A List Magazine ∙ June 16, 2023 ∙ 11 min read

Cărțile din sfera spiritualității au o istorie lungă, iar în ultima vreme, tot mai multe persoane aflate în căutarea liniștii, a unei pauze de la lumea agitată în care trăim, sunt interesate de lecturi care au în prim-plan sufletul.

Cărțile de acest tip ne ajută să ne echilibrăm, să trăim ancorați în prezent și să creăm o legătură mai strânsă cu lumea din jur, cu măreția naturii și cu valorile umane. Ce moment mai bun de a citi cărți din sfera spiritualității, dacă nu vara, cu zilele ei lungi petrecute în tihnă? Iată o selecție de titluri de la ap! menite să-ți ofere liniștea sufletească și încrederea pentru a trăi o viață echilibrată. Aceste titluri te vor face să apreciezi sufletul uman, miracolul vieții și măreția naturii. După cum spunea renumitul autor de bestsellere Wayne Dyer, există o soluție spirituală pentru orice problemă!

carti vara lectura

„Într-o societate învățată să alerge după bani, dominată de goana nebună după bani și după tot ce poți cumpăra cu ei, începi să amâni să arunci o privire la frumusețea și măreția naturii, a altor ființe umane și a întregii vieți. Viața spirituală contemplativă, a comuniunii cu Dumnezeu și a cunoașterii sinelui superior, este dată deoparte în favoarea nevoii de a câștiga tot mai mulți și mai mulți bani, și totuși banii nu oferă satisfacție.” – Wayne Dyer, Există o soluție spirituală pentru orice problem.

Editura ap! (ACT și Politon) crede în dezvoltarea continuă și aduce cititorilor români titluri care acoperă o gamă variată de subiecte din sfere precum dezvoltare personală și profesională, antreprenoriat, spiritualitate și wellbeing, oferind iubitorilor de carte posibilitatea de a citi sau a asculta cărți, de a le folosi pe post de profesori sau sfătuitori și de a transforma clipele de relaxare într-un timp calitativ.

Magia din minte de Uell S. Andersen este cartea care te va ajuta să realizezi tot ceea ce îți imaginezi. Vei învăța să nu te lași influențat de gândurile și impresiile care te împiedică să îți atingi adevăratul potențial și vei înțelege că propria conștiință este cauza tuturor lucrurilor și că poți schimba starea lumii exterioare schimbând-o mai întâi pe cea a lumii tale interioare. Cartea reprezintă totodată și o interesantă incursiune în psihicul uman, încă insuficient cercetat.

carti vara lectura

Există o soluție spirituală pentru orice problemă de Wayne W. Dyer este deopotrivă o călătorie spirituală, o experiență revelatoare, o meditație și totodată o carte despre viață, care te îndeamnă să trăiești pornind de la alte principii, furnizând o viziune diferită despre existența noastră efemeră. Wayne Dyer te îndrumă să reconsideri viața pornind de la „dansul” celor mai mici particule ale ei: moleculele, atomii și electronii, convingându-te în același timp să cauți rezolvarea problemelor nu cu mintea, ci cu sufletul, pentru că: „Gândirea este sursa problemelor. Inima ta deține soluția pentru rezolvarea lor”.

Duhul tău lăuntric. Mintea subconștientă – Cum funcționează și cum se folosește de Harry W. Carpenter reprezintă o serie de lecții pentru cei dornici să fie și să se mențină sănătoși, să devină persoane mai bune, mai competente și să se bucure de pace sufletească. Un audiobook cu lecții ușor de înțeles și tehnici simplu de pus în practică.

Metamorfozele sufletului: Învățături revoluționare pentru o conștientizare autentică, libertate emoțională și spiritualitate practică de Dr. Barbara De Angelis reprezintă mai mult decât o carte, este o călătorie de trezire spirituală sau, altfel spus, un „sanctuar de vindecare, revelație și amintire”, menit să te ajute să crești spiritual și să te metamorfozezi. Dr. Barbara De Angelis este profesor transformațional, misiunea ei fiind aceea de a-i ajuta pe oameni să „treacă pragul către o mai mare conștientizare, vindecare și revelație”. În acest sens, odată cu această carte, ea le oferă cititorilor ei două tipuri de conținut: informațional și vibrațional. În timp ce conținutul informațional îți va influența mintea, conținutul vibrațional este menit nu numai să fie înțeles de minte, ci și simțit de inimă și conștiință, în așa fel încât să te ajute să te schimbi din interior.

carti vara lectura

Meditaţii pentru manifestare. Meditaţii de dimineaţă şi seară pentru a crea literalmente tot ce-ţi doreşte inima de Wayne W. Dyer. „Aceasta este o înregistrare cu adevărat unică. Este o înregistrare bazată pe dezvăluirea anumitor lucruri care au fost ținute secrete secole întregi. Am avut un profesor foarte special, care m-a învățat câteva dintre aceste tehnici de manifestare. Căci acesta chiar este un audiobook despre cum să manifești, cu alte cuvinte cum să aduci în lumea ta ceea ce ai vrea să te însoțească în această călătorie. Acel tip de manifestare ce pare aproape magic atunci când ajungi într-un punct în care poți literalmente gestiona coincidențele din viața ta și în care încep să apară lucruri aparent inexplicabile. Cei mai mulți dintre noi se gândesc la manifestare ca la ceva ce obținem stabilind țeluri și muncind din greu, pentru ca în cele din urmă să culegem roadele muncii noastre. Ceea ce prezint aici, în această înregistrare, este o formă antică de meditație. Când ne găsim într-o stare de visare și ne aflăm într-o încăpere, iar în cealaltă parte a încăperii se găsește un obiect, dacă am dori să examinăm acel obiect cu mai multă atenție în starea de visare, nu am merge la el, ci, în schimb, prin puterea a ceea ce eu numesc intenție, l-am aduce mai aproape de noi. Dacă în colț se află o mătură și tu vrei să o privești mai îndeaproape în visul tău, pur și simplu o aduci la tine prin puterea intenției.” (Wayne W. Dyer)

Fii propriul tău şaman, de Deborah King, este un audiobook care se concentrează pe ideea că oricine se poate vindeca și că fiecare are capacitățile necesare intrinseci ale acestui dar. De exemplu, puteți ști cine vă sună înainte de a răspunde la telefon sau puteţi simţi ceea ce alţii gândesc sau simt. Deborah King spune că vă puteţi dezvolta talentele pentru a deveni propriii voştri şamani şi pentru a genera schimbări în câmpul energetic al altor oameni. Audiobookul include concepte şi tehnici preluate din cele mai vechi practici de vindecare, apărute în urmă cu aproximativ 5.000 de ani, dar și din lucrări recente. Autoarea vă învaţă cum să vă protejaţi de atacuri psihice şi cum să vă depăşiţi convingerile limitative.

Călătorie prin chakre este un audiobook de meditație ghidată, autoarea canadiană Colette Baron-Reid propunând un ghid de meditație ușor de urmat, dar și foarte eficient. Cele 7 Chakre sunt dispuse de-a lungul coloanei vertebrale şi influenţează starea fizică a oamenilor, fiind instrumente utile pentru vindecare, reenergizare şi echilibru fizic, emoțional şi spiritual. Călătorie prin chakre este un titlu clasic al literaturii de meditaţie şi spiritualitate recunoscut la nivel global, acesta reprezentând și baza programului de dezvoltare intuitivă pe care autoarea îl susţine în seminarele şi atelierele sale.

Secretul veacurilor de Robert Collier este o lectură pentru toți cei care au nevoie de o sursă de inspirație pentru a-și părăsi zona de confort și a începe să facă ceea ce doresc cu viața lor. Cu alte cuvinte, Secretul Veacurilor îți va arăta că ai o putere interioară nefolosită și te va învăța metode simple și directe de a o folosi pentru a obține atât fericirea în familie, cât și succesul în afaceri.

Emergența. Șapte pași pentru a-ți schimba radical viața de Derek Rydall este cartea care te va ghida să îți găsești propria viziune de viață, să îți creezi un plan pentru a vindeca ceea ce ți-a împiedicat progresul până acum și pentru a rămâne pe drumul cel bun – indiferent ce s-ar întâmpla. Este povestea unui fost actor, care, după ce a dat de două ori nas în nas cu moartea, se retrage pentru a reflecta, încercând să își găsească adevăratul drum și sens în viață. După câțiva ani în care meditează, limitând la maximum legăturile cu lumea exterioară, se hotărăște în final să devină coach spiritual. Însă, când totul pare să meargă foarte bine, are o revelație. Ajunge la concluzia că întregul model de dezvoltare personală este greșit. Astfel, ia naștere Legea Emergenței: „În esență, am înțeles că întregul model de dezvoltare personală era greșit. Nu trebuie să «atragem» nimic, pentru că nu ne lipsește nimic. Nu avem nevoie să ne perfecționăm, deoarece Sinele nostru este deja întreg. Așa cum stejarul este deja prezent în ghindă, tot ceea ce trebuie să fim și tot ceea ce avem nevoie pentru a ne împlini se află deja în noi – un tipar perfect și un scop divin. Și, precum stejarul care se naște din ghindă, acest potențial înnăscut apare de la sine atunci când condițiile sunt propice.”

Nădejdea vindecă: O poveste adevărată despre o pierdere zdrobitoare și o iubire învingătoare de Katherine și Jay Wolf este o poveste motivațională adevărată despre dragoste, suferință, boală, supraviețuire și reinventare. O poveste despre cum un accident vascular cerebral suferit într-o fracțiune de secundă poate transforma viața unei familii pentru totdeauna. Unsprezece intervenții chirurgicale, un om normal transformat într-o persoană cu dizabilități, o mulțime de libertăți transformate în neputințe, aceasta este pe scurt povestea lui Katherine, care își trăiește drama cu demnitate, dar mai ales cu înțelepciune și cu o credință de nezdruncinat:

„Ceea ce mi s-a întâmplat mie este un caz extrem; cu toate acestea, nu diferă prea mult de experiențele cu care se confruntă toată lumea. Sunt un fel de microunivers pentru trăirile fiecăruia. Abia dacă pot merge, chiar și sprijinită în baston, dar cine se simte cu adevărat liber, chiar dacă poate păși în voie? Am paralizie facială, dar cine crede că e frumos chiar dacă arată normal? Nu-mi pot coordona mișcările mâinii drepte și nu pot ține nimic în ea, nici măcar copilul, dar cine se consideră un părinte competent, chiar dacă aptitudinile îi sunt intacte? Luni de zile nu am putut să mănânc și chiar și în ziua de astăzi am dificultăți la înghițire, dar cine se simte pe deplin satisfăcut, chiar dacă se poate bucura de fiecare deliciu pe care-l poftește? Acum, sunt mai tot timpul obosită, dar cine are energia de a trăi viața din plin? Vocea îmi este alterată, dar cine crede că se poate face pe deplin înțeles, chiar dacă vorbește răspicat? Văd dublu, dar cine poate vedea limpede, chiar dacă vede normal? Viitorul meu e incert, dar al cui nu este? Așa că, indiferent de situație, toți oamenii simt ce trăiesc eu acum. Nu se simt liberi. Nu se simt înțeleși. Nu se simt împliniți.”

Titlurile menționate pot fi achiziționate de pe site-ul Editurii ap! la preț redus. Între 14 iunie și 5 iulie, titlurile din sfera de spiritualitate au 50% reducere la formatul tipărit și audiobook și 25% reducere pentru formatele ebook și eAudio.

Foto: PR, Unsplash

Related Posts

Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa

Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…

John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani

Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…

Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români

Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…

Cine a câștigat MasterChef 2024?

Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…

Kate Moss, din nou singură

Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…

Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4

Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…

Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe

Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…

Alist Bazar. Noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…

Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump

Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….

Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur

Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…