La 50 de ani, Kate Moss își trăiește viața din plin. Supermodelul a împlinit în luna ianuarie 50 de ani și și-a sărbătorit pragul de jumătate de secol printr-o petrecere grandioasă la Paris, unde au luat parte numeroase vedete.
Kate Moss a avut până recent o relație cu contele britanic, care e și fotograf, Nikolai von Bismarck, mai tânăr decât ea cu 13 ani, dar se pare că s-a povestea de dragoste dintre cei doi nu mai e la fel ca la început, deoarece Kate a fos văzută ținându-se de mână cu nepotul lui Bob Marley, Skip, care are doar 27 de ani.
Kate Moss și Skip au fost fotografiați plecând împreună de la unul dintre concertele celui din urmă, iar supermodelul a zburat de acolo direct la Londra, la prezentarea de modă Gucci Cruise, de la Tate Modern. Acolo, Kate l-a ignorat toată seara pe Nikolai von Bismarck, care, într-un final, a plecat cu o altă vedetă, nimeni alta decât Demi Moore (61 de ani). Kate și Nikolai au avut o relație de opt ani și se pare că aparuseră zvonuri conform cărora legătura dintre ei s-ar fi răcit considerabil în ultimul timp.
Vara trecută, Nikolai von Bismarck a fost văzut ducându-se la un hotel cu modelul franco-american Camille Rowe, dar a fost sufletul petrecerii la aniversarea de 50 de ani din ianuarie a iubitei lui oficiale. Apariția lui Kate și a lui Nikolai împreună la fashion-show-ul Gucci a fost prima din ultimele patru luni.
La concertul din Turcia susținut de Skip Marley, Kate și-a manifestat vizibil entuziasmul și chiar s-a repezit pe scenă, dar a fost reținută de gărzile de corp.
Skip Marley a susținut un concert la festivalul cultural Med Bodrum, de la Macakizi Hotel, din resortul turcesc, iar printre ceilalți artiști care participă la eveniment se mai numără Marina Abramovic sau fotograful britanic Alistair Guy.
Skip Marley este nepotul lui Bob Marley, iar mama lui este cea de-a doua născuta a artistului jamaican, Cedella.
Skip Marley nu are nicio relație oficială în prezent, dar a fost implicat în trecut într-o relație cu artista americană H.E.R., cu care a și lansat hitul Slow Down.
Foto: Hepta
Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa
Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…
John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani
Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…
Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români
Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…
Cine a câștigat MasterChef 2024?
Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…
Kate Moss, din nou singură
Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…
Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4
Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…
Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe
Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…
Alist Bazar. Noutățile săptămânii
Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…
Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump
Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….
Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur
Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…