Astrologul Anca stoica vine cu detalii despre fiecare zodie în parte. Iată ce surprize ne-au pregătit astrele!
Berbec
Schimbări în relațiile parteneriale! Datorită persoanei iubite sau copiilor, sau activităților tale de tip hobby, atât partenerul de viață, cât și colaboratorii îți pot face reproșuri serioase. Fii prudent și analizează atent ceea ce se petrece în aceste relații și operează schimbările necesare pentru îmbunătățirea lor. Filtrează cu ajutorul sufletului tău ceea ce afli și decide apoi în consecință. În plan financiar se întrezăresc modificări, astfel că pot apărea variante noi de câștig dintr-o colaborare, poți primi moșteniri sau se lămuresc lucrurile în acest sens.
Taur
Ai multe de rezolvat la locul de muncă, dar și acasă te așteaptă o serie de treburi domestice restante. Planifică totul atent și lasă loc și pentru situații neprevăzute. Sănătatea este vulnerabilă, astfel că în intervalul 22 – 24 Aprilie te poți gândi la un plan de analize, consultații medicale sau intervenții chirurgicale. Relațiile parteneriale capătă valențe noi, astfel că se pot ivi revizuiri în colaborări, propuneri noi de colaborare sau, în funcție de logica lucrurilor poate intra în discuție și oficializarea unei relații cu un partener de viață. Prudență, răbdare, toleranță!
Gemeni
Accentul săptămânii revine segmentului amoros. Se conturează schimbări în relațiile cu cei dragi, fie că este vorba despre persoana iubită, fie că este vorba despre copii. Deocamdată, totul este învăluit într-o ceață greu de pătruns și bine ar fi să lași lucrurile așa. Chiar dacă îți doreai altceva de la cei dragi, ai încredere că la momentul potrivit vei primi. Tu ești cel care ar fi bine să-și reevalueze felul în care privește iubirea și implicațiile ei. la serviciu se conturează o etapă nouă. Ceva se încheie, ceva începe. Este rost de noutăți și la locul de muncă.
Rac
Săptămâna debutează alături de membrii familiei și de neamuri, astfel că ar fi bine să-ți programezi atent treburile, lăsând loc și factorului neprevăzut. Pot interveni călătorii pe distanțe scurte pentru a rezolva chestiuni personale, pentru a ajuta pe cineva drag sau în interes de serviciu. Fii prudent în vorbe și fapte! În segmentul amoros se conturează schimbări. Observă încotro bate vântul schimbării și trasează rapid planuri noi, fie de a revigora o relație sentimentală existentă, fie a te implica într-o alta. Copiii sunt un alt subiect principal al intervalului analizat.
Leu
Tema principală a săptămânii este reprezentată de relațiile cu membrii familiei, cu neamurile, casa și bunurile patrimoniale. Se conturează schimbări de mare anvergură, astfel că de unele persoane dragi și apropiate sunt șanse să te desprinzi prin varii metode și din varii motive. Fii tolerant și acceptă și alte puncte de vedere! Unii îți pot face tot soiul de reproșuri, însă ascultă cu atenție și gândește-te la spusele lor. Treci prin transformări interioare profunde și, uneori, îți poate fi dificil să duci treburile la bun sfârșit. Sfaturile și ajutorul celor dragi îți sunt de un real folos pe termen lung.
Fecioara
Apar cheltuieli, dar vin și banii necesari realizării acestora în primele zile ale săptămânii. Însă, fii prudent cu orice investiție financiară deoarece sunt posibile erori de judecată. Pierderile și fraudele pot fi frecvente. Este posibil să primești bani, bunuri, cadouri sau favoruri dinspre segmentul profesional. Schimbări majore se întrezăresc în relațiile cu anturajul apropiat. Discuții, întâlniri, schimb de informații și documentare asupra unor subiecte de larg interes. Prudență în toate! Membrii familiei și treburile gospodărești te solicită din plin.
Balanța
Ai spor în toate în primele zile ale săptămânii, astfel că poți rezolva treburi restante, atât în plan personal, cât și în plan profesional. Evită graba, hazardul și implicarea în treburile altora sau în cele prea solicitante! Organsimul este vulnerabil, astfel că energia vitală fluctuează mult. Segmentul financiar aduce noutăți, în sensul că se vor deschide variante noi de câștig din munca proprie. Tentația cheltuielilor este mare și păguboasă. Rezumă-te la a consuma și cheltui strictul necesar. Finalul săpătmânii este potrivit dialogului cu prietenii, activităților de studiu și documentare.
Scorpion
Săptămâna debutează cu stări de spirit fluctuante, astfel că nimeni și nimic nu îți intră în voie. Controlează-ți trăirile și privește partea plină a paharului vieții tale. Sunt moemnte bune pentru dialog interior și pentru a regândi trasee de viață activitate. Ai șanse deosebite de a privi cu obiectivitate la situația în care te afli și de a stabili repere noi. Farmecul și misterul care te înconjoară vor atrage multe priviri, admirație, dar și critici ale unora care doresc să afle mai multe despre tine și intențiile tale. Bine ar fi să-ți vezi numai de treburile tale.
Săgetător
Este momentul să pui ordine și disciplină în relațiile cu prietenii, deoarece chiar din primele zile ale săptămânii unii te vor necăji destul de mult. Poți descoperi intrigi țesute de multă vreme, dar care acum încep să iasă la iveală în cele mai ciudate moduri. Prudență, discernământ și ai răbdare pentru a afla despre ce este vorba! În structura ființei tale se petrec schimbări profunde și definitive, astfel că nu mai este timp și loc pentru compromisuri și hazard. Sănătatea întregului organism este vulnerabilă, deci îngrijește-te pe îndelete.
Capricorn
Săptămâna debutează cu forfotă în plan socio-profesional, astfel că activitatea de bază va fi socializarea și reorganizarea activităților profesionale. O zi cu posibile neplăceri atât în relația cu șefii și autoritățile, cât și cu membrii familiei este 24 Aprilie. Imaginea ta în ochii celorlalți poate avea de suferit. Prietenia și tot ce implică ea va cunoaște modificări începând din această săptămână. Este un moment prielnic pentru a renunța la persoanele care ți-au creat neplăceri. Orientează-te spre alții, care corespund noului tău mod de gândire și acțiune.
Vărsător
În ultimele zile ale săptămânii ești animat de idealuri nobile, realizând o legătură imaginară cu Ierarhiile divine. Revelațiile din acest zile îți pot aduce lămuriri asupra situațiilor și relațiilor în care ești implicat, plus idei bune de a progresa spiritual, dar și profesional. Notează totul într-un jurnal personal și asumă-ți cele scrise. Vor veni momente în care să se împlinească exact cele gândite și dorite acum. La locul de muncă apar schimbări importante, unele radicale și total neașteptate. Prudență, discernământ, răbdare și toleranță!
Pești
Se întrezăresc cheltuieli pe facturi, aspecte legate de datorii de orice fel, însă și moștenirile și partajele pot avea nevoie de atenție, discuții și rezolvări ce nu mai suportă amânare. Ziua de 24 Aprilie poate aduce pagube, disensiuni în acte și decizii, astfel că ar fi bine să eviți această zi pentru semnarea documentelor importante, pentru cheltuieli sau pentru implicarea în acțiuni de anvergură. Apar informații deosebite privitoare la străinătate, fie că este vorba despre o călătorie de agrement, de afaceri, fie pentru studii sau lucru pe termen lung undeva, departe de locurile natale.
Foto: Hepta
Cine a câștigat MasterChef 2024?
Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…
Kate Moss, din nou singură
Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…
Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4
Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…
Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe
Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…
Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump
Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….
Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur
Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…
Dr. Mirela Istrati: „MUNCA MEA ESTE MAI MULT DECÂT UN ACT MEDICAL, ESTE DESPRE A REDA DEMNITATEA ȘI ÎNCREDEREA OAMENILOR”
Dentovita este prima clinică de wellbeing stomatologic din România. Printr-o experiență holistică, centrată atât pe actul medical, cât…
Charlene de Monaco, frumoasa Balului de Crăciun de la Monte Carlo
Prințesa Charlene de Monaco s-a aflat din nou în centrul atenției la Balul de Crăciun de la Hôtel…
Martin Garrix despre magia și energia UNTOLD: ‘Un festival care mă face să mă simt acasă”
De nouă ani UNTOLD, devenit fenomen global a reușit să redefinească experiența muzicală. Fiecare ediție de festival aduce…
Horoscopul săptămânii 9 – 15 decembrie 2024
Astrologul Anca Stoica ne prezintă previziunile astrale pentru săptămâna 9-15 decembrie 2024. Berbec Sunt zile bune pentru schimbări…