Andreea Leta ∙ April 5, 2024 ∙ 8 min read

Luna trecută, la Alist Designers boutique, am avut privilegiul să ne întâlnim cu un brand surprinzător din toate punctele de vedere. De la estetica foarte bine conturată, care trimite la istoria artei, la calitatea croielii și a materialelor, Aleks și Rina au demonstrat că, într-o lume ce rulează cu viteza luminii, avem timp de noi, de ceilalți și, nu în ultimul rând, să visăm. Aleksandru Mănescu a stat de vorbă cu noi și ne-a povestit cum a început totul:

Cum a luat naștere povestea brandului Aleksander Revas și care este punctul de întâlnire dintre psihologie și designul interior? 

Aleksander Revas în limba Esperanto înseamnă ”visul lui Alexandru” și visul acesta exista de mult, însă a fost nevoie ca mai multe planete să se alinieze până când Rina și cu mine să îl putem transforma în realitate; mai ales în ceea ce privește sustenabilitatea. Chiar și acum este foarte greu să faci modă realmente sustenabilă, dar până de curând era aproape imposibil.

Deși la prima vedere poate părea un melanj straniu, între modă și psihologie există multe interdependențe. Pe de o parte, moda a fost întotdeauna o formă de auto-exprimare, atât a personalității, dar și a stării de spirit. Prin ce alegem să purtăm transmitem un mesaj lumii exterioare și le comunicăm cine suntem, cum vrem să fim percepuți și, uneori, ce dispoziție avem. Pe de altă parte, lucrurile pot sta și invers – alegem ținute care să trezească în noi o stare de bine, care să transmită emoții pozitive și care să ne sporească încrederea. Dacă vrei, putem spune că moda poate fi aproape terapeutică. Ba chiar mai mult, moda este și o experiență senzorială. Anumite țesături, texturi, croiuri, elemente de design și culori sunt stimuli senzoriali, iar acești stimuli ne pot influența cognițiile, comportamentele, percepțiile și uneori chiar modul în care luăm decizii.

Putem vorbi chiar despre o psiho-sociologie a modei; să nu uităm că aceasta este întotdeauna interconectată cu contextul socio-cultural al unei anumite perioade de timp. Oamenii aleg să o interpreteze și în funcție de cum vor să se raporteze la vremurile în care trăiesc și cum vor să își dezvolte identitatea de sine în acel context.   

Designeri sub lupă: Aleksander Revas, între vis și realitate

Prin colecțiile voastre abordați una dintre cele mai importante probleme ale industriei: sustenabilitatea. Care sunt pașii pe care îi urmați în această direcție și cum le încurajați pe clientele voastre să adopte, la rândul lor, o astfel de atitudine? 

Sustenabilitatea este mult mai mult decât un trend pentru noi și cu siguranță nu este nici doar o notă de subsol. Face parte integrantă din ADN-ul Aleksander Revas. De la țesăturile pe care le alegem (țesături premium, naturale, certificate ca fiind organice sau responsabile sau realizate din fibre inovatoare cu un caracter ecologic), la protecția animalelor (nu folosim piele, blană, mătase) și nici fibre de proveniență animală, precum lâna, decât dacă sunt certificate că nu implică cruzime sau tortură față de animale. Nu folosim țesături din poliester sau alte derivate din plastic și nici țesături artificiale care implica un grad ridicat de poluare în fabricarea lor. În plus, plantăm un copac pentru fiecare produs vândut, ca încercare de a compensa pentru emisiile de carbon inerente oricărui tip de producție și avem un program de Buy-Back prin care clienții pot returna produsele oricând și în orice condiție ar fi. Noi le oferim reduceri la noi achiziții și ne asigurăm că produsele recuperate sunt reciclate corespunzător. În felul acesta închidem complet și corect viața produselor noastre, în spiritul modei circulare.

Toate aceste elemente de sustenabilitate, și încă altele pe care le pregătim acum, pot părea multe, însă din punctul meu de vedere nu poți fi niciodată complet sustenabil. Este un parcurs în care mereu poți face mult și mai bine din acest punct de vedere. 

În plus, noi nu vedem sustenabilitatea ca pe o formă de activism, ci ca pe o formă de respect față de clienții noștri, față de tot ce ne înconjoară, față de noi înșine și față de modă în sine. Din punctul nostru de vedere, este singura formă de lux adevărat și cu siguranță aceasta este moda premium a viitorului.

Designeri sub lupă: Aleksander Revas, între vis și realitate

Cum vedeți situația actuală a industriei macro (din punct de vedere estetic, din punctul de vedere al consumerismului etc) și unde considerați că se plasează micro industria fashion din România? Ce aduce nou sau cum completează brandul vostru acest peisaj? 

Eu întotdeauna am crezut că, estetic vorbind, există loc sub soare pentru toată lumea. Aceasta este și frumusețea vremurilor în care trăim. Tendințele în modă sunt mai difuze, nu mai sunt stricte și gustul personal al fiecăruia dintre noi dicteaza ce alegem să purtăm. Ceea ce este minunat! Din punctul meu de vedere, rolul designerului contemporan este să definească identitatea și linia estetică a brandului pe care îl reprezintă, să aducă reinterpretări și actualizări ale acelui stil și să ofere clientelei care se regăsește în acel stil opțiunile de care are nevoie. Nu cred că moda românească este cu ceva mai prejos decât cea din alte țări, ba dimpotrivă. Există foarte mult talent creativ în România și nu poate decât să ne bucure că acest lucru devine din ce în ce mai evident.   

La nivel personal, însă, mi-aș dori ca designerii români și brandurile din România să fie mai axați pe sustenabilitate reală și pe tot ce înseamnă responsabilitate în modă și în producția de confecții. Este un subiect esențial al perioadei în care ne aflăm și căruia ar trebui să i se acorde mult mai multă atenție.

Sunteți pasionați de arta secolelor trecute. Cum vedeți evoluția nevoilor femeii din punct de vedere vestimentar și cum răspundeți acesteia, având în vedere că psihologia joacă un rol important în creația voastră? 

Femeile moderne au foarte multe roluri și foarte multe stiluri de viață, iar acestea le dictează nevoile vestimentare. Este non-realist să vorbim despre un singur tip, așa cum este non-realist să încerci să îmbraci toate femeile. Așa cum spuneam mai sus, este important să înțelegi care este tipologia femeii căreia tu, ca brand, îi oferi soluții vestimentare și pentru care dintre contextele sale de viață i le oferi.

De exemplu, este o plăcere continuă sa descoperim clientele Revas. Sunt femei puternice, care și-au croit un drum foarte clar în viață, femei cu multe pasiuni și interese, vieți active și cu un stil personal foarte bine definit. Știu foarte bine ce își doresc și știu să discearnă între ce piese vestimentare vor să aibă în garderobă. Pentru aceste doamne, ținuta este semnatura și face parte din imaginea pe care și-o construiesc în fiecare zi. Astfel, calitatea și design-ul, pentru ele ca și pentru noi, sunt esențiale în a le sprijini să își atingă aceste obiective vestimentare, dar și identitare.      

Designeri sub lupă: Aleksander Revas, între vis și realitate

Colecțiile voastre au denumiri foarte interesante, de exemplu, „Rich Witch” este una care, cu siguranță, atrage atenția și stârnește curiozitate. Care sunt detaliile care definesc stilul Aleksander Revas?

Rich Witch își dorește să fie o odă pentru toate acele femei care, de-a lungul istoriei, au fost neînțelese, criticate, ostracizate și înfierate ca “vrăjitoare” pentru că au ales să nu se conformeze așteptărilor sau rolurilor sociale ale vremurilor în care au trăit. Ele sunt, până la urmă, cele victorioase, cele cu adevărat bogate, care au reușit să își lase amprenta asupra istoriei, să schimbe mentalități și să ducă mai departe vocea femeilor. De aceea, în colecție se regăsesc reinterpretări estetice ale unor elemente din mai multe perioade: barocă, victoriană și chiar renascentistă. Istoria umanității este în mod egal și istoria femeii și mi s-a părut cumva firesc să o trecem în revistă în această colecție.

Elementele istorice se regăsesc frecvent în colecțiile Revas, precum și inspirații și reinterpretări ale costumelor diferitelor regiuni ale lumii. Cămăși transformate, efecte de croitorie “trompe-l`oeil”, siluete clasice reinterpretate și piese faux-minimalist sunt printre semnăturile noastre … momentan. Trăim însă într-o lume în continuă evoluție și este minunat să descoperim alături de clientele noastre, mereu, ce le mai poate oferi în plus, din punct de vedere estetic, Aleksander Revas.           

Piesele vestimentare Aleksander Revas sunt disponibile în continuare pe site-ul oficial www.revanta.store.

Îți amintim că luna aceasta ne revedem la Alist Designers boutique, în spațiul din București Mall Vitan, partenerul ce susține proiectul nostru, cu alte două branduri cărora de abia așteptăm să le aflăm povestea, Iutta și Muze Concept.

Foto: PR

Related Posts

The Grand Avenue: Ice, ice, baby!

Sezonul rece i-a trimis pe marii designeri spre o estetică glacială, reflectată prin tonurile de gri, perfect puse…

Zalando: Ce port de Sărbători?

Sezonul festiv a sosit! Găsește-ți inspirația împreună cu Zalando și adaugă acea strălucire ținutei tale perfecte, fie pentru…

C&A Xmas 2024: Strălucește alături de întreaga familie 

Unul dintre cele mai așteptate momente ale anului este chiar sărbătoarea Crăciunului, care a inspirat cea mai recentă…

Crazy Christmas 2024: Idei originale de cadouri pe care le găsești la târg

Crazy Christmas revine la Unirea Shopping Center (intrare din bulevardul Corneliu Coposu 2A) pe 7 decembrie, între orele…

Alexia Eram și-a lansat colecția de haine. Cum a fost la evenimentul Margot Market

Unul dintre cei mai cunoscuți influenceri de la noi, Alexia Eram, și-a lansat prima colecție de haine, colecție…

Chestionarul Alist Designers boutique: Astăzi aflăm mai multe despre Wax’n Magic 

Seria Chestionarul Alist Designers boutique merge mai departe cu Wax’n Magic, brandul de lumânări pe care îl găsești…

Chestionarul Alist Designers boutique: Astăzi ne răspunde ownerul brandului My Perfume Theory

Alist Designers boutique este gazda unei selecții generoase de branduri locale în această perioadă. Astăzi vorbim cu Astrid…

Chestionarul Alist Designers boutique: Pălăria Dădârlat în câteva fraze 

Seria Chestionarul Alist Designers boutique merge mai departe cu un brand care împlinește 128 de tradiție, pasiune și…

Chestionarul Alist Designers boutique: Maria Costake completează frazele noastre

Seria Chestionarul Alist Designers boutique continuă cu povestea Mariei Costake, brandul care a transformat pasiunea și talentul artistic…

Chestionarul Alist Designers boutique: PoeticAlb completează frazele noastre 

Seria Chestionarul Alist Designers boutique continuă astăzi cu PoeticAlb, un brand cu o estetică diafană, sculptată în in,…