea liceului și, deși mi-ar fi plăcut foarte mult să particip, am fost nevoită să refuz pentru că în data respectivă am deja programate niște filmări în SUA.

De fiecare dată când mă întorc aici, acasă, s-a întâmplat să fiu chemată la diverse probe de casting și să filmez pentru diferite proiecte. Sunt deschisă să lucrez pe piața din România și să colaborez cât mai mult în producțiile autohtone.

Acum la ce lucrezi?

Lucrez la un proiect personal, unde voi „îmbrăca haina” de prezentatoare a unui show despre vin și cultura vinului. Scopul nostru este să educăm oamenii despre vin și să îi animăm cu diverse aventuri de pe podgoriile Californiei. În plus, mai am câteva proiecte în stadiul de discuții sau pre-producție, despre care momentan nu pot oferi detalii specifice. Pot spune doar că unul dintre acestea este un film de acțiune regizat de Keoni Waxman, în care am un rol principal, iar un altul se va concentra pe povestea lui Dracula și este posibil să fie filmat în România.