Astrologul Anca Stoica vine cu detalii despre fiecare zodie în parte. Iată ce ne rezervă astrele în săptămâna 15-21 iulie 2024.
Berbec
Pornind de la banii și bunurile administrate în comun cu alții, toate relațiile tale vor fi supuse unei revigorări importante. Disputele din sfera muncii te vor impulsiona să-ți folosești mai eficient talentele. Tentația de a face investiții, credite sau alte tipuri de planuri financiare este foarte mare și riscantă. Bine ar fi să stabilești prioritățile financiare, în funcție de nevoile tale personale. Pe de altă parte, se vor ivi situații interesante legate de călătorii sau studii pe termen lung. A doua jumătate a săptămânii este animată de întâlniri și dialoguri cu multă lume.
Taur
Săptămâna începe cu aspecte parteneriale dinamice. Sunt posibile dialoguri interesante, alcătuirea unor planuri mărețe, dar și desfășurarea unor acțiuni de anvergură împreună cu partenerul de viață sau cu cei de afaceri. Însă, este bine să vorbești puțin despre tine și deloc despre intențiile tale personale. Discordia este prezentă în relațiile parteneriale și în orice moment îți poate răsturna planurile. Apar cheltuieli pe facturi, taxe, diferite tipuri de datorii, dar este posibil să fii nevoit să iei legătura și cu diverse instituții financiare.
Gemeni
Luni și marți este multă agitație la serviciu. Apar responsabilități noi care îți vor aduce beneficii ceva mai târziu. Un prieten îți poate da sfaturi bune vizavi de locul tău de muncă sau de domeniul profesional în care activezi. Ține cont de informațiile colaterale și îndeplinește-ți sarcinile de lucru cât mai bine și la timp. Sănătatea este vulnerabilă. Dozează-ți eforturile, adoptă o dietă potrivită și odihnește-te regulat. Relațiile parteneriale sunt răscolite la mijlocul săptămânii. Prudența și discernământul te vor feri de neplăcerile existente în fundal.
Rac
Frumoase și interesante sunt relațiile sentimentale în primele zile ale săptămânii. Distracții, dialoguri plăcute, abordarea unor hobby-uri, acțiuni comune cu cei dragi. Sunt posibile și neplăceri, însă cu puțin efort și bunăvoință le vei putea depăși cu bine. La serviciu este de lucru pe la mijlocul săptămânii și ar fi bine să-ți canalizezi eforturile către îndatoririle profesionale. Relațiile colegiale sunt tensionate și foarte ușor se pot deteriora iremediabil. Selectează prioritățile profesionale și evită provocările celorlalți.
Leu
Săptămâna îți aduce evenimente interesante în relațiile familiale. Ar fi bine să stabilești limite vizavi de cerințele pe care ți le adresează cei dragi, altfel riști să rămâi atât fără energie vitală, cât și fără resurse materiale. Pe de altă parte, nevoile tale sentimentale sunt mari si în continuă schimbare. Ceea ce îți oferă persoanele existente acum in preajma ta este departe de ceea ce îți dorești tu. Pe de altă parte, sunt și zile bune pentru a te ocupa de un hobby sau pentru a ieși în lume cu prietenii. Weekend-ului anunță treburi de rutină fie acasă, fie la serviciu.
Fecioara
Debutul săptămânii îți aduce dialoguri cu cei apropiați, fie pe teme de larg interes, fie pe teme profesionale la serviciu. Într-un anume fel, gândirea ta este focalizată pe aspectele profesionale, sarcinile tale de lucru, dar și pe a cultiva relațiile cu persoanele din anturajul apropiat. De aici și felul în care vorbești are legătură cu aspectele materiale ale vieții cotidiene. De asemenea, se pot ivi pe neașteptate călătorii pe distanțe scurte pentru a rezolva diverse chestiuni profesionale, dar și pentru ale tale personale. Între 17 și 19 iulie îți sunt favorizate activitățile gospodărești.
Balanța
Aspectele financiare care te preocupă la începutul săptămânii au legătură cu nevoile tale personale imediate. În funcție de felul în care îți gestionezi tu bugetul și în funcție de cum îți educi poftele depinde foarte mult viitorul agoniselii tale. Miercuri și joi se întrezăresc dialoguri și întâlniri importante cu persoanele din anturajul apropiat. Gândirea și comunicarea sunt răscolite, de aceea fii prudent și ascultă mai mult, dar vorbește direct și la obiect. Chiar dacă ideile tale sunt geniale în aceste zile, evită deciziile importante.
Scorpion
Primele zile ale săptămânii îți oferă energie benefică pentru a-ți reorganiza planurile de viitor, pentru a-ți stabili prioritățile și pentru a-ți face ordine în relații. Chiar dacă, stările tale de spirit fluctuează, cu puțin efort și bunăvoință vei depăși totul cu bine. Între 17 și 19 iulie se conturează vești importante legate de veniturile tale obținute din munca desfășurată la serviciu. Pot apărea oferte noi de colaborare sau la actualul loc de muncă se poate diversifica activitatea și de aici tu să ai posibilitatea de a câștiga bani mai mulți. Este adevărat că și eforturile vor fi pe măsură, dar te vei descurca excelent.
Săgetător
Discreția care te învăluie în primele zile ale săptămânii te ferește de provocările celorlalți. Sunt momente bune pentru a-ți regândi personalitatea, modul de relaționare cu cei din jur, dar și pentru a te răsfăța cu plimbări în aer liber, cu o dietă de sezon și cu ceva mai mult somn. La mijlocul săptămânii, energia vitală se amplifică și vei reuși să-ți rezolvi atât chestiunile profesionale rămase restante, cât și treburile personale de acasă. Important este să te ocupi doar de ale tale și să eviți implicarea de orice fel în treburile altora.
Capricorn
La începutul săptămânii ești dornic să te sfătuiești cu prietenii și protectorii. Implicarea în proiecte de anvergură alături de oameni care au aceleași vise și idealuri ca tine îți oferă posibilități deosebite de dezvoltare personală, dar si satisfacția lucrului bine făcut și de folos și altora. Dozează-ți eforturile si elanul deoarece riști să-ți neglijezi relațiile cu cei apropiați. Între 17 și 19 iulie este nevoie să te odihnești mai mult. Sunt posibile neplăceri legate de sănătate. Regândește-ți programul zilnic și relațiile socioprofesionale.
Vărsător
Sfera profesională este animată din plin. Se întrezăresc ședințe cu șefii, dialoguri importante, chiar decizii majore pe care vei fi nevoit să le iei în ceea ce privește activitatea ta din cadrul unui loc de muncă. Zilele de 18 și 19 iulie sunt definitorii în acest sens, de aceea fii prudent. Traversăm o perioadă în care ți se deschid noi culoare profesionale, existând posibilitatea să-ti schimbi total profesia și condițiile de muncă. Totuși, analizează pe îndelete ce se petrece în acest sector și nu da cioara din mână pe vrabia de pe gard.
Pești
Dacă la începutul săptămânii ești preocupat de aspectele materiale ale vieții, rapid sufletul tău va căuta oameni rafinați, cu o pregătire specială în domeniile spirituale. Sunt momente bune pentru a-ți schimba viziunea asupra vieții și pentru a-ți crea noi legături cu ierarhiile divine. Minunat este că suportul astral de care beneficiezi îți oferă suficiente resurse, atât pentru a-ți modela personalitatea, gândirea, cât și pentru a te ocupa de treburile cotidiene. Pe de altă parte, dacă ești implicat într-un program de instruire sunt posibile altercații cu profesorii sau colegii de studiu.
Foto: Unsplash
Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa
Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…
John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani
Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…
Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români
Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…
Cine a câștigat MasterChef 2024?
Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…
Kate Moss, din nou singură
Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…
Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4
Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…
Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe
Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…
Alist Bazar. Noutățile săptămânii
Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…
Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump
Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….
Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur
Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…