A List Magazine ∙ December 31, 2023 ∙ 7 min read

Cum e viața cu trei câini? Care sunt părțile frumoase, care sunt zilele copleșitoare și, mai ales, câteva adrese de unde puteți adopta, puteți trata sau hrăni animalele voastre de companie ne spune Noemi Meilman.

În timp ce scriu acest eseu, la masa din salon, Miami, mezina familiei, Jack Russell talie mică (adoptată), doarme în spatele meu, pe fotoliu. Shlomo, teckelul cel friguros, (originar de la o fermă din România), doarme între perne, înfășurat în pături, deși afară sunt 37 de grade și a trebuit să deschid aparatul de aer condiționat. Clint, din rasa comunitară (nu îmi place cuvântul maidanez), doarme cu labele în sus, în poziția Statuia Libertății, fericit că e răcoare în casă. Ascult Roisin Murphy în boxa conectată la laptop și mă bucur de o duminică pe lentoare.

Atunci când am fost invitată să scriu despre copiii mei non umani pentru ediția în print A List Magazine de toamnă, m-am gândit puțin: pe cine interesează viața mea cu 3 câini? Așa că am decis să le scriu aici câinilor mei o scrisoare de mulțumire, pentru că le datorez asta, lui Clint & Shlomo de aproape 11 ani și lui Miami, de aproape 5 ani. Sunt cele mai sincere ființe pe care le cunosc și care mă iubesc cel mai mult, necondiționat.

Dragii mei Miami, Clint și Shlomo,

Vă mulțumesc că îmi faceți viața mai bună și mai veselă.

Vă mulțumesc că sunteți atât de sensibili și de fiecare dată când simțiți că nu sunt bine sau că sunt obosită, veniți și vă puneți capul la mine în brațe sau mă invitați la joacă, parcă pentru a uita de toate grijile.

Vă mulțumesc că mă țineți în formă și ieșim la plimbare de trei ori pe zi. Mă simt tare vinovată uneori când vă plimb mai puțin sau când mergem mai rar în parc.

Vă mulțumesc pentru bucuria sinceră cu care mă întâmpinați de fiecare dată când ajung acasă; uneori, chiar și după ce ies pentru două minute, ca să arunc gunoiul. Voi sunteți la fel de fericiți când mă revedeți.

Vă mulțumesc pentru lecțiile de solidaritate, de grijă și de empatia pe care le puteți preda oricând oamenilor. Când visează urât unul dintre voi, ceilalți doi mergeți ca să verificați dacă este totul în regulă. Atunci când Clint a avut problemele medicale și îl duceam dimineața la perfuzii și îl aduceam seara, Miami & Shlomo, vă amintiți cât de triști erați? Nu vă atingeați de mâncare până îl aduceam acasă și îl așteptați în holul de la intrare în casă. Sunteți absolut minunați.

Vă mulțumesc pentru toate diminețile în care mă trezesc cu voi în pat și pentru toate nopțile în care merg la culcare. Mai citesc puțin și înainte să sting lumina, vă privesc dormind: Clint, pe perna ta imensă, de lângă patul meu. Shlomo, tu stai în stânga mea și dormi ca un om. De cele mai multe ori, sforăi. Miami, în dreapta mea, făcută covrig, tresari la orice zgomot și ești gălăgioasa familiei. Avem noroc de vecini de treabă, altfel ar fi fost mai complicat cu lătrăturile voastre, mai ales ale tale, Miami.

Unele dintre cele mai frumoase și mai tihnite amintiri sunt cu voi: de când erați mici, din călătoriile noastre, cele cu Clint & Shlomo, în Las Vegas, 2015 sau la Cluj, la TIFF, în 2017. Îmi pare rău că nu am mai putut să călătorim și cu tine, Miami, dar toți dresorii au renunțat la lecțiile cu voi, i-ați copleșit.

Visul meu este să pot să vă încarc pe toți trei în mașină și să închiriem o căsuță la mare, cu o plajă la care să avem acces doar noi și prietenii mei apropiați care au și ei căței. Aș vrea să vă văd pe toți cum înotați în mare și cum alergați liberi pe nisip. O să facem această călătorie, într-o vară.

Clint, îți mulțumesc că stai cu mine în bucătărie atunci când gătesc. Uneori îți este foarte cald și alteori ești copleșit de aroma clătitelor calde (pe care nu ai voie să le mănânci), dar rămâi acolo, de strajă, de fiecare dată.

Miami, îți mulțumesc că îmi ții de cald la spate. Uneori îmi e greu să împart fotoliul cu tine, dar ești atât de simpatică și ai așa niște poziții haioase de somn!

Shlomo, pe tine te-am purtat în geantă când erai foarte mic. Te-am adormit pe picioarele mele, ca pe un bebeluș. În fiecare dimineață, când îmi beau cafeaua pe canapea și îmi verific e-mailurile, vii la mine în brațe și aștepți să te drăgălesc. Numai ție nu îți place la hotelul de căței și nu vrei să pleci, chiar dacă te trimit acolo cu pătura ta preferată și ești împreună cu frații tăi.

Fiecare dintre voi este specialul meu. Sunt onorată că faceți parte din familia mea. Vă iubesc enorm.

Un bun reminder pentru cei care plănuiesc să își lărgească familia cu un câine sau o pisică:

* Recomand adopțiile, din adăposturi sau de pe grupurile de pe Facebook, unde mereu sunt postate poze cu animale abandonate. Cei de la @aspa_bucuresti organizează frecvent târguri de adopții. Dacă stilul de viață nu vă permite, puteți adopta și de la distanță, de la @redpandaromania, @casaluipatrocle, @greendogprojectromania, @kolakariola,  @savethehorses.ro, @mihaigrigorie, adăpostul Monei Semeniuc (găsiți detalii pe Facebook).

* Odată ce a intrat în familie, trebuie să aveți răbdare. Un an, un an și jumătate uneori, cățeii sunt ca niște copii mici. Trebuie să îi scoateți des la plimbare, să știe că nu au voie să roadă cabluri, pantofi etc. Să urmăriți cu atenție calendarul vaccinărilor.

* Când plecați în vacanță, dacă nu puteți să luați câinele cu voi sau nu aveți cu cine să îl  lăsați, să vă asigurați că găsiți un hotel de încredere. De cele mai multe ori găsiți aceste pensiuni prin recomandări de la prieteni.

* Alegeți veterinari buni profesional și omenoși, de la cabinete care ajută adăposturile, cum sunt cei de la @vet4life.ro, @homelessanimalhospital, @praxisvetlife, Sani Vet, Alegria, Green Vet Care (mulțumesc, @ioanavasilebeauty pentru aceste informații).

Un câine, o pisică, nu sunt obiecte. Trebuie tratate cu iubire și cu respect și cu responsabilitate. 

Text de Noemi Meilman. Foto: arhiva personală.

NOEMI MEILMAN – @noemimeilman, cofondatoarea agenției The PR Station & creatoarea proiectului @bookcovertee. În timpul liber este și blogger și scrie pe teme de lifestyle și sociale pentru platforma #acinceaputere. Este activistă pentru drepturile LGBTQI+, pentru drepturile animalelor și pentru dreptate socială.

Articol publicat în ediția print A List Magazine (28).

Related Posts

Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa

Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…

John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani

Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…

Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români

Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…

Cine a câștigat MasterChef 2024?

Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…

Kate Moss, din nou singură

Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…

Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4

Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…

Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe

Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…

Alist Bazar. Noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…

Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump

Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….

Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur

Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…