Cea de-a patra ediție Karpatia Pony Show revine de Ziua Internațională a Copilului, într-un format extins și ofertant, pentru copiii de toate vârstele, dar și pentru adulți. În perioada 1-5 Iunie Domeniul Cantacuzino din Florești va fi din nou gazda iubitorilor de natură și frumos, a pasionaților de cai și de activități interactive pentru toți membrii familiei. Cei care vor participa la eveniment vor avea ocazia să asiste la competiţii ecvestre dinamice, jocuri și prezentări cu cai și ponei sau se vor putea bucura de numeroasele activităţi în aer liber.
Anul acesta, organizatorii extind concursul la patru zile de competiții și show-uri ecvestre, ce se vor desfășura pe două arene. Iar în cea de-a cincea zi, 5 Iunie, evenimentul va fi completat într-un mod inedit de Velocrosul Castanilor – ediția a 2-a, care constă în probe accesibile de ciclism și alergare pentru întreaga familie.
Karpatia Pony Show debutează cu o paradă a raselor de cai și ponei pentru familiarizarea publicului cu protagoniștii competițiilor și show-urilor, ce se vor derula în cele 4 zile de activități ecvestre.
Concursul Internațional de Probă Completă 1* (CCI 1*), Concursul de obstacole, Concursul Național de Probă Completă, Working Equitation, spectaculoase provocări “tip derby” în premieră la Karpatia Pony Show, dar și probe în oglindă, vor fi competițiile ce vor contura și întregi evenimentul. Programul competițional este completat de spectacole de acrobații călare (Jigit), show-uri ecvestre pline de adrenalină și demonstrații cu câini.
Unul dintre momentele de vârf ale acestui spectacol fermecător este reprezentat de show-urile de acrobație călare, cunoscute sub numele de jigit, un termen ce emană putere, îndrăzneală și pricepere. Cu origini în Caucazul de Nord și Asia Centrală, jigit își găsește rădăcinile într-un cuvânt turcesc ce denotă atât un călăreț priceput și curajos, dar și o persoană curajoasă în general. Aceste spectacole de acrobație călare aduc în prim-plan abilitățile extraordinare a patru călăreți talentați din trupa Cross Country Farm, care, prin îndemânare și curaj, vor oferi un show remarcabil de echilibristică la viteze impresionante și multe alte surprize. Ei vor jongla cu grație și curaj, creând o armonie perfectă de forță și echilibru. În ciuda momentelor pline de adrenalină, show-ul a fost gândit astfel încât să aducă și elemente pline de umor și fantezie, menite să ofere spectatorilor zâmbete și bucurie.
Pentru publicul pasionat de dresajul animalelor, Karpatia Pony Show anunță cu entuziasm prezența remarcabilei dresoare Deborah Faoro. Evenimentul va include un moment special de dresaj canin, în care Deborah Faoro va surprinde publicul prin prezentarea elementelor de bază ale dresajului, precum și prin ilustrarea evoluției uluitoare pe care o poate atinge această disciplină. Experiența sa impresionantă în dresajul animalelor va aduce o notă aparte evenimentului Karpatia Pony Show, captivându-i atât pe iubitorii de cai, cât și pe cei pasionați de dresaj canin.
În premieră, organizatorii vor deschide scena ‘Micul Trianon Kids’ pentru a susține spectacole dedicate copiilor și a promova programe și inițiative pentru dezvoltarea armonioasă a celor mici. Aceștia se vor bucura și de multiple activități de agrement: cai și ponei, ateliere creative și activități în natură, precum parcurgerea domeniului cu bicicletele electrice, tras cu arcul sau cu pușca, tiroliene, diverse provocări în spații de joacă cu gonflabile și bazine cu apă sau activități propuse de parteneri.
Ziua de joi, 1 iunie, va aduce în lumina reflectoarelor tineri interpreți de muzică populară și pop, care vor încânta publicul cu vocea lor remarcabilă, într-un spectacol de excepție. Aceștia vor fi însoțiți de trupe de dans profesioniste, creând o atmosferă vibrantă și energică care va răsuna în inimile spectatorilor. Programul va fi unul complex, împletit cu numere de magie, dans modern, flash mobs, spectacole de teatru și multe alte surprize care vor continua pe toată durata evenimentului.
Duminică, 4 Iunie, Karpatia Pony Show se transformă într-o oază a modei și a stilului, dedicată pasionaților de modă de toate vârstele. Tinerii designeri, cu imaginație nelimitată și creativitate debordantă, vor dezvălui cele mai noi colecții și trenduri în materie de modă. Nu doar copiii vor fi cuceriți, ci și adulții vor putea găsi inspirație pentru propriul lor stil vestimentar.
“Ne-am străduit să creăm un program care să ofere o experiență memorabilă, atât copiilor, cât și adulților. Atracțiile principale, pe care ar trebui să nu le ratați, vor fi competiția de Derby, care este un tip de concurs spectaculos și care implică săritul de obstacole mixte de cross și show jumping în același parcurs. Ca o completare la această probă va fi cea <<în oglindă>>, unde doi călăreți concurează în același timp pe un traseu identic, câștigător fiind cel mai rapid, care astfel avansează în runda următoare.
Un alt concurs original, la care vor putea participa și spectatorii, va fi cel de frumusețe și originalitate, unde toți stăpânii de animale sunt încurajați să participe împreună cu acestea pentru a le etala atuurile. Karpatia Pony Show va deveni o tradiție care vestește venirea verii și celebrează bucuria de a fi copil alături de întreaga familie“, a declarat directorul evenimentului, Mihnea Virgolici.
Principala componentă a evenimentului rămâne însă latura sportivă. Concursul Internațional de Probă Completă (CCI 1*), precum și Concursul Național de Probă Completă, care anticipează competiția Karpatia Horse Show 2023 din septembrie, unde organizatorii vor găzdui etapa calificativă pentru Jocurile Olimpice de la Paris 2024.
Ultima zi a evenimentului, 5 iunie, va fi o zi a porților deschise pentru sărbătorirea mișcării. Doritorii de sport în aer liber vor avea posibilitatea de a participa la Velocrosul Castanilor – ediția a 2-a, care constă în probe accesibile de ciclism și alergare pentru întreaga familie. Primii 150 de participanți se pot înscrie gratuit în urma achitării taxei de vizitare a Domeniului Cantacuzino! Vor mai fi disponibile activități pe segmentul de agrement, călărie și agrement în natură, vizitatorii putând să savureze plimbările pe domeniului nobiliar . Un picnic alături de cei dragi poate fi soluția ideală pentru evadarea din cotidian și în această zi liberă!
Ca element de noutate pentru Karpatia Pony Show, anul acesta organizatorii pun la dispoziție o zonă de camping menită să găzduiască câteva zeci de familii, dornice să petreacă toate aceste zile pe Domeniul Cantacuzino. Campingul va fi deschis 5 zile, de joi, 1 iunie ora 11:00 până luni, 5 iunie – ora 18:00. Achiziția locurilor de camping se poate face până pe 30 mai în limita locurilor disponibile. La această ediție campingul dispune de o capacitate limitata la 200 adulți și 20 poziții pentru rulote, așa că grăbiți-vă să fiți printre cei care petrec împreună cu familia câteva zile chiar pe Domeniul Cantacuzino!
Aflat pe vechiul drum de trăsuri ce lega Bucureștiul de Sinaia, Domeniul Cantacuzino Florești este excelent poziționat în apropierea stațiunilor de pe Valea Prahovei și la jumătatea drumului dintre București și Brașov, cu acces facil din DN1. Domeniul beneficiază de parcare amenajată și organizată.
Biletele și abonamentele pot fi achiziționate în avans cu discounturi de până la 60% de pe site-ul evenimentului – Bilete – Karpatia Pony Show – și de la punctele de vânzare bilete.ro, până pe 30 Mai 2023:
Abonamente 01 – 05 Iunie – adult – 100 lei, 1 adult + 1 copil – 160 lei, 1 adult + 2 copii – 200 lei
Bilet pentru o zi ( 01, 02, 03 sau 04 iunie) – adult 50 lei, 1 adult + 1 copil – 80 lei, 1 adult + 2 copii – 100 lei
Taxa vizitare pentru o zi ( 05 Iunie): adult 10 lei, copil 10 lei
Accesul în camping costă: 100 de lei pentru un adult, 50 de lei pentru un copil, 250 lei family pack ( 2 adulți + 2 copii) și 200 lei pentru o rulota. Biletul de camping este individual și se poate achiziționa doar împreună cu un abonament pentru toate zilele de eveniment și facilitează accesul pe toată perioada evenimentului.
În zilele de desfășurare ale evenimentului, bilete valabile pentru o singură zi (01, 02, 03 și 04 Iunie) se pot achiziționa și de la punctele de acces din incinta Domeniului Cantacuzino – Florești, Prahova la prețul de 60 lei pentru un adult și 40 lei pentru un copil. Taxa de vizitare pentru 05 iunie este de 10 lei pentru un adult și 10 lei pentru un copil.
Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa
Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…
John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani
Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…
Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români
Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…
Cine a câștigat MasterChef 2024?
Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…
Kate Moss, din nou singură
Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…
Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4
Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…
Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe
Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…
Alist Bazar. Noutățile săptămânii
Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…
Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump
Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….
Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur
Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…