Noiembrie a adus la Alist Designers boutique un brand de genți de care, cu siguranță, te-ai îndrăgostit încă de la prima vizită în magazin. Astăzi aflăm povestea din spatele elegantelor modele chiar de la fondatoarea Monica Cotoi, care ne-a convins că geanta este mai mult decât un obiect util! Iată care sunt calitățile și modul în care o geantă Anna Fellini ar trebui să fie purtată:
Povestea brandului vostru vine pe fondul unei frumoase istorii de succes. Spune-ne, pe scurt, cum a luat naștere Anna Fellini.
Soțul meu a fost de fapt cel care mi-a dat această idee. Am început să producem genți oarecum dintr-o mică dispută legată de o geantă pe care doream să o achiziționez, dar care lui i s-a părut exagerată ca preț. Noi produceam deja în acel moment mobilier tapițat și aveam piele, mașini de cusut, așa că ni s-a părut, la momentul respectiv, că astfel, organic și firesc, fără mari eforturi, ne lărgim portofoliul de produse. Iar pentru mine, aveam posibiliatea, în sfârsit, să-mi fac geanta mult visată. De fapt, ce visam noaptea puteam realiza a doua zi fără probleme. Bineînțeles că în final nu a fost simplu deloc , dar cu perseverență, ambiție și pasiune am continuat această activitate începută în 2007 . Numele de Anna Fellini este numele fiicei noastre, Ana, iar Fellini este numele nostru de familie, Cotoi, transformat într-un nume mai sonor și cunoscut la nivel mondial.
Când ai descoperit că ai o pasiune pentru genți? Ai vreo amintire specială legată de o anumită geantă?
Ca orice femeie, am o pasiune nativă pentru genți, așa cum am spus mai sus, am ajuns să-l duc la disperare pe soțul meu și să-l fac să mă susțină. Sincer, acum nu-mi amintesc în detaliu geanta pe care mi-am dorit-o și de la care a pornit această poveste, dar am avut de-a lungul timpului multe piese care mi-au fost extrem de dragi. Momentul în care a trebuit să mă despart de ele din cauza urmelor de deteriorare, a fost ca și cum m-aș fi despărțit de o persoană tare dragă mie.
Spune-ne puțin despre procesul creativ. Care sunt sursele tale de inspirație și cum te raportezi la tendințele internaționale?
Bineînțeles că urmăresc tendințele internaționale în materie de genți și încerc să mă ghidez după ele. Dar, după mine, o geantă din piele naturală, prin simplul fapt că este realizată dintr-un material atât de durabil si valoros, de o frumusețe atemporală, nu poate fi apanajul unor trenduri și mofturi de sezon, ci trebuie să fie o investiție rezistentă în timp , ce trece dincolo de tendințe. De aceea modelele noastre sunt în general clasice, un stil care nu se demodează niciodată. Practic, consider că mi-aș bate joc de acest material nobil dacă aș produce genți care conform standardelor modei ar fi valabile doar un sezon sau două. De aceea, brandul meu favorit în materie de genți este Hermes, care, cu gențile Birkin si Kelly, a trecut testul timpului, creând geanta perfectă, care nu va ieși niciodată din modă.
Cum ai descrie clienta perfectă? Cum ți-ar plăcea să fie purtate gențile Anna Fellini?
Ca să subliniez cele spuse mai sus, clienta “Anna Fellini “ este acea femeie unică si indepedentă, care știe cine este, ce își dorește de la viață, care apreciază calitatea și durabilitatea și nu aleargă dupa tendințe, după validare socială prin alinierea la uniforme si tendințe. De aceea mi-ar plăcea ca gențile Anna Fellini să fie purtate cu grijă, cu respect , să fie iubite de posesoarele lor și să fie considerate mai mult decât un obiect util. Una dintre marile mele bucurii este când întâlnesc câte o clienta de-ale noastre care poartă o piesă cumpărată de la noi acum 5-10 ani în urmă și care arată încă impecabil.
Ce trebuie să știm despre modelele pe care le găsim la boutique până la finalul lunii noiembrie? Trebuie să recunosc, favoritele mele sunt cele cu iz retro, dar vrem să știm cât mai multe despre toate variantele pe care Anna Fellini le propune în acest sezon.
La Alist Designers boutique propunem modelele noastre de genți și rucsacuri casual din piele naturală emblematice pentru brandul nostru, în diferite culori și texturi. De asemenea, găsiți și câteva modele de borsete micuțe foarte utile în excursii sau plimbari în parc, cât și mici accesorii din piele, la prețuri foarte atractive!
Te așteptăm, așadar, în spațiul de la parterul București Mall Vitan, pentru a descoperit aceste piese, până la sfârșitul acestei luni.
Foto: PR
Alist Designers boutique te așteaptă inclusiv azi pentru cadourile last minute. Grăbește-te, suntem aici până la ora 18!
După un an plin de provocări, mulți dintre noi am lăsat pe ultima sută de metri curățenia, cumpărăturile…
Home decor: Cei mai fancy brazi de Crăciun
Dacă încă nu ai apucat să decorezi bradul de Crăciun, cu siguranță ai observat deja că anul acesta…
TERMINAL OF FASHION deschide boutique-ul ZEGNA în inima Bucureștiului
TERMINAL OF FASHION, liderul incontestabil al modei de lux în România, are deosebita onoare de a anunța inaugurarea…
Chestionarul Alist Designers boutique: Ioana Dumitrache completează frazele noastre
Seria cu care te-am obișnuit deja continuă astăzi cu una dintre cele mai apreciate prezențe din social media…
Trenduri de fashion pentru 2025 – Ce vom purta la anul?
2025 se anunță a fi un an stilat, plin de eleganță, de rafinament și nu în ultimul rând,…
Matthieu Blazy este noul designer al casei Chanel
După ce postul de director de creație a rămas vacant timp de șase luni, în urma plecării lui…
Chestionarul Alist Designers boutique: Noria Anis completează frazele noastre
Seria Chestionarului Alist Designers boutique are astăzi sub lupă brandul Noria Anis, despre care Georgiana, owner și creative…
The Grand Avenue: Ice, ice, baby!
Sezonul rece i-a trimis pe marii designeri spre o estetică glacială, reflectată prin tonurile de gri, perfect puse…
Zalando: Ce port de Sărbători?
Sezonul festiv a sosit! Găsește-ți inspirația împreună cu Zalando și adaugă acea strălucire ținutei tale perfecte, fie pentru…
C&A Xmas 2024: Strălucește alături de întreaga familie
Unul dintre cele mai așteptate momente ale anului este chiar sărbătoarea Crăciunului, care a inspirat cea mai recentă…