Monica Cismaru ∙ July 9, 2024 ∙ 2 min read

”Diavolul se îmbracă de la Prada” (The Devil Wears Prada), producția de succes din 2006, se pare că va avea o continuare, produsă de Disney. Iar vestea și mai bună este ca în distribuție ar putea reveni Meryl Streep și Emily Blunt.

Filmul ”Diavolul se îmbracă de la Prada”, inspirat de romanul omonim publicat în 2003 de Lauren Weisberger, a fost un succes de casă, iar reușita ar putea fi replicată în curând. Au trecut 18 ani de la premiera producției, iar acum, Disney o angajează din nou pe scenarista Aline Brosh McKenna, cea care a adaptat romanul în 2006, pentru o noua rundă de ”Diavolul se îmbracă de la Prada”, scrie Variety.

Diavolul se îmbracă de la Prada

Revenirea distribuției originale n-a fost confirmată încă dar, potrivit scenariului aflat în stadiul de schiță, se pare că Meryl Streep și Emily Blunt vor reveni.

Vestea sequel-ului ”Diavolul se îmbracă de la Prada” vine la doar câteva zile de la premiera musicalului omonim de la Londra, cu Vanessa Williams în rolul Mirandei Priestley și cu muzica compusă de Elton John.

Intriga din sequel va prezenta povestea Mirandei Priestley, redactor șef al uneia dintre cele mai importante publicații de modă, care navighează în prezentul nesigur, aflat în declin, al publicațiilor print. Miranda îl vânează pe Charlton, unul dintre directorii unei companii de bunuri de lux, ca acesta să-i ofere reclame în revistă pentru a menține publicația pe linia de plutire.

Diavolul se îmbracă de la Prada

Prezența în film a lui Anne Hathaway, interpreta unuia dintre rolurile principale din film Andrea Sachs, n-a fost confirmată, și nici cea a celorlalți actori din rolurile secundare – Stanley Tucci, Simon Baker, Adrian Grenier, Gisele Bundchen și Tracie Thoms. 

”Diavolul se îmbracă de la Prada” a fost regizat de Davdi Frankel și a câștigat 326,7 milioane de dolari din încasări la nivel mondial, având un buget de producție de 35 de milioane de dolari.

Meryl Streep a câștigat un Glob de Aur pentru rolul său, Miranda Priestley, dar și o nominalizare la Oscar. O continuare a producției se află în cărți de ani de zile, după ce Weisberger a scris o continuare a romanului – Revenge Wears Prada, în 2013.

Totuși, vedetele din filmul original au spus că nu sunt interesate de adaptarea sequel-ului.

Related Posts

Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români

Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…

Cine a câștigat MasterChef 2024?

Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…

Kate Moss, din nou singură

Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…

Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4

Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…

Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe

Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…

Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump

Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….

Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur

Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…

Dr. Mirela Istrati: „MUNCA MEA ESTE MAI MULT DECÂT UN ACT MEDICAL, ESTE DESPRE A REDA DEMNITATEA ȘI ÎNCREDEREA OAMENILOR”

Dentovita este prima clinică de wellbeing stomatologic din România. Printr-o experiență holistică, centrată atât pe actul medical, cât…

Charlene de Monaco, frumoasa Balului de Crăciun de la Monte Carlo

Prințesa Charlene de Monaco s-a aflat din nou în centrul atenției la Balul de Crăciun de la Hôtel…

Martin Garrix despre magia și energia UNTOLD: ‘Un festival care mă face să mă simt acasă”

De nouă ani UNTOLD, devenit fenomen global a reușit să redefinească experiența muzicală. Fiecare ediție de festival aduce…