Ce e complet nou? La ce să renunțăm sau ce să adaptăm în materie de skin care, make-up, hair? Acestea sunt întrebările de la care am pornit. Vă povestesc ce am aflat.
Avem un an întreg în față și predicțiile pentru ce vom vedea în industria de beauty au umplut deja spațiul virtual. Sigur că ne așteptăm și la schimbări pe parcurs. De fapt, dacă ar fi aleg acum un singur cuvânt care să definească ce se anunță în următoarele luni, chiar acesta ar fi: schimbare.
Noutăți în îngrijirea tenului
Tratamentele notox
Unul dintre cuvintele-cheie care se va afla în tendințele de îngrijire a tenului va fi tweakments – adică tratamente non-chirurgicale, minim invazive, care pun în valoare frumusețea naturală în mod subtil. Însă, dacă te gândești la filere și botox, te înșeli. Anul acesta va fi despre dispozitivele faciale LED și produse de tip notox pentru rejuvenare facială (cosmetice, plasturi, măști faciale hi tech sau alte gadgeturi cu care obții efectele tratamentelor cosmetice, dar cu mai puțină durere și chiar cu buget mai mic). Accentul cade de resursele naturale ale pielii stimulate de terapia potrivită și dispozitivul adaptat nevoilor pielii. Pe de altă parte, dacă ești interesată mai mult de intervenții radicale, cel mai adesea vei vedea în feed propuneri pentru lifting facial, sculpting și, mai radical, spre noua modă a îndepărtării chirurgicale a celulelor grase din zona obrajilor.
Skinstreaming
De la influențele coreene, cu produse aplicate în straturi pentru a obține tenul perfect hidratat, glass-like, ritualul zilnic de îngrijire facială migrează, în acest an, spre îngrijirea minimalistă, cu 2-3 produse care includ ingrediente de top. Vitamina A, acidul hialuronic, peptidele, ceramidele vor alcătui lista scurtă, preferată în vremuri cu dificultăți financiare.
On top of the list: chebula
Rege al medicinei în Tibet, fructul uscat de Haritaki (Terminalia chebula) pare a fi ingredientul în jurul căruia se făcea deja vâlvă, la final de 2022. Efectele antioxidante, anitinflamatoare, analgezice, capacitatea de a accelera vindecarea rănilor îl propulsează pe lista celor care au antecedente de alergii ale pielii, urticarii sau dermatite, dar nu numai.
Night slugging
Inspirat de tehnicile de hidratare asiatice, acest tratament de noapte presupune un mod anume de a aplica anumite ingrediente. Mai exact este o tehnică care implică aplicarea unui produs oclusiv la finalul rutinei de seară care să prevină deshidratarea și să mențină apa în țesuturi. De exemplu celebra Vaseline, tratamentul suprem al buzelor, este acum jucătorul principal din slugging, unde altundeva decât pe TikTok?
Skin cycling
S-a vorbit despre skin cycling și în 2022, dar se pare că acest trend își face loc și în 2023. La ce se referă? La a ajuta bariera pielii folosind ingrediente active doar în anumite zile. Ca și în skin fasting, există un program anume: în prima seară, gomaj, în a doua seară, retinol, apoi o pauză de două zile. Așa te asiguri că menții un echilibru între exfoliere și regenerare. Testată chiar și pe tenul cu acnee, sub îndrumarea medicului dermatolog, metoda a intrat deja în regimul preferat al skincare lovers-ilor din USA.
Rutine 24/7 pentru corp
Skinification
În ultima vreme atât părul, cât și pielea copului au început să se bucure de atenția acordată tenului, iar aici mă refer la ingredientele care au trecut din micile și prețioasele recipiente exclusiv dedicate tenului, în recipiente mai mari destinate corpului. Unde vom vedea acest upgrade? În produsele cele mai basic, de exemplu în gelul de duș: curățarea va fi doar una dintre funcțiile acestuia, alături de hidratarea intensă, grație unui ingredient precum acidul hialuronic, sau exfolierea chimică, grație derivaților vitaminei A. „Pielea de pe corp are multe dintre problemele tenului: rugozitate, decolorare, uscăciune, semne de îmbătrânire, acumulare de sebum, plus iritații cauzate de firele de păr încarnate și de keratoza pilară – pielea de găină de pe partea superioară a brațelor, cauzată de o acumulare de material keratozic în foliculi”, explică Dan Isaacs, director de cercetare al Medik8. Pentru îmbunătățirea texurii pielii va trebui să incluzi în căutări și produse de tip niacinamide body wash.
Skin tech
Și, pentru că îngrijirea pielii corpului urmează ritualurile tenului, gadgeturile își fac și ele loc, în special cele care promit schimbări în aspectul pielii – de la exfolierea, la hidratarea și netezirea pielii. Tehnologia preferată: pulsațiile sonice. Cele mai recente dispozitive care folosesc această tehnologie aduc performanțe în îndepărtarea impurităților, îmbunătățirea microcirculației și sunt mai igienice față de peria din nylon. Suficiente motive să le căutăm!
Diversitate în machiaj și coafuri
Am lăsat la final machiajul și coafurile pentru că aici este mai multă dinamică decât în orice alt capitol din industria de beauty. Influencerii din Social media propun – și reușesc să convingă cu propriul exemplu – numeroase trenduri. Trendurile virale de beauty din TikTok și Pinterest se succed atât de rapid încât avem mereu un sentiment că am ratat ceva. În plus, atunci când un serial de televiziune dă lovitura, așa cum s-a întâmplat cu succesul Euphoria, everyone follows.
Wednesday Addams look
După Euphoria, este timpul pentru un alt serial să inpire. Este vorba despre Wednesday și rolul jucat de Jenna Ortega, Wednesday Addams. Așa încât vom vedea goth glam, de la codițe împletite la machiajul smudgy, mai ales spre toamnă când este așteptat sezonul al doilea.
Glazed Donut
De la trendul din primăvara trecută Glazed Donut All Over – inclusiv ten, păr, anul acesta accentul cade pe unghii, iar vinovata este, cum spuneam, un influencer din Social Media: supermodelul Hailey Bieber. Caută #glazeddonutnails.
Tematica animală
Tunsorile din 2023 au nume chiar amuzante. Despre ce se vorbea, deja, în ianuarie? Despre glowup în haircut sub tagurile #butterflycut, #jellyfishcut, #octopuscut (#wolvecut, la finele anului trecut). Dacă încă nu a auzit coafeza ta despre ele, îi poți spune că, potrivit Beauty Pie, căutările pentru tunsoarea #butterflycut au crescut cu 12.432%, în timp ce căutările pentru tunsoarea #octopuscut au crescut cu 6.104%. sau poți să cauți in Instagramul vedetelor Hailee Steinfeld, Jennifer Lopez (pentru fluture) și Billie Eilish (pentru caracatiță).
Bretonul mini
Nu știu despre fuste, dar bretonul acela de câțiva centimetri a făcut furori după ce l-am văzut la Zendaya, Zoe Kravitz, pe covorul roșu. So… poate este pentru cele curajoase sau pur și simplu pentru care cărora le pasă mai puțin de ce spun sau gândesc alții.
For Me Make-up
Alegerea machiajului în 2023 va consta în a merge împotriva curentului, în a se exprima pe sine, adesea în a fi neconvențională. Gene încărcate de mascara, buze cu aspect pătat, fard de pleoape aplicat neglijent, cu degetele. În exprimarea identității sau a nișei, poate te vei regăsi în trenduri precum: crying girl makeup, cold girl makeup, coquette makeup, siren eyes, doe eyes.
White Concealer
Dacă tot am pomenit de un ingredient minune în skincare, să spun ceva și despre cel mai căutat produs în make-up din acest an: white concealer. Se spune că acesta va schimba complet jocul. Și, dacă ne gândim un pic la cât de greu ne este să potrivim nuanța fondului de ten cu concealerul, sau să îl găsim pe acela care chiar camuflează așa cum vrem, genul acesta de produs chiar pare ce trebuie, atât timp cât ascunde cearcănele și pune în valoare privirea.
Browmapping filter
Desenarea sprâncenelor este întotdeauna prea complicată și cum să nu te tenteze o aplicație care să facă asta în locul tău sau măcar să te ajute să faci ce trebuie?! Noul filtru TikTok #Browmapping folosește structura chipului tău pentru a găsi locul perfect pentru sprâncenele tale. Prin cartografierea ochilor, a nasului și a arcului cupidon, acest #Browfilter te ajută să obții o simetrie ca într-un salon de top și să te asiguri că sprâncenele încep și se termină în locul cel mai măgulitor pentru forma feței, o spun oficialii de la TikTok. Sau, poate, cartografierea chipului este doar un pretext.
Ultimele zile ale aplicației Tik Tok
Este posibil să asistăm la ultimele zile ale aplicației TikTok? Se vorbea, în ianuarie, despre intenția UE de a exclude TikTok din lista aplicațiilor disponibile. Devenit, printre altele, și un spațiu al trendurilor last minute, în make-up & hair, dar și indispensabilul beauty trainer, TikTok este o platformă care ridică multe semne de întrebare în privința calității conținutului și a mesajelor subliminale adresate tinerilor, principalii consumatori ai acestei aplicații. Pe de altă parte, în mod cert, tendințele de beauty ale celor patru sezoane, care mergeau în paralel cu show-urile din capitalele modei, nu mai sunt de actualitate. Sunt prea puține și prezente pentru prea mult timp pentru gustul generației Z și nu numai. Rămâne să vedem dacă intenția se va concretiza și care va fi platforma alternativă pentru beauty trends. Pentru că, oricum ar fi, nu există cale de întoarcere: gustul libertății în materie de self expressing este prea dulce!
Foto: Hepta.
Articol publicat în revista A List Magazine (26).
De vorbă cu celebrul make-up artist Jordan Liberty despre culori, Sărbători și ce se poartă în 2025
Una dintre cele mai plăcute experiențe în jobul de beauty editor este întâlnirea față în față cu profesioniști…
Coafuri pentru petrecerile de Crăciun, recomandate de stilistul Vali Sava
Doar câteva zile ne mai despart până la Crăciun și odată cu această sărbătoare apare și dorința de…
16 idei de cadouri de Crăciun pentru femeia specială din viața ta
Oricine ai fi, ai toate motivele să rămâi mai mult pe această pagină pentru că aici sunt ideile…
Interviu: Dr. Ichrak Dali, despre viață și carieră
Își începe fiecare zi la ora 5 dimineața când plecă la Spitalul Clinic de Urgență Sf. Ioan, unde…
Adrian Perjovschi recomandă 11 stylinguri speciale pentru Sărbători
Pentru finalul de an, Adrian Perjovschi, hair-stylist de top, specialist în transformări radicale de look și fondator Jovsky…
Planuri de Sărbători: 3 tipuri de masaje care alungă oboseala din corp
După un an întreg de muncă, stres, alergătură și griji pentru toate sarcinile pe care le aveai de…
Mici retușuri de final de an
Finalul și începutul de an pot fi destul de haotice. Lasă schimbările care necesită timp și treci direct…
„Iubire la puterea feminin”, ritualul tău de prevenție
Începe să ai mai multă grijă de tine chiar acum! Te ajută o echipă de profesioniști în domeniul…
Me Espresso, parfumul lansat de Sabrina Carpenter, și alte 3 parfumuri cu aromă de cafea
După „A Nonsense Christmas”, programul special de Crăciun difuzat exclusiv pe Netflix, Sabrina Carpenter este din nou în…
Energie și frumusețe cu 3 proceduri de hidrotermoterapie
Ești în căutarea unei modalități de a te simți mai tânără, mai energică și în armonie cu corpul…