Demi Moore – Visul unei nopți de vară

Demi Moore a avut încă o apariție de impact zilele acestea la Stockholm, Suedia, unde a participat ca invitat de onoare la prezentarea de modă Max Mara.
Demi Moore nu-și arată deloc cele șase decade împlinite anul trecut, în noiembrie, ba chiar se poate lăuda că arată mai bine decât multe alte colege de breaslă mult mai tinere.
Demi Moore a avut o apariție aproape serafică într-o ținută albă, la care a accesorizat un marsupiu în aceeași nuanță, în care și-a plasat mini-cățelușul, pe nume Pilaf, și a postat imaginile pe Instagram.
Alături de Demi Moore, la evenimentul de la Stockholm City Hall, a luat parte și vedeta din Emily in Paris, Lily Collins, care a ales ținute în alb și negru, strălucitoare și extravagante. Printre vedetele prezente la evenimentul scandinav s-au mai numărat Nicky Hilton, care a purtat o ținuta verde, actrița Amy Adams, cu un look sofisticat într-o salopetă neagră și blazer bej.
Lily Collins urmează să apară în viitorul apropiat în documentarul Happy Clothes, realizat de Michael Selditch, inspirat de serialul Emily in Paris, mai exact de costumiera producției din primul sezon, Patricia Field, cea care și-a pus semnătura și pe stilul din serialul-cult Sex and the City.