După producția ”Elvis”, urmează filmul ”Priscilla” – în regia Sofiei Coppola

priscilla

Avem primele imagini din noua producție ”Priscilla”, a cărei intrigă este legată de viața regelui rock ‘n’ roll, Elvis Presley, sau, mai exact, de cea a fostei lui soții, Priscilla Presley.

După succesul filmului ”Elvis”, în regia lui Baz Luhrman, nominalizat la Oscar, apare și producția dedicată fostei soții a regelui rock ‘n’ roll, Priscilla, regizată de Sofia Coppola. Regizoarea i-a distribuit în rolurile principale pe Jacob Elordi – Elvis, și pe actrița Cailee Spaeny – Priscilla.

Jacob Elordi și Cailee Spaeny

Jacob Elordi este actorul consacrat în producții precum Euphoria sau seria The Kissing Booth, iar Caille Spaeny se află de-abia la începutul carierei actoricești, cu o experiență de doar câțiva ani. Spaeny a mai putut fi urmărită în producții precum Pacific Rim: Uprising or The Craft: Legacy , în On the Basis of Sex and Vice  și în miniseria HBO Mare of Easttown , în care a jucat alături de Kate Winslet. 

Rolul Priscillei în producția omonimă ar putea fi rolul vieții ei, grație Sofiei Coppola, care vrea să redea în film parcursul ei ca soție a lui Elvis Presley, dar și ca actriță și femeie de afaceri pricepută.

Priscilla Presley

Scenariul și regia sunt semnate de Coppola, care a folosit ca sursă de inspirație chiar autobiografia Priscillei Presley, Elvis And Me, publicată în 1985 și devenită bestseller New York Times. Potrivit Variety, filmările vor începe la toamnă, în Toronto, Canada.

priscilla

Elvis și Priscilla Presley au fost căsătoriți timp de șase ani, între 1967 și 1973. S-au cunoscut în 1959, pe când Priscilla avea doar 14 ani, iar Elvis, 24. Întâlnirea lor a avut loc în Germania, la o petrecere. Pe atunci, tatăl vitreg al Priscillei era înrolat in Forțele Aeriene Americane și fusese transferat la Wiesbaden, iar Elvis era detașat acolo ca militar.

priscilla
Elvis, Priscilla și Lisa Marie

În 1960, Elvis a revenit în SUA și a căutat-o din nou pe Priscilla, iar în 1967, cei doi se căsătoreau în Las Vegas. La fix nouă luni de la nuntă, s-a născut unicul lor copil, o fiică, Lisa Marie Presley, decedată anul acesta, în ianuarie, la 54 de ani. Priscilla a povestit cum, în timp ce era însărcinată, Elvis i-a spus că vrea o pauză pentru o perioadă, pentru că ”trecea prin niște chestii”. După nașterea Lisei Marie, Elvis nu a mai întreținut relatii intime cu soția lui, a povestit chiar aceasta într-un interviu acordat Barbarei Walters. Explicația pe care și-a oferit-o Priscilla ar fi fost că Elvis se lupta cu imaginea ei de mamă, în timp ce încă o vedea ca pe o fetiță.

Potrivit autobiografiei Priscillei Presley, aceasta a scris că Elvis i-a spus că nu a putut niciodată să facă dragoste cu o femeie care are un copil. ”Începusem să mă îndoiesc de propria mea sexualitate, ca femeie, iar nevoile mele fizice și emoționale nu erau satisfăcute”, mai scria Priscilla.

În August 1977, Elvis moare la casa lui, Graceland, din Memphis la vârsta de 42 de ani, din cauza unui atac de cord.

Foto: Hepta

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă