Alina Burlacu ∙ April 20, 2023 ∙ 2 min read

La 53 de ani, Gwen Stefani a lansat propria linie de cosmetice, GXVE, în ciuda opiniei negative a celor din jur și chiar a unor membri ai familiei. 

„Tatăl meu mi-a spus să nu o fac”, a dezvăluit Stefani pentru Refinery29. „Nu o face, Gwen! Doar mergi spre Oklahoma și petrece-ți timpul cu Blake. Nu mai lucra.”

Cu toate acestea, vedeta a ales să nu renunțe la proiectul la care lucra deja de patru ani și care a fost prima iubire, mult înaintea succesului său în muzică.

„Mă simt atât de mândră în privința acestei linii de make-up”, a dezvăluit Gwen. „Cu [GXVE], simt că oamenii pot avea încredere în mine pentru că există atât de multă istorie. Asta a fost înainte de muzică – asta e de când eram copil.”, a declarat artista.

De la experimentele fetelor cu kitul de cosmetice Mary Kay ale mamei unei prietene, la arsurile făcute cu un ondulator, la creionul de pleoape ars în clasa a VII-a pentru a obține machiajul perfect, Gwen a trecut prin toate etapele fetelor îndrăgostite iremediabil de industria de beauty. 

A lucrat în adolescență pentru mărci precum Borghese și Ultima II. 

Iar, după succesul cu No Doubt, a obținut contracte profesionale cu mărci precum Urban Decay, L’Oreal Paris și Revlon.

Așa că următorul pas firesc era propriul brand de machiaj: GXVE, lansat în 2022. „Să lansezi un brand de cosmetice este destul de înfricoșător după ce împlinești 50 de ani”, a spus ea. „Este ceva de genul: „Bine, acum trebuie să-mi expun fața mai mult? [Dar] nu-mi pasă. Știu că există fete tinere care vor să învețe de la mine, care pot învăța de la mine. Sunt femei de vârsta mea și mai în vârstă care vor învăța de la mine.”

Gwen Stefani a cunoscut faima în 1995, ca lider al trupei No Doubt. A câștigat trei premii Grammy. A vândut peste 30 de milioane de albume în întreaga lume. Și este mamă a trei băieți.

Foto: hepta.

Related Posts

Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa

Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…

John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani

Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…

Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români

Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…

Cine a câștigat MasterChef 2024?

Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…

Cum alegi manichiura pentru a crea iluzia degetelor lungi

Dacă și tu ești precum Gwyneth Paltrow și suferi de complexul mâinilor mici, cu degete scurte, atunci află…

Kate Moss, din nou singură

Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…

Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4

Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…

Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe

Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…

Alist Bazar. Noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…

Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump

Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….