Profesioniștii de marketing se întâlnesc la GrowthCon pe 26 mai în Cluj-Napoca

GROWTHCON este conferința dedicată tuturor oamenilor de marketing și antreprenorilor care vor să vadă rezultate palpabile prin campaniile de marketing.
Evenimentul își propune să lase partea teoretică în plan secundar și să aprofundeze partea practică, cu profesioniști din domeniu care au făcut lucrurile să se miște și au pus în aplicare strategii eficiente de creștere.
Prima ediție de GROWTHCON are loc, în 26 mai, la Cluj-Napoca și aduce față în față profesioniști și experți din domeniu care vor aborda subiecte precum gestionarea provocărilor și tendințelor actuale și modul de a mișca lucrurile pentru a produce rezultatele dorite. În cadrul conferinței, aceștia vor discuta despre growth marketing, growth strategies și go-to-market strategies.
Datorită numărului mare de entuziaști ai marketingului care și-au exprimat dorința de participare la conferința GROWTHCON, organizatorii au anunțat că lista de înscrieri se redeschide, iar evenimentul își va muta locația la Cinema Florin Piersic.
Astfel, până la 600 de participanți se vor întâlni cu: Sergiu Iacob (Head of Marketing Publishdrive), Oana Mădălina Vasiu (Marketing Consultant), Bogdan Cârlescu (VP of Marketing Creatopy), Iris Grossman (Head of Growth Goldie), Gabriel Dombri (CEO Tapptitude), Laura Savu (Head of Social Media Untold), Roxana Hurducaș (Marcomm Auditor & Consultant), Marian Hurducaș (Content Strategist Upgrade100) și Adelina Noge (Marketing Manager FlipSnack).
Dacă și pentru tine, marketingul este un stil de viață, specialiștii în domeniu te invită la un eveniment care pune la un loc tactici și strategii cu scopul de a transforma o problemă de marketing în rezultate pozitive de business.
Pentru înscriere, mai multe detalii despre eveniment și speakeri, accesează: https://growthcon.ro/
Eveniment realizat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca și Visit Cluj.
Parteneri eveniment: ‘Alist Magazine by Andreea Esca, Comm’ON Agency, Creatopy, Panemar, Flipsnack, BigTime Production și Upgrade100.